O campanie inedita

Am gasit rasfoind blogosfera un concurs inedit pe blogul lui Bobby Voicu. Este de fapt o campanie pentru noul televizor LG LCD LH5000. Persoana a creat o pagina Concursul LG cu imaginea televizorului sparta de pixeli unde doritorii isi inscriu blogurile in schimbul unui link cu o poza de 20x20 pixeli. Apoi concurentii fac referiri pe paginile lor si astfel se creeaza un volum de informatie despre aparitia acestui tip de televizor.Si pentru ca trebuia sa fie un premiu acesta este chiar un televizor din modelul promovat!

.

Termenul de valabilitate al produselor alimentare

Am observat cã tot mai multe magazine alimentare decid sã „scape” de produsele aflate aproape de termenul de valabilitate oferindu-le la reducere. Uneori am gãsit chiar produse aflate cu o zi înainte de termenul limitã.
Mai sunt aceste produse bune de consum sau fac magazinele un abuz pentru a compensa eventualele pierderi ?
Conform legilor actuale ” data-limita de consum pentru produsele alimentare este limita de timp/data stabilitã de producãtor pânã la care produsele care din punct de vedere microbiologic au un grad ridicat de perisabilitate si sunt susceptibile ca dupã un timp scurt sã prezinte un pericol imediat pentru sanatatea consumatorilor, isi pastreaza caracteristicile specifice, dacã au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare si pãstrare”. Aceasta datã este inscrisã pe produs. De aceea gãsim astfel de inscripţionãri pe toate alimentele inclusiv pe ouã.
Revenind la problema pusã la începutul materialului : magazinele sunt acoperite de lege dacã termenul de valabilitate nu este depãşit.
Dar mai sunt aceste produse bune de consum ? Rãspunsul corect este depinde !
Sã luãm un exemplu : biscuiţii. De obicei acest tip de produs se înscrie în gama de produse alimentare cu termen de valabilitate medie. Pot fi consumaţi în funcţie de reţeta folositã între câteva zile şi pânã la câteva luni. Evident cã un produs aflat spre sfârşitul termenului de valabilitate nu are aceleaşi caracteristici ca la început , imediat dupã producere. Totuşi acel produs se înscrie în parametrii cunoscuţi şi asumati de producãtor. Nouã ne pot pãrea la sfârşitul termenului de valabilitate cam uscaţi sau cam tari. Ei sunt buni de consum. Unii pot fi buni de consum chiar şi dupã expirarea termenului de valabilitate deoarece mulţi producãtori oferã un termen de valabilitate pentru public mai mic decât cel real al produsului tocmai pentru a împiedica posibilitatea ca un client sã pãţeascã ceva iar compania sã fie nevoitã sã plãteascã daune sau sã se retragã dupã piaţã !
Importante sunt însã pentru respectarea termenului de valabilitate : transportul , depozitarea şi condiţiile de pãstrare.
La produsele alimentare ambalate care nu au nevoie de un tratament special de obicei nu sunt probleme dacã ambalajul nu a fost deteriorat.
Produsele congelate sau care au nevoie de condiţii specifice sunt cele mai afectate. Aici putem avea chiar şi cazuri în care produsul sã fie în perioada de valabilitate dar datoritã depozitãrii necorespunzãtoare
( temperatura nu a fost optimã , produsul a luat contact direct cu razele soarelui , ambalajul s-a înţepat , produsul este prea îngheţat etc ) sã nu mai prezinte garanţie pentru consum.
Este bine de ştiut cã de obicei firmele producãtoare au grijã sã retragã voluntar produsele cu probleme sau cele expirate. Uneori mai se întâmplã şi greşeli iar astfel de produse pot scãpa spre consum.
Practica magazinelor de a oferi la preţuri reduse astfel de produse aflate spre expirare nu este o practicã ilegalã dar totuşi poate fi consideratã imoralã dacã nu este specificat clar la punctul respectiv de vânzare cã acele produse mai au puţin timp în care pot fi consumate. Eu unul consider cumpãrarea unui astfel de produs ca o loterie. Fie este bun fie poate fi impropriu consumului. Intrebare este dacã meritã sã încercaţi pe sãnãtatea dumneavoastrã.

articol aparut in Ziarul de Braila
.

