Se arată articolele cu eticheta politica. Arată toate articolele
Se arată articolele cu eticheta politica. Arată toate articolele

05.07.2008

Societatea alesilor

Presedintele României tocmai a promulgat legea prin care personalul diplomatic si consular va beneficia de o pensie de serviciu de 80% din ultimul salariu. Acest lucru se va intampla daca cumva acestia vor avea aceasta optiune pentru ca trebuie sa mai stiti ca pensia le poate fi calculata, dupa caz, in functie de media veniturilor brute lunare realizate in ultimul an de munca. Cu alte cuvinte este de-ajuns ca cineva sa „prinda” ultimul loc de munca , timp de doar un an in una din functiile diplomatice pentru a beneficia de o astfel de mana „cereasca” . Presimt ca aceste numiri vor fi noul sport national in cadrul partidelor indiferent de culoarea, forma sau orientare politica.
Astfel in cativa ani Romania poate ajunge tara cu cele mai mari pensii din Europa si tara cu cei mai multi pensionari „diplomati”.
Facand aceasta pledoarie impotriva noii legi semnate „ca primarul” de un presedinte iresponsabil nu inseamna ca „am ceva” cu adevaratii diplomati care au servit tara. Am numai cu impostorii pe care politica prezidentiala si parlamentara ii apara, protejeaza si ii promoveaza.
Vad cum incet, incet, principiile europene de egalitate ale cetateanului sunt ingropate adanc de o clasa politica tot mai corupta si incapabila, pusa doar pe capatuiala si tunuri menite a o imbogatii.
„Diplomatii” vin dupa alte categorii „speciale”.
Magistratii, militarii si parlamentarii beneficiaza de legi speciale menite ai ridica deasupra „prostimii” pentru ca ei sunt „alesii” neamului. Pensiile lor nu se calculeaza dupa legea tuturor pentru ca ei sunt „speciali”. Mi-e scarba de demagogia si crasa lor incompetenta.
Unii magistrati sunt in stare pentru aceeasi cauza sa dea doua verdicte perfect antagonice sustinand apoi , pe banii nostrii, ca nu au conditii de a judeca si lua deciziile conform legilor pentru ca vezi Doamne nu sunt bine platiti sau ca reforma in justitie nu s-a facut. Cred ca reforma ar trebui inceputa cu sistemul !
Militarii care au tras in noi la Revolutie si care nu mai stiau pe unde sa scoata csmasa, dupa integrarea in NATO au prins glas. Vor drepturi , statut si bani de parca milioanele de euro „sifonate” de generali prin diverse tepe nu sunt deajuns. Doresc pensii speciale pentru ca ne apara „de nimic” !
Parlamentarii care toaca efectiv bugetul de stat degeaba producand pe banda rulanta rebuturi de legi au pretentii de statut, vor masini noi anual ca la colegii lor straini, vor drepturi si au pretentii. Pai daca ar trebui sa fie platiti dupa cum muncesc salariul minim pe economie ar fi prea mult !
Romania se transforma.
Din pacate unele categorii care au trait mereu din buget nu inteleg ca a venit vremea ca si ei sa se schimbe. Tara nu ii mai poate duce in carca! Nu ne mai putem permite sa platim falsi diplomati, falsi parlamentari si falsi aparatori de patrie.
Nu mai putem. Suntem prea saraci si avem deja alte prioritati. Ne trebuiesc autostrazi, locuinte, investitii care sa atraga investitii. Nu ne putem permite sa mai platim trantori.
Stiu ca multi dintre ei sunt obisnuiti ca pe vremea regimului Ceausescu dar trebuie sa inteleaga ca sunt prea multi trantori in stupul national si ca acum avem nevoie de albine muncitoare!
Avem nevoie de o adevarata reforma a armatei, de o adevarata reforma a clasei politice si de o adevarata reforma in diplomatie. Sunt prea multi parlamentari pentru a face ceea ce fac, sunt prea multi diplomati care toaca banii si nu stiu de ce sunt acolo unde sunt, sunt prea multi generali, colonei si maiori care nu stiu nimic dar doresc functii si beneficii.
Sistemul actual a creat o societate a alesilor. Indiferent ce am face sau ce am intreprinde sunt ei si noi. Parca ar fi o casta asemenea vechilor nomenclaturisti comunisti. Numai ca acum este o diferenta : este democratie si puterea votului poate face ca societatea sa se schimbe.
Intrarea in Uniunea Europeana a pus stupid si rau pentru interesele noastre nationale , interesul european innainte dar tocmai acest lucru se va intoarce impotriva „alesilor”.
Vedeti dumneavoastra, ei au ramas cu mentalitatea nomenclaturistului de partid comunist care „stie” ca „merita”, care are prieteni sus pusi, care a fost „cineva”. Ei bine societatea incepe sa se aseze nu pentru ca vor ei ci pentru ca noi, cei multi o facem. Milioanele de romani munciti „pe afara” pentru ca nu mai incapeau in propria tara de ei pot inclina balanta.
Legile strambe bune doar pentru ei, sunt ultima zvacnire a unei lumi care pe zi ce trece moare. Banul care guverneaza capitalismul, presiunea europeana si de ce nu noi, cei multi care ii platim si le suportam toate devierile, vor invinge.
Au pierdut deja dar inca nu stiu asta.
Cand „societatea alesilor” nu va mai guverna atunci vom putea spune ca am intrat in Europa.

