Noii capitalişti fãrã responsabilitate socialã

Am realizat la 20 de ani dupã ce am scãpat de Ceauşescu cã toatã idea capitalismului a fost pervetitã la noi într-un fel pe care nici cei mai duri ideologi comunişti nu au reuşit-o.
Sã spui cã vrei capitalism când marea majoritate nu are ce sã punã pe masã pare fie o neruşinare fie o rupere de realitate. Ei bine totuşi eu rãmân un partizan al capitalismului de tip european , acel melanj între putinţa de a face bani şi posibilitatea statului de ocrotire socialã dublatã de responsabilitatea socialã a celor bogaţi.
Ultimii ani au adus acumulãri extraordinare de bunãstare în unele familii de români. Avem peste 500 de milionari in euro.Aceste familii în goana lor dupã bani nu îşi dau seama cã de fapt au şi o responsabilitate socialã.Sunt sãtul de impozitele mici sau deloc pe are mulţi îmbogãţiiţi reuşesc sã le plãteascã. Ei nu contribuie la bunãstarea socialã în schimb beneficiazã disproporţionat de binefacerile unui sistem bazat pe cumetrie şi politicianism.
Nu am vãzut iniţiative sociale demne de anii pe care îi trãim. Din marea gamã a miliardarilor români foarte puţini sunt aceia care împãrtãşesc din bunãstarea lor celor mai sãraci sau pentru bunul public. Am vãzut cã Dinu Patriciu sponsorizeazã câteva mii de elevi buni la învãţãturã, cã Gigi Becali a fãcut case şi face donaţii în mod constant , cã rãposatul Iosif Constantin Drãgan a creat o salbã de fundaţii culturale şi cã a lãsat în urma sa o universitate la Lugoj cã alţii au încercat sã ofere comunitãţilor din care fac parte elemente care sã ducã la prosperitatea acestora. Toatea aceste sunt doar exemple care ies din context.
Miliardarul român preferã sã îşi facã un gard de 3 metri în jurul propietãţii lui decât sã cureţe maidanul vecin de gunoaie. „Nu e treaba mea” este un leit motiv. „Nu sunt plãtit sã o fac.” Sunt doar formele uşoare de iresponsabilitate socialã.
Nu se înţelege însãşi noţiunea de responsabilitate socialã. Ei înţeleg greşit doar „imaginea”. Ei bine sunt exemple mondiale demne de urmat. Bill Gates si-a donat 95% din avere unei fundaţii care printre altele va investii câteva milioane de dolari şi în Romãnia pentru a uşura accesul localitãţilor izolate la internet .
Resposabilitatea socialã nu costã mult dar trebuie fãcutã acolo unde este nevoie de ea. Câţi miliardari trãiesc în Pipera ? Atunci de ce localitatea nu are drumuri bune , şcoli decente, nu are spital , farmacie sau canalizare ? Aceia nu au nevoie de toate acestea ? Nu sunt importante şi pentru ei şi familiile lor ? Ba da dar aşteaptã de la alţii sã le primeascã. Nu se implicã ei pentru a le creea. Pentru cã acei oameni nu sunt responsabili social.Nu pot sã nu amintesc de exemplul brãilean al lui Nedelcu Chercea care din banii obţinuţi din comerţul cu grâne şi din fabricarea de cuie a reuşit sã lase oraşului Brãila o salbã de clãdiri monumentale iar localitãţii lui astãzi cartierul Chercea : o şcoalã, o grãdiniţã şi o bibliotecã. El cum a putut şi acum nu se poate. Erau atunci impozitele „stimulative” pentru astfel de investiţii şi acum nu sunt ? Cred cã este vorba mai mult decât atât aici este vorba de noţiunea de „ a da „ şi „a primi” în adevãratul sens creştin pe care iatã acel om le-a înţeles la adevãrata valoare.
Nu vom face prea multe în ţara asta pânã când nu vor înţelege toţi cã este în interesul nostru al tuturor sã „tragem cãruţa” în aceeaşi direcţie iar noii capitalişi sã îşi asume pe lângã bogãţie şi imagine şi responsabilitatea socialã aferentã.

articol publicat in Ziarul de Braila
.

Economia Brailei la 20 de ani dupa comunism. Primul e-Sondaj! Afisul oficial.

De ce sunt alimentele scumpe ?

