Nu sunt brăilean decât prin adopţie. Mă simt încă bine în pielea mea de bucureştean pripăşit prin liniştea seculară a Brăilei. De la un timp însă, încep să mă deranjeze tot felul de lucruri pe care poate până acum nu le băgam în seamă. Pentru cineva care vine prima oară în Brăila, totul pare desprins din poveştile de demult. Străduţele centrale mai au încă un aer de secol trecut, praful nu este de două degete pe trotuare, copacii încă mai domină destule bulevarde, iar traficul este departe de cel din capitală. Totuşi, ceva pare a nu fi tocmai în regulă. Venit în goană, călătorul descoperă o gară aproape dezafectată cu trenuri din Paşte în Crăciun, o Dunăre mirifică pe care nu circulă nici un vaporaş, o Insulă Mică a Brăilei explorată doar de porcii sătenilor de prin prejur, un oraş Brăila care nu respiră, fiind suspendat în atemporalul provincialismului desuet. Viaţa economică este firavă şi ancorată în poveşti frumoase, care ne spun cum vindeam sute de vagoane de grâne, cum transportam zeci de tone de lemn, cum se făceau mulţimile de corăbii şi vaporaşe. Brăila avea o bursă, avea familii bogate, avea filantropi de statură naţională. Apăreau lucrări de referinţă, scriitorii erau cunoscuţi prin Paris, iar operele lor generau dezbateri şi polemici de anvergură. Portul fremăta de viaţă, iar munca se împletea cu distracţia chiar şi de joasă speţă, de pe la o tanti Elvira. Totul era plin de viaţă pentru că prin venele oraşului pulsa un flux continuu de bani şi de afaceri, de bogăţii crescute sau decăzute. Acum, te plimbi liniştit pe Bulevardul Independenţei şi admiri resturile unei epoci ce-a fost, mergi agale pe Republicii şi încerci să desluşeşti o bogăţie dintr-o altă lume. Pentru Brăila totul se rezumă la trecut. Industria sa este un trecut, comerţul este un trecut, până şi recoltele pământului sunt de domeniul trecutului. Totul se învârte în jurul a ceea ce a fost şi nu în jurul a ceea ce trebuie să fie sau poate fi. Oamenii nu înţeleg drama prezentului care păleşte la umbra istoriei glorioase. Pe stradă, trecătorii sunt apatici şi împovăraţi de greutăţile vieţii de zi cu zi. Veştile locale nu sunt decât triste spasme ale trecutului, iar viitorul pare a fi o negură care tot se aproprie şi care nu poate fi îndepărtată de nimeni. Lucrurile bune sunt minore, iar încercarea de a crea ceva se face greu, printr-un hăţiş de interese şi birocraţie anchilozată. Şi atunci, de ce e necesar să te zbaţi ? Pentru cine să demonstrezi ceea ce vrei să demonstrezi? Pentru a balansa trecutul, sau pentru a echilibra prezentul? Brăila are nevoie de spiritul tânăr, de abordări ieşite din banal, de unghiuri şi direcţii care să uimească, care să o aducă iar pe harta investiţiilor şi a banilor. Fără a încuraja investiţiile, nu vom face nimic. Ne vom învârti în jurul aceloraşi poveşti politicianiste de genul podului peste Dunăre. Marea provocare asta este: de a atrage bani spre oraş şi de a înviora viaţa lui economică. Pentru că altfel vom putea pune liniştiţi la intrare o plăcuţă pe care să scrie „Vând oraş liniştit”.
articol aparut in Ziarul de Braila
.
articol aparut in Ziarul de Braila
.