Cine arde gazul ?

Ca orice plãtitor conştiincios pornesc de la premisa cã fiecare companie îşi bazeazã preţurile de vânzare atât pe costuri cât şi pe o marjã de profit de bun simţ.
Pentru cã în ultima vreme s-a tot discutat atât prin presã cât şi prin familii despre preţul gazelor am decis sã verific o serie de informaţii.
Anul trecut România a consumat 17,3 miliarde de metri cubi de gaze. Din acestea 6 miliarde mc au fost din producţia Romgaz iar 3,6 miliarde mc din importul de la Gazprom. Restul a fost furnizat de alte companii interne dar ponderea lor este mai mica decât cele douã amintite mai sus.Ce se observã imediat este faptul cã piaţa este la discreţia celor douã firme care o controleazã în proporţie de peste 60%. Mai mult decât atât piaţa gazului este reglementatã de o instituţie de stat ANRE care verificã atât formarea preţului cât şi aprobã acel preţ pentru public. Deci totul este controlat de stat indirect prin Romgaz cât şi direct prin ANRE.
In anul 2008 s-a aprobat de ANRE o scãdere nesemnificativã a preţului gazelor dupã aprinse discuţii pro şi contra. In acelaşi timp preşedintele ANRE a declarat cã trebuie şi firmele din domeniu sã facã profit şi sã îşi revinã dupã un an 2008 cicã foarte greu. Asta în condiţiile în care în 2008 preţul gazelor a crescut de douã ori o datã la începutul anului cu 8,5% şi apoi la mijlocul anului cu 12,5% când inflaţia anualã a fost de 6,3 % dupã ultimele date BNR.
Cum s-ar spune au crescut efectiv preţul cu mult peste rata inflaţiei.
Deci au încasat mai mulţi bani.
Acum în 2009 preţul gazelor pe piaţa internaţionalã ca şi cel al petrolului a scãzut cu mai mult de 50%. Deci corect ar fi fost ca şi preţul pentru consumatori sã scadã dacã nu cel din import mãcar cel din producţia internã. La noi s-a decis doar o scãdere de 3%. Sunt discuţii şi promisiuni de a mai face o scãdere de 5% începând cu data de 1 iulie. Pânã atunci ANRE face calcule şi propuneri.
De exemplu în Bulgaria unde gazul provine în proporţie de 100% numai din import preţurile au scãzut în februarie 2009 cu 11,56% !
Pânã şi companii private din Germania au promovat scãderi semnificative de preţ precum EnBW ultima care a fãcut un astfel de anunţ de scãdere cu 5,1% din iulie !
Intrebarea fireascã se pune de ce acolo se poate reduce preţul masiv iar la noi sunt fãcute calcule complexe pentru mai nimic ?
Mai mult discutãm comparativ de ţãri care nu au producţie de gaze sau o au în procente demne de marja de eroare.
Ca din întâmplare am gãsit şi veniturile bugetate de Romgaz pentru anul 2009 care se ridicã la fabuloasa sumã de 913 milioane de euro iar pentru transportatorul Transgaz de 354,2 milioane de euro. O mulţine de bani care ar face invidioasã chiar şi o companie puternicã şi consolidatã din orice stat vest occidental.
Tinând cont cã noi plãtim de fapt la stat cea mai mare parte din acest preţ fabuos în condiţiile reducerii pieţei , al scãderii preţului gazului pe piaţa internaţionalã întrebarea mea fireascã este : cine arde gazul ?
.

articol publicat in sptamanalul Natiunea
Mai nouă Mai veche