Ca fiecare dintre noi şi eu m-am întrebat de ce sunt alimentele scumpe. Am crezut la început cã este din cauza patronilor care, din dorinţa lor de a face profit, încarcã preţurile producãtorilor cu adaosuri comerciale mari, dar mi-am dat seama cã este doar o parte a adevãrului. Producţia agricolã a României este în momentul de faţã clar insuficientã pentru a asigura alimentaţia corectã şi complexã a întregii noastre populaţii. Poate cã la producţiile de grâu şi porumb stãm relativ bine, dar în rest, trãim din importuri. Situaţia de faţã are un mare vinovat: politica incoerentã şi nestimulativã dusã în mod sistematic de toate guvernãrile. Nu este normal ca într-o ţarã ca a noastrã sã încurajezi importurile agricole. Nu este normal ca subvenţiile sã fie mici şi plãtite dupã luni de aşteptare, nu este normal ca preţurile sã nu aibã o piaţã corectã de formare, nu este normal ca producãtorii sã nu se poatã întâlni cu beneficiarii finali din cauza lanţului de intermediari. Atunci de ce plãtim o mulţime de „specialişti” din Ministerul Agriculturii dacã aceştia nu pot reglementa piaţa, nu o pot controla şi mai ales nu o pot direcţiona spre producţie de calitate, la preţuri competitive. Pe lângã vina factorilor de decizie din domeniu, o altã vinã o au mecanismele de formare a preţului din pieţe şi oboare. Acolo sunt distorsiuni în sensul creşterii preţului final de vânzare cauzate de taxele şi politicile aberante care nu dau posibilitatea liberã de vânzare tuturor producãtorilor. Nu în ultimul rând, trebuie amintitã şi presiunea alinierii preţurilor, indiferent de costuri sau de calitate. Industria alimentarã bazatã pe materia primã agricolã autohtonã face greu faţã concurenţei. Statul nu sprijinã cultivatorii prin mecanismele care ar trebui sã funcţioneze, cum ar fi subvenţionarea motorinei, acordarea de subvenţii la hectar, plata la timp a redevenţelor şi, ca urmare, producţiile sunt mici şi neprofitabile. Chiar dacã sunt cumpãrate de industria alimentarã, pãtrunderea produselor prelucrate pe piaţa internã este foarte grea. Marile reţele de supermarketuri nu discutã cu micii producãtori sau, dacã o fac, le impun condiţii foarte grele din punct de vedere al volumului de marfã, al taxelor de magazin şi din punctul de vedere al termenelor de platã, de ajung aceştia cu adevãrat creditorii magazinelor sau se lipsesc. Aprobarea de către guvern a noului cod de bune practici sper sã mai îndulceascã viaţa producãtorilor autohtoni. Numãrul mare de taxe pe care producãtorii trebuie sã le plãteascã se regãsesc în preţul produselor. Faptul cã avem o valoare ridicatã la acciza pe combustibil face ca preţul transportului sã aibă o valoare foarte mare în cadrul produselor alimentare, uneori de peste 25 la sută din preţ. Valoarea TVA de 19 la sută, care nu este redusã pentru alimente aşa cum este în multe ţãri ale Uniunii Europene, este o altã povarã suplimentarã pe care cetãţeanul o suportã la fiecare cumpãrare. De exemplu, în Marea Britanie, Irlanda şi Malta, cota TVA pentru alimente este zero. Spania şi Italia au cote de 4 la sută, Cehia de 5 la sută, Polonia de 7 la sută, iar Austria de 10 la sută. Asta înseamnã cã populaţiile acestor ţãri plãtesc mai puţin pentru alimente cu procente cuprinse între 19 şi 9 la sută. Aparent, statul pare a pierde, dar astfel se asigurã o bazã pentru un consum echilibrat de alimente, pentru o producţie crescutã şi pentru export. Guvernanţii, indiferent de statutul, culoarea şi educaţia lor, trebuie sã înţeleagã cã nevoia de hranã este o nevoie de bazã a oamenilor şi nesatisfacerea ei creeazã revolte. Ieftiniţi alimentele acum, când e crizã, pentru ca omul sã poatã sã mai spere la ziua de mâine.

articol aparut in Ziarul de Braila
.

Economia Brailei la 20 de ani dupa comunism. Primul e-Sondaj!