29.05.2008

Vanzatorii de iluzii

Romania este intr-un an electoral.
Vrei nu vrei suporti bombardamentul mediatic.
Traditia promisiunii la romani se pierde in vegura vremurilor. Mai intai a fost negura si vremurile si apoi a venit promisiunea. Tot legea pamantului spune ca o promisiune nu trebuie facuta cu bun simt , moderat si cu posibilitate de a se indeplini. Nu ! Ea trebuie sa fie martiana sau macar de-a dreptul stratosferica. Cu cat promisiunea este mai mare, mai umflata si mai gogonata cu atat candidatul care o face are sanse mai mari sa fie in atentia tuturor. De ce sa spui ca vei repara soselele cand e mai usor sa spui ca vei construi o autostrada peste blocuri la care fiecare sa poata face o parcare in dreptul etajului pentru ca si problema parcarilor sa fie rezolvata daca tot ne-am apucat de promisiuni. Astfel Ionescu de la sase nu va avea nici o problema cu Popescu de la opt. Nu ca acum ! Deci mergeti la vot si votati.
Stai acasa ca omu’ si vine promisiunea peste tine. Te ascunzi in debara dar nu scapi. Prin aerisire se aude un cantecel de campanie racnit din toti bojocii si din toate boxele care puteau sa incapa pe un modest jeep.
Romanii s-au obisnuit sa primeasca daruri in campanie.
Care se scoate mai cu o galeata, mai cu un pix sau daca partidul e cu stare poti sa iei un ulei , o maslina si de ce nu niste faina sau malai. Tot e ceva. In timp ce tu primesti ploconu’ domnul de la partid iti spune numele lui pe care ii uiti in secunda in care a inchis gura. Spui ca il votezi si scapi. Ce el nu stie ca mai vin si altii care zic aceleasi vorbe dar numai numele si partidul difera ? Pe ei de ce sa ii discriminezi ? Ca un democrat convins ce esti , cand nu iti bati sotia , primesti de la toti fara numar si fara partinire. Sa fie ... ca doar din patru in patru ani te cauta si te baga si pe tine in sema cineva.
Unii oameni mai cred insa in iluzii. Cei care le vand spera ca acesti cumparatori dezinteresati sa le sustina si mai mult iluzia sa determine voturi.
Din pacate , pe scumpirea asta de carburant , motoarele iluziilor se opresc cam repede. Nici cumparatorii parca nu mai sunt asa de naivi.
Vanzatorii de iluzii isi pun fetele pe toate gardurile , vorba romanului , isi arata puterea vocii pe la emisiuni televizate si se joaca cu justitia de-a hotii si vardisti sperand mereu ca ei sa fie vardistii si nicidecum ceea ce sunt.
Oare cand acesti vanzatori de iluzii nu vor mai avea piata ?
Oare cand politica va fi responsabila si pentru binele marii mase ?
Oare cand .....
Va las ca tocmai mi-a sunat la usa un vanzator de iluzii. Cica da un pix si un carnetel intr-o punga colorata cu mutra lui ! Normal ca il votez !
Asta e iluzia lui..

22.11.2007

Pe culmile politicii



Culmea campaniei basesciene : aparitia la MTV!

Cea mai posibila culme la aparitiile Tv pentru Basescu : la Canal Teleshop!

Culmea votului : sa trantiti stampila bine!

Ar fi culmea sa votezi cum vrei si sa iasa cine trebuie!