Apus de soare in Silistea

Drumul macilor Martacesti - Silistea

Vând oraş liniştit

Nu sunt brăilean decât prin adopţie. Mă simt încă bine în pielea mea de bucureştean pripăşit prin liniştea seculară a Brăilei. De la un timp însă, încep să mă deranjeze tot felul de lucruri pe care poate până acum nu le băgam în seamă. Pentru cineva care vine prima oară în Brăila, totul pare desprins din poveştile de demult. Străduţele centrale mai au încă un aer de secol trecut, praful nu este de două degete pe trotuare, copacii încă mai domină destule bulevarde, iar traficul este departe de cel din capitală. Totuşi, ceva pare a nu fi tocmai în regulă. Venit în goană, călătorul descoperă o gară aproape dezafectată cu trenuri din Paşte în Crăciun, o Dunăre mirifică pe care nu circulă nici un vaporaş, o Insulă Mică a Brăilei explorată doar de porcii sătenilor de prin prejur, un oraş Brăila care nu respiră, fiind suspendat în atemporalul provincialismului desuet. Viaţa economică este firavă şi ancorată în poveşti frumoase, care ne spun cum vindeam sute de vagoane de grâne, cum transportam zeci de tone de lemn, cum se făceau mulţimile de corăbii şi vaporaşe. Brăila avea o bursă, avea familii bogate, avea filantropi de statură naţională. Apăreau lucrări de referinţă, scriitorii erau cunoscuţi prin Paris, iar operele lor generau dezbateri şi polemici de anvergură. Portul fremăta de viaţă, iar munca se împletea cu distracţia chiar şi de joasă speţă, de pe la o tanti Elvira. Totul era plin de viaţă pentru că prin venele oraşului pulsa un flux continuu de bani şi de afaceri, de bogăţii crescute sau decăzute. Acum, te plimbi liniştit pe Bulevardul Independenţei şi admiri resturile unei epoci ce-a fost, mergi agale pe Republicii şi încerci să desluşeşti o bogăţie dintr-o altă lume. Pentru Brăila totul se rezumă la trecut. Industria sa este un trecut, comerţul este un trecut, până şi recoltele pământului sunt de domeniul trecutului. Totul se învârte în jurul a ceea ce a fost şi nu în jurul a ceea ce trebuie să fie sau poate fi. Oamenii nu înţeleg drama prezentului care păleşte la umbra istoriei glorioase. Pe stradă, trecătorii sunt apatici şi împovăraţi de greutăţile vieţii de zi cu zi. Veştile locale nu sunt decât triste spasme ale trecutului, iar viitorul pare a fi o negură care tot se aproprie şi care nu poate fi îndepărtată de nimeni. Lucrurile bune sunt minore, iar încercarea de a crea ceva se face greu, printr-un hăţiş de interese şi birocraţie anchilozată. Şi atunci, de ce e necesar să te zbaţi ? Pentru cine să demonstrezi ceea ce vrei să demonstrezi? Pentru a balansa trecutul, sau pentru a echilibra prezentul? Brăila are nevoie de spiritul tânăr, de abordări ieşite din banal, de unghiuri şi direcţii care să uimească, care să o aducă iar pe harta investiţiilor şi a banilor. Fără a încuraja investiţiile, nu vom face nimic. Ne vom învârti în jurul aceloraşi poveşti politicianiste de genul podului peste Dunăre. Marea provocare asta este: de a atrage bani spre oraş şi de a înviora viaţa lui economică. Pentru că altfel vom putea pune liniştiţi la intrare o plăcuţă pe care să scrie „Vând oraş liniştit”.

articol aparut in Ziarul de Braila
.

