10 apr. 2017

Cercul poveștilor lui Jenică Chiriac

 Povestirile scrise de Jenică Chiriac au ceva din farmecul poveștilor de altă dată. Are ceva sfătos în modul în care povestește care face ca totul să pară a fi o întâlnire cu bunicul în fața unui șemineu în care arde liniștit focul. O fi poate stilul, o fi ceva din farmecul povestirilor, nu știu dar, aceasta este senzația pe care o simți cititind.

În Cercul s-a închis Jenică Chiriac se îndepărtează de matricea sa literară atât de bine conturată în Tușa Gherghina doftoroaia satului în 2014. Mijloacele la care apelează sunt aceleași dar parcă ceva din farmec s-a pierdut.

Urmărește viața unei familii bogate care prin reîntoarcere la natură reușeste să-și redescopere filonul vieții, al bucuriei și al dragostei. Totul pornește într-un oraș mare, forfotind de posibilități, cu o scenă a unui bal unde domnul și doamna sunt invitați. Vedem pregătirile, foiala servitorilor, fandaxiile doamnei și nepăsarea studiată a domnului, vedem primirea și tot acest balon al aparențelor. Totul este descris frumos și spumos cu puternice accente vizuale. Balul a fost un succes iar după, întră în scenă personajul bunicului, cel mai interesant conturat din tot romanul.

Cursul vieții acestea pline de realizări, pline de viteză e zguduit de observațiile bunicului despre viața de familie, despre faptul că nepotul a început să se drogheze cu droguri ușoare iar fiica cuplului pare apatică și dusă într-o altă lume. Nici coeziunea familiei nu este bine susținută de membrii ei, totul stând a se prăbuși ca într-un joc de cărți.

6 apr. 2017

Cu vaporul prin deșert de Marin Ifrim

Încrâncenarea de a lupta pentru adevăr, dorința sinceră de mai bine și ideea că poate cândva lucrurile se vor așeza îl călăuzesc pe Marin Ifrim. Volumul său de pamflete politice Cu vaporul prin deșert este atât de dur, de tăios încât chiar și editura s-a văzut nevoită a se delimita de el printr-o notă asupra ediției unde afirmă că opiniile îl reprezintă în totalitate pe autor. Ei bine au dreptate! Opiniile din acest volum îl reprezintă perfect pe autor.

Adunate din paginile efemere ale unor ziare, pamfletele lui Marin Ifrim trăiesc o viață a lor. Sunt bine scrise, cu durere și uneori cu o infinită tristețe. Ele nu arată doar cu degetul ci mușcă, scuipă, jignesc și chiar latră. Marin Ifrim nu vrea să scrie așa dar viața l-a învățat că altfel nu se face auzit. Uneori stilul este impecabil alteori este sugrumat de indignare. Indiferent cum par aceste pamflete din punct de vedere stilistic sunt străbătute de o logică și de o lumină a bunului simț monstruos de acute.

Cuvintele tari, expresiile la limita suportabilității nu vin decât să creioneze problemele grave cu care se confruntă România ca țară, unde jegul, mizeria și minciuna s-au cocoțat la putere de unde împroașcă tot ce este în jur. Într-o asemenea atmosferă nu putea Marin Ifrim să scrie despre frumusețea panseluțelor când toată această nedreptate creștea în inima sa.

Făcând o trecere sumară printre titluri găsim: copii de succesuri, la PSD e nevoie de o mustață viguroasă, unde sunt  papagalii care vroiau președinția României, cimitirul elefanților, maimuțele de pe micul ecran, tractoristul apelor, gorila din opoziție, vremea omului de Zagna- Cro Magnon și altele tot atât de inspirate.