21.11.2007

De ce votez

Pe 25 noiembrie 2007 voi fi prezent la vot.
Propunerea presedintelui Traian Basescu nu o consider oportuna pentru Romania din urmatoarele motive :

1. Nu creaza o noua clasa politica
2. Incurajeaza consolidarea baronilor locali
3. Distruge partidele si deci baza democratiei
4. Promoveaza votul regional
5. Denatureaza votul la nivel national
6. Nu este o solutie pentru Romania

Pentru aceste motive voi pune stampila pe Nu la referendum.
Este dreptul meu de a vota asa cum doresc si nu cum urla unul si altul prin microfoane in piete si pe televiziuni.

13.11.2007

Alegeri europene ?

Campania pentru alegerile europene a fost ingropata in cazul Mailat si in reactiile diversilor analisti. Cu toate astea pe undeva mai razbate un mic iz electoral.
Despre referendum numai de bine si pe alta data.
Principalele partide incerca sa iasa din anonimat cum pot.
Liberalii isi prezinta realizarile guvernarii si oamenii rand pe rand , de parca votul ar fi deja uninominal si nu pe lista. Probabil ca astfel doresc sa maximizeze notorietatea candidatilor . Intr-un fel au dreptate pentru ca lista lor este cea mai grea din punct de vedere a notorietatii individuale. Ce nu imi place la ei este accentul putin prea strident pe cresterea pensiilor si pe unele masuri pe care guvernul Tariceanu le-a luat mai mult sa nu cada si nu din convingere.
PLD bate campii cu imaginea scrasnita a lui Stolojan desprins parca din Total Recall , mai robotic si mai respingator ca niciodata. Nu transmit nici un mesaj si nici o idee demna de luat in seama. Probabil cred ca prietenia cu locatarul de la Cotroceni va fi destul de bine inteleasa de electorat sa ii treaca barierea de 5 procente.
UDMR o tine una si buna cu descalecatul de unde trag concluzia fireasca ca inca mai umblau prin pusta calare si ca abia acum si-au dat seama cum sta treaba cu nomadismul de idei si doctrine.
PSD este plat. Firavele urme de reforma au lasat doar dare urate pe fata veche si prafuita. Nici Ion Iliescu nu se mai baga la inaintare avand probleme grave de orientare datorita „prostanacului” uns sef care confunda dreapta cu stanga si palatul Cotroceni cu palatul Victoria.
Dintre toti cea mai „frumoasa” figura o face PD-ul sprijinit puternic de un presedinte jucator si de cele mai multe ori judecator.
Sub titlul tamp de „ prima promotie a noii clase politice” sunt promovati baietii buni in lipsa dirigintelui care ar fi ocupat cu referendumul. Baietii si fetele, caci sunt si fete dar din cauza dispunerii panoului le-am zarit mai tarziu, sunt prezentati din topor ca sunt vorba aia din popor. Cica ar fi „pregatiti pentru Europa” : Roberta din Prahova, Bodu din Bucuresti, Romeo din Valcea , Monica din Hunedoara , Iosif din Arad etc. La asa prezentare nu m-ar mira sa apara pe viitoarele liste si Vali din Caracal, Gigi din Vascauti si Ionel din Vaslui toti purtand girul lui Traian din Murfatlar.
Si pentru ca tot vorbim de scoala si de clase se vede treaba ca cel care doreste reformarea clasei politice nu prea a fost la scoala de a reusit performanta ca numai in trei ani de domnie sa scoata deja prima promotie. Or fi facut anii mai concentrat.
Dincolo de toti si de toate alegerile europene marcheaza un nou inceput pentru clasa politica si pentru electoratul romanesc.
E prima exprimare directa a vointei noastre de europeni.
Numai bine si ne vedem la vot !