33 retete ca sa-ti pui afacerea pe butuci

Revista Capital continua seria de buzunar cu "33 retete ca sa-ti pui afacerea pe butuci ". Pe langa un grup de "sfaturi" calme si care nu ies din "aplatizarea" multor "carti din carti" unele sfaturi sunt chiar demne de luat in seama. Astfel cele cu nr 2 ; "Fa-le tu pe toate" si cu nr 19 "Fii preocupat sa manipulezi oamenii" mi se par chiar inspirate.Nici cel cu numarul 20 "Priveste mereu doar jumatatea goala a paharului" nu este de lepadat.
Oricum colectia imi pare protrivita atat pentru cei impliati in afaceri cat si pentru pasionatii de bibliofilie.

.

33 Decizii ca sa-ti pui clientii pe fuga

Schimbarea pe care revista Capital a facut-o in format si abordare s-a reflectat si in aparitia unui ghid de buzunar intitulat "33 Decizii ca sa-ti pui clientii pe fuga". Avand doar 66 de pagini , tiparit in format de 8x8 cm cu o coperta lucioasa , ghidul este si o forma de bibliofilie economica.
Cele 33 de decizii gresite sunt de fapt un indrumar de bun simt despre cum NU trebuie sa faci sau sa decizi ca manager.
Acestea sunt :
1.Spune nu strategiei pe termen lung
2.Bazeaza-te pe mituri si stereotipii
3.Uita de training
4.Indragosteste-te de produsul sau serviciultau
5.Ignora creativitatea
6.Publicul tinta cine e oare ?
7.Nu include informatii relevante in mesaj
8.Fii o colona!
9.Nu masura rezultatele
10.Cheltuie tot bugetul intr-o singura zona
11.Cheltuie exagerat de mult pe cercetare
12.Furnizeaza servicii proaste pentru clienti
13. Sustine ideea ca brandul trebuie sa fie orice pentru oricine
14.Uita de diferentele culturale
15.Nu recompensa loialitatea consumatorilor
16.Clientii suna ,lasa-i sa astepte
17.Adopta o strategie bazata pe sexism
18.Ignora sistematic feedbackul clientilor
19.Nu te concentra pe beneficiile clientilor
20.Ingnora plangerile sau sugestiile
21.Nu-ti asculta clientii
22.Ii asculti , dar te faci ca nu ii auzi
23.Nu ajusta politica de preturi
24.Continua sa trimiti mesaje de marketing pe e-mail
25.Fa tot posibilul de a reduce cheltuielile de marketing
26.Site-ul firmei nu functioneaza
27.Siteul este ok, dar nu stii ce sa faci cu el
28.Te gandesti ca marketingul e scump
29.Nu oferi solutii pentru probleme
30.Pune multe intrebari potentialilor clienti
31.Esuezi in crearea unei baze de date
32.Nu-ti ajusta portofoliul de produse
33.De ce sa-i faci pe oameni sa se simta confortabil?
Toate aceste pozitii sau doar o parte pot face diferenta dintre dumneavoastra si concurenti.
.

Cine arde gazul ?