31.07.2007

Inceputul sfarsitului

Traian Basescu s-a opus legii de majorare a pensiilor bugetului de stat. Mai mult decat atata a acuzat guvernul si parlamentul ca incearca sa pacaleasca populatia. In viziunea sa nu existau suficiente resurse bugetare pentru acesta lege. Nu mai conta cresterea economica, cresterea bugetului etc. Asa a decis el ca nu sunt resurse !
Iata ca prima plata a venit.
Intr-un sondaj efectuat de Gallup presedintele inregistreaza o scadere a increderii populatiei de 16%!
E inceputul sfarsitului!
Traian Basescu prin tot ceea ce face nu merita demnitatea inaltei functii la care a ajuns intr-un moment conjunctural al politicii romanesti.
Presedintele traieste prin manipulari, prin minciuna si populism.
Ca un simplu cetatean care ii finanteaza aberatiile prin impozitele platite ma asteptam la mai mult bun simt din partea sa.
Imediat dupa suspendare a mintit in Piata Universitatii ca va spune “poporului” la fiecare 30 de zile ce a realizat. Iata ca lunile trec si omul politic numarul unu nu mai are timp pentru asigurarile facute de pe podiumul impovizat. Pesemne nu este nimic demn de spus si a lasat-o moarta in papusoi cum se zice.
Periculos pentru politica noastra este faptul ca o serie de “fini” intelectuali ii canta in struna indiferent de pozitie si de argumente. Domnul Traian Ungureanu cred ca este exponentul cel mai perfect al mimetismului basescian.
Tot o greseala din partea presei este si mediatizarea excesiva de care are parte familia presedintelui. In special fica cea mica care in afara de agramatismele de care da dovada cand incerca sa lege o fraza nu se mai remarca decat prin aceeasi distanta de cultura ca si tatal ei.
Credeam ca dupa revolutie si schimbarea catorva presedinti romanii au depasit complexul “familiei prezidentiale” !
Prin pozitiile lui Traian Basescu devine o figura tot mai trista.
Inconjurat doar de yes-mani presedintele nu mai este capabil sa distinga binele de rau si crede tot mai puternic ca doar parerea sa este parerea tarii.
Cum incepe deja sa se vada se inseala amarnic.

24.06.2007

Oligarhii mintii

Presedintele Traian Basescu a invitat la Neptun pentru o sueta cu iz politic o serie de intelectuali care ii canta in strune.
Acolo s-a dezbatut o posibilitate de a schimba constitutia actuala cu o alta mai prezidentiala si cu care omul momentului sa poata jongla cum ii cer interesele.
Pentru deplasarea finutelor fete intelectuale s-a ales varianta transportului cu avionul pentru o distanta clasica de masina. Compania Romavia a incasat aproximativ 37000 de ron pentru acest transport platit din banii institutiei prezidentiale adica de noi toti prin impozite.
In afara de discutiile fructuoase de la Neptun , purtate nu e asa, in vilele de protocol „ale lui Ceausescu”, s-a conturat necesitatea privind continuarea sprijinului acordat politicii prezidentiale. Pai si eu daca as fi fost directorul Institutului Cultural Roman si mi s-ar fi editat cartile pe bani publici si pentru sefie as fi incasat o gramada de bani as fi luat aceeasi decizie fata de cel care m-a numit! Macar eu nu m-as fi batut cu pumnul in piept ca vezi doame sunt intependent si impartial, un adevarat mesager al societatii civile, cand primesc acasa „fluturasi de salariu prezidentiali”.
Dupa parerea mea s-a conturat in societatea romaneasca o „oligarhie a mintii”.
Din ea fac oameni care joaca cum canta puterea si care din jocul lor incaseaza stipendii bugetare demne de un oligarh.
Numele lor sunt prezente mereu pe televiziuni unde mesteca aceleasi cuvinte si idei deosebindu-se unul de altul doar prin „nivelul” sinonimelor. Mimetismul prezidential tine loc de argument.
Se considera atotstiutori si atotcuprinzatori, crema cremelor si varful inteligentei romanesti.
Societatea civila nu mai respira din cauza pozitiilor lor zgomotoase.
Sunt de o intoleranta demna de un „stahanovist de tip nou”.
Oligarhul mintii are un profil tipic de parvenit. S-a imfruptat doar din banii de la stat sau de la companii care au avut „afaceri” cu statul. Este bine platit in eventualele functii publice pe care le ocupa. A fost un elev silitor la „scoala” Grupului de Dialog Social unde a „invatat” notiunea de european si ce insemna „real polotikul”. Ideile pe care le debiteaza sunt mereu, dar mereu, imbracate intr-un europenism de fatada. Parerea altuia nu conteaza , pentru ca „majoritatea decide”. Cand insa se gaseste pe o pozitie de minoritar trebuie nu e asa, sa ascultam si sa acordam si minoritatii o „discriminare pozitiva”. Altfel spus indiferent de pozitia in care se gasesc vocea lor trebuie sa se auda pentru ca este vocea ”europeana”. Sunt invatati ca slugarnicia la stapanul care plateste este rasplatita si mereu isi cer partea. Daca cineva contesta doamne fereste „calitatile” si „opera” vre-unuia dintre ei atunci acela va fi acoperit de o galeata de laturi si de cele mai crunte epitete care au rol de axioma : nationalist, stangist, om de lume veche, comunist, kriptocominist etc.
Societatea romanesca nu e a oligarhilor mintii. Efemerida conducerii societatii de catre elite a murit odata cu Platon si niciodata nu a fost o optiune istorica.
Sa lasam deci societatea sa spuna dorintele ei prin vot si sa incercam sa evitam cat putem zumzetul „oligarhilor mintii”.
Si acesta oligarhie se va prabusi atunci cand „maestrul papusar” va inceta sa se numeasca presedinte.

21.06.2007

Alianta de dreapta

PNL , PNTCD si Actiunea Populara au semnat o conventie prin care cele trei formatiuni lucreaza la formarea unui pol de centru-dreapta.
Aceasta noua structura vine ca un raspuns al liberalilor la politica dusa de presedintele Basescu de formare a unui partid prezidential popular pe structura PD.
Pentru liberali cele doua formatiuni nu reprezinta cine stie ce castig din punct de vedere al electoratului suplimentar atras dar defilarea sub o denumire clara prin care sa-si asume pozitia de drepta pe esicherul politic romanesc este o realizare.
PNTCD vine in noua structura politica cu un lider bogat , dl Marian Petre Milut , cu o prezenta mai mult regionala si cu o istoria bogata si grea.
La ultimile alegeri taranistii nu au reusit patrunderea in parlament.
Nivelul de atractivitate pentru electorat se zbate in cazul lor pe undeva pe la 1%.
Actiunea Populara are si ea o prezenta discreta in lumea politica de azi. Este de remarcat in cadrul acestui partid doar liderul Emil Constantinescu, fost presedinte al Romaniei si cativa oamenii din jurul sau. Partidul nu are nici el o incredere mare in ochii electoratului fiind creditat tot in jurul cifrei de 1%.
Pentru liberali mult mai practica ar fi absorbtia partidului fostului presedinte si o alianta de pe principii de 1/10 cu taranistii. Chiar daca oferta politica va fi sa zicem de ¼, din alianta acesta tot taranistii vor culege foloasele cele mai mari pentru ca intra intr-un vehicul electoral care ii poate duce in parlament.
Pentru liberali este important sa arate a nu sunt singuri, ca au forta de a fi un pol de dreapta autentic si ca ideile si politicile lor vor fi puse in practica si pe viitor.
Inceputul colaborarii intre cele trei partide relanseaza moda coalitiilor pe scena politica romaneasca.

23.04.2007

Mainile nu mint

Fostul prim ministru al Romaniei , liberalul I.G.Duca a scris un frumos eseu despre mainile politicienilor pe care i-a cunoscut de-a lungul carierei sale. Spunea Duca ca daca un om minte mainile lui nu pot face asta.
Mainile si ochii sunt considerate ferestre directe ale sufletului. Nu am de ce sa nu dau crezare fostului om de stat mai ales ca el a facut o caracterizare foarte inspirata pornind de la maini.
Vedea in ele oameni fermi, ezitanti sau pasionali. Caracteriza omul dupa o strangere sau dupa un tremur abia perceptibil. Omul mai poate „juca” dar mainile nu intra in astfel de jocuri.
Traian Basescu a tinut in piata Constitutiei, aflata in fata Parlamentului in capatul bulevardului fost al victoriei socialismului, un miting unde si-a dezlantuit acuzele sale asupra parlamentarilor care l-au suspendat.
Nu vreau sa comentez cuvintle pentru ca ele sunt trecatoare si de multe ori sensul unui cuvant e denaturat de o folosinta prea ambigua sau chiar gresita.
Vreau sa comentez mainile politicianului Traian Basescu !
La inceputul discursului a apucat ferm microfonul ca un gladiator gata de lupta pentru viata lui.
Apoi a inceput ceva ce la un om ca Basescu nu e caracteristic. Un mic tremurat mai intai timid si pe masura ce discursul crestea facea ce facea si el se accentua! La un moment dat tremurul mainii era atat de puternic incat microfonul a inceput sa aibe un balans vizibil.
Discret si contrariat Basescu sprijina microfonul si cu cealalta mana. Palma grea de marinar este ca un soclu pentru o constructie grandioasa. Dar uimire! Incet, incet, tremuratul se transmite ambelor miini facand din omul politic un artizan al ascunderii a ceea ce pare a fi o slabiciune de moment. Incepe sa gesticuleze cu scopul de a masca. Mainile insa isi continua jocul lor. Pe masura ce discursul se dilueaza si dansul mainilor inceteaza.
Ce a fost oare asta? O slabiciune de moment? O incarcatura nervoasa? Un joc al muschilor ce nu a putut fi stapanit?
Nu. Nimic din ceea ce pare.
Mainile au vorbit si au macinat cuvintele omului.
Au aratat caderea si teama, tensiunea si furia dar mai mult decat atat au aratat o temere pentru sfarsit.
Mainile nu mint.