Ca orice plãtitor conştiincios pornesc de la premisa cã fiecare companie îşi bazeazã preţurile de vânzare atât pe costuri cât şi pe o marjã de profit de bun simţ.
Pentru cã în ultima vreme s-a tot discutat atât prin presã cât şi prin familii despre preţul gazelor am decis sã verific o serie de informaţii.
Anul trecut România a consumat 17,3 miliarde de metri cubi de gaze. Din acestea 6 miliarde mc au fost din producţia Romgaz iar 3,6 miliarde mc din importul de la Gazprom. Restul a fost furnizat de alte companii interne dar ponderea lor este mai mica decât cele douã amintite mai sus.Ce se observã imediat este faptul cã piaţa este la discreţia celor douã firme care o controleazã în proporţie de peste 60%. Mai mult decât atât piaţa gazului este reglementatã de o instituţie de stat ANRE care verificã atât formarea preţului cât şi aprobã acel preţ pentru public. Deci totul este controlat de stat indirect prin Romgaz cât şi direct prin ANRE.
In anul 2008 s-a aprobat de ANRE o scãdere nesemnificativã a preţului gazelor dupã aprinse discuţii pro şi contra. In acelaşi timp preşedintele ANRE a declarat cã trebuie şi firmele din domeniu sã facã profit şi sã îşi revinã dupã un an 2008 cicã foarte greu. Asta în condiţiile în care în 2008 preţul gazelor a crescut de douã ori o datã la începutul anului cu 8,5% şi apoi la mijlocul anului cu 12,5% când inflaţia anualã a fost de 6,3 % dupã ultimele date BNR.
Cum s-ar spune au crescut efectiv preţul cu mult peste rata inflaţiei.
Deci au încasat mai mulţi bani.
Acum în 2009 preţul gazelor pe piaţa internaţionalã ca şi cel al petrolului a scãzut cu mai mult de 50%. Deci corect ar fi fost ca şi preţul pentru consumatori sã scadã dacã nu cel din import mãcar cel din producţia internã. La noi s-a decis doar o scãdere de 3%. Sunt discuţii şi promisiuni de a mai face o scãdere de 5% începând cu data de 1 iulie. Pânã atunci ANRE face calcule şi propuneri.
De exemplu în Bulgaria unde gazul provine în proporţie de 100% numai din import preţurile au scãzut în februarie 2009 cu 11,56% !
Pânã şi companii private din Germania au promovat scãderi semnificative de preţ precum EnBW ultima care a fãcut un astfel de anunţ de scãdere cu 5,1% din iulie !
Intrebarea fireascã se pune de ce acolo se poate reduce preţul masiv iar la noi sunt fãcute calcule complexe pentru mai nimic ?
Mai mult discutãm comparativ de ţãri care nu au producţie de gaze sau o au în procente demne de marja de eroare.
Ca din întâmplare am gãsit şi veniturile bugetate de Romgaz pentru anul 2009 care se ridicã la fabuloasa sumã de 913 milioane de euro iar pentru transportatorul Transgaz de 354,2 milioane de euro. O mulţine de bani care ar face invidioasã chiar şi o companie puternicã şi consolidatã din orice stat vest occidental.
Tinând cont cã noi plãtim de fapt la stat cea mai mare parte din acest preţ fabuos în condiţiile reducerii pieţei , al scãderii preţului gazului pe piaţa internaţionalã întrebarea mea fireascã este : cine arde gazul ?
.