04.04.2007

Venin de presedinte

Dupa investirea guvernului Tariceanu II presedintele tuturor romanilor a iesit la o ora de maxima audienta pentru a tine un discurs anuntat ca foarte important.
Am asteptat ca tema discursului sa fie una de actualitate sau macar importanta. Nu a fost asa. Presedintele a aruncat cu venin in parti ale societatii romanesti. A acuzat noul guvern ca fiind ultraminoritar, constitutia ca nu e perfecta, votul ca nu este uninominal, baietii destepti din energie, pe Tariceanu dar mai voalat si pe toata lumea in general. Numai el singur e ca un far ce lumineaza negura vietii noastre politice !
Rar mi-a fost dat sa ascult un astfel de discurs. Plin de incoerenta si confuzie, de repetari suparatoare si de idei fixe ! Efectul s-a vrut unui important dar datorita modului in care a fost citit, incurcat si printre noduri de ciuda inghitite in sec, nu a facut altceva decat sa plictiseasca si sa enerveze.
Presedintele care a promovat impozitul unic de 16% vine acum si plange pe umarul bietului roman! Spune ca cel care munceste cinstit si nu se imbogateste de pe urma muncii lui nu beneficiaza de cresterea economica a tarii! Vai ce patetic, populist si mincinos discurs. In sfarsit a gasit si presedintele oamenii corecti din tara asta. Tocmai el vorbeste, care nu si-a facut datoria pentru care il platim fiecare dintre noi din impozitele imense pe care le suportam!
Veninos si nepunticios acest mesaj.
Din alcatuirea lui se vede nivelul scazut al consilierilor care i-au mai ramas. Nu cred ca doamna Saftoiu ar fi aprobat o astfel de aberatie de discurs.
Pentru ca a durat 17 minute si pentru ca mesajul nu era decat o supa reincalzita unele televiziuni au decis sa ignore logoreea basesciana. Astfel B1Tv cu toate ca transmitea principalul jurnal de stiri al statiei a continuat programul normal iar mai mult decat atat National TV l-a interupt dupa numai 7 minute si a trecut la stiri externe.Vai ce neobrazare din partea lor la adresa presedintelui tuturor romanilor!
Conform constitutiei Romaniei presedintele trebuie sa fie un factor de stabilitate in societate, un mediator al puterilor statului , un garant al legii si mai ales sa fie mai presus de toate partidele politice. Ati vazut vre-un moment in discursul presedintelui ceva din cele pe care constitutia le spune ca trebuie sa le indeplineasca sau sa fie?
Ca de obicei Traian Basescu a interpretat pe cant litera legii si continua sa fie un jucator care nu stie regulile jocului dar predinde ca doreste sa le rescrie!
Vorba lui de final: ciao si ne vedem la juramant. Binenteles tot la o ora de maxima audienta pentru a mai inghiti o portie cu acelasi venin.

03.04.2007

Parlamentul opozitiei

A trecut prin parlament guvernul Tariceanu II. Cei 302 de votanti au aratat inca o adata ca nimeni nu doreste alegeri anticipate si ca tinta partidelor in momentul de fata este Traian Basescu .
Avem un nou paradox al politicii romanesti: doua partide la putere (PNL si UDMR) si restul in opozitie declarata!
Daca ne uitam la numarul de parlamentari pe care ii are guvernul bi-partid nu putem ajunge in nici un fel la acest numar de voturi pe care l-a primit. Concluzia este simpla si anume ca si alte partide AU VOTAT pentru. Primii vizati sunt cei din PSD, care au si spus ca vor sprijini guvernul la investitura, dar nu sunt singurii. Cine a mai fost atunci ? E o surpriza ce nu trebuie momentan dezvaluita.
Atitudinea PD si PLD de a parasi sala si in felul acesta de a nu-si exercita dreptul de vot este o purtare demna de un copil de gradinita si nu de un politician versat.
Sa vedem cine este, dupa propriile lor declaratii, in opozitie : PSD, PD, PC, PRM , PLD si restul partidelor cu numar mic de parlamentari precum PIN si PNG. Deci avem un parlament al opozitiei!
In viitorul imediat este de asteptat sa vedem o vehementa a PD-ului si a PLD-ului. Deja nebunia cu argumentul “vointei poporului” care chipurile nu a vrut un guvern fara PD este nu numai puerila dar si illogica pentru ca iata noul guvern a primit sprijinul parlamentului care reprezinta conform constitutiei chiar “vointa poporului”. Nu e prima oara cand vorbeste gura fara ca dl Boc sa stie!
Tot din directia PD-ului va veni si incercarea de a reconstrui Alianta DA. Astfel vor putea spune in viitoarele alegeri ca nu au fost lasati sa faca nimic din cauza monstruasei coalitii a PNL-ului cu PSD-ul.
PNL e de asteptat sa inceapa curatenia de PD-isti.
In justitie, in sfarsit, o sa inceapa reforma, mai ales ca acum am scapat de o doamna ministra cu gura mare si cam straina de munca.
Si in cazul institutiilor descentralizate vor fi schimbari mai ales acolo unde pedistii mai au inca posturi ocupate.
PSD-ul ar trebui sa isi puncteze din ce in ce mai bine pozitia si puterea de cel mai mare partid parlamentar.
Nu vad in guvernul Tariceanu II decat raul cel mai mic posibil in viata noastra politica in momentul de fata. Dusmanul principal continua sa fie Traian Basescu.
Apropo, cat ii va trebui de data asta presedintelui sa-si exercite mandatul si sa invite membrii cabinetului pentru depunerea juramantului ?

02.04.2007

Dragostea din tei

Varianta si ziarul, guvernul si analistul asta e descrierea momentului politic actual.
Premierul Tariceanu intre un club si un meci de fotbal a putut sa anunte eliminarea PD-ului din guvern. Daca ma intrebati pe mine trebuia sa faca asta mai demult.
Noul guvern se va constitui in jurul PNL precum mantaua de ploaie in jurul hainei. Marea dragoste de functii a UDMR i-a pastrat in cabinetul restructurat.
Greseala lui Tariceanu este ca nu a continuat ce a inceput bine si anume sa-si asume conducerea unui guvern minoritar PNL. Alianata cu UDMR si alocarea inca a unu-doua ministere pentru acesti adevarati oportunisti ai politicii romanesti va duce in primul rand la diminuarea increderii PNL-ului in Transilvania si mai mult decat atat la o vulnerabilitate crescuta la temele nationale sau de interes pentru maghiari al noului cabinet.
Dragostea dintre PD si PNL s-a transformat in ura. Mai mult democratii vor sa introduca in Alianata DA in locul liberalilor pe liberal-democratii lui Stolojan in idea ca lumea nu va vedea schimbarea. La alegeri noua alianta se va plange ca nu a fost lasata sa lucreze de Tariceanu si de PSD ( care e vinovat de tot si toate in Romania dupa parerea lui Traian Basescu).
Spiritul de dreptate si adevar al democratilor se va demonstra cand noii ministri liberali vor prelua fostele ministere ale justitiei, internelor si transportului. Banuiesc ca vor avea ce citi mai ales despre firmele prietene PD care castigau contracte dupa contracte prin incredintare si nu prin licitatii.
V-om trai intens si interesant in viitoarele zile.
Daca ar fi sa comparam guvernul cu un tei si cei doi iubiti PD si PNL cu doi tineri, alungarea PD de la guvernare echivaleaza cu caderea din pom.
Vorba aceea omul copt si pomul bum!