articol publicat in sptamanalul Natiunea

Parcarea care vinde

Pentru brãileni primele supermarketuri care au apãrut în oraş au fost puţin ciudate. Nu impresionau atât prin mãrime , mai vãzusem noi magazine mari sau mãcar METRO-ul de la Galaţi cât impresionau prin parcãri. Imense parcã supradimensionate faţã de dimensiunea magazinului.
Cum la începuturile comerţului modern unele din supermarketuri au fost privite cu puţinã suspiciune , parcãrile mari , mereu libere erau un semn de întrebare – oare nu au greşit cei care le-au proiectat ?
Nu sunt oare ele o pierdere de spaţiu care putea fi folosit altfel pentru oraş?
Primul magazin Billa a apãrut pe un teren viran de pe şoseaua Buzãului. Era normal dupã cei mai mulţi sã aibe loc pentru o parcare mare . Apoi si Billa împreunã cu Praktiker şi-au pus parcãrile la un loc creeând o super parcare între cele douã tocmai în zona centralã a comerţului oraşului de pe strada Râmnicu Sãrat.
La ce le-a trebuit una ca asta era întrebarea fireascã.
Atâta spaţiu risipit în opinia unora...
Totuşi cei care au construit şi investit în aceste supermarketuri sau chiar şi în cele douã malluri din Brãila cunoşteau problema mai bine ca noi. De fapt unul din secretul vânzãrilor lor o constituie tocmai parcarea !
La prima vedere poate suna chiar de-a dreptul aiuritor dar nu este aşa. Efortul de a gãsi un loc de parcare este un efort care de cele mai multe ori îl determinã pe cel care îl face sã abandoneze dorinţa de a cumpãra. Ei bine tocmai acest lucru au dorit sã preîntâmpine aceste supermarketuri.
Parcãrile mari, primitoare , bine organizate , cu semafoare sau cu copertinã precum cele de la Selgros nu sunt altceva decât o invitaţie la destresare la crearea plãcerii de a cumpãra şi la inocularea ideii cã doar acolo clientul este tratat ca un rege. El este în atenţia magazinului. Maşina lui este importantã mai ales cã de cele mai multe ori este chiar mijlocul cu ajutorul cãruia sunt transportate spre locuiţe preţioasele cupãrãturi.
Mai mult decãt atât parcarea este un spaţiu ideal de promovare atât pentru magazin în sine cât şi pentru partenerii lui.
Tot în parcare pot avea loc manifestãri diverse de la spectacole la târguri tematice şi astfel sã atragã cât mai multã lume care odatã venitã la un aşa eveniment va face de cele mai multe ori şi o vizitã prin magazinul a cãrui parcare tocmai au vizitat-o .
Practic în termenii comerţului modern parcarea este cea care vinde. Sunt o mulţime de exemple de mari supermarketuri care au fost nevoite sã creeze parcãri subterane tocmai pentru a putea oferi acel confort clienţilor cu care aceştia sunt deja obişnuiţi ca standard.
Cu cât oraşul este mai mare , mai aglomerat iar magazinul mai în interiorul lui cu atât parcarea capãtã o valoare tot mai importantã.
Parcare care de cele mai multe ori înconjoarã supermarketurile sau mallurile mai are şi un rol psihologic. Ea pune în valoare magazinul !
Intr-un fel se vede o clãdire înconjuratã de un spaţiu deschis şi altfel pare o clãdire înghesuitã între blocuri. Mãreţia şi importanţa magazinului sunt astfel subliniate la nivel de subconştient.
Un supermarket fãrã parcare este acum în comerţul modern sinonimul nereuşitei şi al eşecului. Doar am mai spus cã parcare este cea care vinde ...

articol aparut in Ziarul de Braila
.

Razboi politic in blocul comunist

Am gasit o lume fascinanta a deciziei politice la cel mai inalt nivel din Romania anilor 60. Volumele scoase de Mihai Retegan si Alesandru Dutu sub titlul "Razboi politic in blocul comunist" este de fapt o culegere de documente ale relatiilor Romaniei cu Uniunea Sovietica. Gasim rapoarte ale ministrilor sau chiar stenograme de sedinte ale PMR.Astfel am aflat ca in noiembrie 1962 Gh. Ghheorghiu Dej propunea ca Romania sa respinga firmele mixte pe care le vedea ca atentat la suveranitatea nationala.Tot el in acelasi document recunostea ca toate masurile economice ale CAER sunt luate dupa cele din Piata Comuna !
Aflam de aici despre un Alexandru Barladeanu foarte documentat pe teme economice care de cele mai multe ori facea explicatii si pentru unii tovarasi mai putin stiutori precum tanarul Nicolae Ceausescu.
Interesanta este o discutie despre integrarea Jugoslaviei in CAER.Putem astfel citi dezbaterile de la CAER apoi ce s-a discutat in CC al PMR pentru a incheia cu discutia dintre ambasadorul Jugoslaviei si Barladeanu unde acesta il informa impreuna cu atasatul nostru permanent la CAER despre informarile secrete si despre pozitiile avute de rusi si de polonezi referitor la aderarea vecinului sud Dunarean.
Mai sunt o serie de documente despre pozitia armatelor comune in Tratatul de la Varsovia si de optiunea Romaniei de a participa doar cu "consultanti" si nu cu tehnica de lupta la aplicatiile tratatului!

Lucrarea aparuta in 2 volume la Editura Tritonic in 2004 este foarte interesanta pentru cei pasionati de istorie si de evolutia economica a Romaniei in spatiul CAER.
.

1 Mai

Iata cum vad eu ziua de 1 Mai