29.03.2007

Despre politica si bani

Romania este o tara plina de politica. Conducerile de la cele mai diverse institutii de stat se fac si se desfac de politica. Nu exista profesionisti in administratie ci doar membri ai unui partid sau al altui partid.
Mai mult politica impune managerii de la firmele de stat , atatea cate au mai ramas ele.
Politicianul roman este asemenea unui cameleon. Isi schimba orientarea in functie de ciclul electoral. Nu are afinitati doctrinare sau de alta natura. Singurul lucru care ii coordoneaza activitatea este banul.
Politica romanesca este politica banului.
Daca vrei sa devii o persona cunoscuta, cu aparitii pe la tv sau eventual sa ajungi intr-o functie publica bine platita ai doua alternative. Prima , in cazul in care dispui de bani , e sa-ti cumperi pur si simplu functia respectiva apoi odata ajuns acolo sa faci , asemenea arendasilor din secolul trecut , totul , pentru ati scoate cheltuiala si mai mult decat atat. A doua metoda e preferata oamenilor fara bani si fara coloana vertebrala si are ca esenta obedienta. Alegi un lider de perspectiva cum a fost Basescu sau cum poate deveni Gigi Becali. Faci ce faci pentru a ajunge langa el. Ii duci servieta, cafeaua, ii repairi masina si stergi praful – orice. Cand acel lider va ajunge intr-o functie publica importanta iti va gasi si tie un locusor cald si bine platit din bugetul statului. Caci vorba aceea esti o persoana competenta. Ce nu este asa ? Pai daca o spune seful !
Acest tip de politica nu este specific modelului european. Este un hibrid inventat si adaptat de esalonul doi al PCR si dezvoltat cu brio de fostii fruntasi UTC si de copii vechilor sefi din PCR.
Romania e tara unde doar dand din gura si debitand prostii si minciuni electorale te imbogatesti. Nu munca , nu inovatia ci gargara e visul tinerilor romani care mai raman pe aici si nu isi iau talpasita dezgustati.
Politica produce relatii iar relatiile bani. Acesta este adevaratul sistem ticalosit si nu cel despre care a amagit o tara intreaga Traian Basescu uitand sa spuna ca si el e parte .
Banii politici ’’put’’ tuturor oamenilor simpli care muncesc din greu si cu demnitate pentru o bucata de paine.
Cand cei care fac politica nu vor avea ca tinta majora imbogatitul abia atunci politica va fi politica . Incurajati oamenii sa faca bani dar nu prin politica! Scadeti impozitele pe forta de munca si veti avea patroni mai fericiti, mai putin evazionisti si de ce nu oameni politici mai curati.
Pana atunci degeaba vorbiti despre politica daca nu vorbiti despre bani.

27.03.2007

Necrologul Aliantei D.A.

Anuntata de dl prim ministru Calin Popescu Tariceanu decesul aliantei D.A a survenit dupa o lunga suferinta. La capataiul mortului s-au perindat o serie de fruntasi ai vetii noastre politice.A surprins iarasi neplacut faptul ca presedintele tarii dl Traian Basescu nu a participat.
Gurile rele vorbeau la inmormantare de influenta nefasta avuta de acesta in boala care a dus la deces. Babele si tatele moderatoare vorbesc despre cutite in spate si lovituri puternice la picoare.Medicul legist nu a confirmat insa aceste zvonuri.De unde reiese faptul ca mortul ca intotdeauna e cel vinovat.
La palatul Victoria s-au afisat mutre in berna mai ales ale domnilor si ale doamnelor membri PD. Zambetul ascuns al PNL reiesea jucaus dupa fata luminoasa a domnului Mircea Geoana care nu stiu ce treaba avea pe acolo.
In timpul vietii, de altfel scurte, alianta D.A s-a dorit a fi un bun roman dar a sfarsit doar prin a fi . Ursitoarele anuntau pe tava botezului numai lucruri frumoase : Sa traiti bine !, Moarte PSD, Jos sistemul ticalosit ! . Acum nici macar nu au catadiscsit sa fie prezente toate.
Pentru ca nu a avut avere demna de luat in seamna , decedatul , va fi inmormantat la cimitirul saracilor.Bocitoarele care doresc sa-i planga zilele sa nu se astepte la cine stie ce parale pentru ca nu le va plati nimeni.
Copiii PD si PNL nu-si mai vorbesc si daca inainte se jucau impreuna acum cand se intalnesc se bat precum luptatorii de la Local Combat. De unde se vede ca decedatul nu a avut timpul necesat sa ii invete bunele maniere si comportarea intr-o societate europeana.
Vecinii au insa doar vorbe de duh si isi aduc aminte de o alta inmormantare la care ce doi copii ai raposatului erau prezenti :CDR. Din pacate doar o baba taranista surda mai stie cum a stat treaba la acea inmormantare cand s-a mancat coliva pe saturate insa nimeni nu o intreaba nimic.Ar fi si greu in starea de betesug in care se afla.
Postasul e cel mai fericit. El observase de acum un an decesul dar nu i-a parat pe copii. S-a gandit ca e bine sa manance si ei saracii o pensie chiar daca nu aveau dreptul la ea. Acum cu recunoasterea oficiala nu mai are de ce sa-si faca griji. A intrat si el in legalitate cum s-ar spune.
Lumea vorbeste vrute si nevrute despre decedat. E dreptul ei ca de aia e lume. Nici oprirea curentului nu o poate potoli pentru ca, nu este asa, mereu emisiunile importante se dau si in reluare dimineata.
Acum ce sa mai zicem.
Sa-i fie tarana usoara !