Au trecut 20 de ani de cand am ales sa schimbam directia in care ne indreptam. Ani de framantari, de tranzitie, de evolutie. Ani in care am schimbat obiceiuri si atitudini.
Braila, ca orice alt oras din Romania, a “simtit pe propria piele” notiuni noi precum democratie, tranzitie, privatizare. Oamenii percep diferit ultimii 20 de ani.
e-Sondaj in parteneriat cu InfoEST au decis sa ia pulsul brailenilor la 20 de ani de la Revolutie.
Incepand cu 15 Aprile 2009 a demarat sondajul “Economia Brailei la 20 de ani dupa comunism”.

Ne dorim sa aflam:
- perceptiile legate de evolutia economiei locale in ultimii 20 de ani
- ce firme sunt receptate ca fiind importante
- atitudinea fata de patronat si angajati
- perceptia despre migratia fortei de munca
- atitudinile brailenilor fata de produsele locale
- implicarea autoritatilor in problemele locale
- impactul actualei crize economice asupra Brailei
- obiceiurile de consum

Cercetarea de piata se desfasoara online pe site-ul www.e-sondaj.ro si e promovata pe siteuri partenere.

Rezultatele vor fi facute publice intr-o conferinta de presa in prezenta mass-media din Braila si in alte medii apartinand mass-media.

Organizatori :


e-Sondaj

e-Sondaj a aparut ca o metoda de a turna liantul intre mediul business si cel consumer, o metoda de cercetare online care aduce mai aproape omul intervievat de client si in acelasi timp, clientul de omul de pe strada si de nevoile lui. Aceasta metoda aduce valoare ambelor parti implicate, o metoda de cercetarea de piata, prin interactivitate, la nivelul urmator.
www.e-sondaj.ro

InfoEST

InfoEST este un ziar online din Braila. Adresandu-se tuturor categoriilor sociale, InfoEST abordeaza pe scurt domenii de interes local si national.
www.InfoEST.ro

Partener media :

Ziarul de Braila
www.zbr.ro

.

Fabricat în România ( II )

Iniţial aşa s-a numit un program de promovare a produselor româneşti apărut în timp ce dl Adrian Năstase era prim – ministru. Dezvoltat doar pe direcţia promovării, şi nu şi pe ajutorarea economică a întreprinderilor din program, el nu a reuşit să atragă decât câteva firme, cele mai multe fiind din sectorul alimentar.

Chiar şi aşa, eu îl consider cu toate neajunsurile lui un bun test de început pentru promovarea valorilor economice româneşti. Din păcate, o dată cu părăsirea guvernării de către iniţiator, programul a intrat pe o pantă descendentă ajungând la dispariţie. Interesant este faptul că o parte din firme precum UNELTE SCULE ACCESORII SA Alba-Iulia si Trustului de Presă CUGET LIBER au păstrat mesajele şi sigla programului pe produsele lor şi continuă să-şi afirme apartenenţa la el chiar şi acum după dispariţia lui oficială, semn că mesajul a fost totuşi puternic şi a însemnat un imbold în vânzările acelor companii.
O nouă astfel de iniţiativă ar fi interesantă şi demnă de urmat acum când economia românească se zbate deja în ghearele crizei economice globale. Politicienii sunt datori a face paşii care trebuie în direcţia ajutării economiei, şi o astfel de repornire a unui program de sprijin ar fi un prim pas în direcţia bună.
Chiar si state dezvoltate precum Marea Britanie prin „Buy British” au lansat astfel de programe, deci el nu ar fi o noutate românească.
Dacă Germania şi Statele Unite ale Americii nu sunt jenate să finanţeze astfel de iniţiative este pentru că rezultatele vin în timp şi sunt încurajatoare pentru producătorii locali.
De exemplu iniţiativa „Buy American” constituie chiar o parte importantă din programul anticriză pe care preşedintele Statelor Unite ale Americii l-a susţinut. Chiar dacă unele din măsurile sale au fost văzute prea restrictive de către marile companii şi de către Congres, ele totuşi au fost aprobate într-o formă mai puţin restrictivă pentru a nu crea probleme comerciale în special cu blocul economic care este Uniunea Europeană. Pentru a înţelege efectele unui astfel de program este de ajuns să amintim că prin „Buy American” toate organismele de stat, de la agenţiile federale la comunităţile locale, vor trebui să acorde interes pentru cumpărarea în cadrul licitaţiilor organizate de ele a produselor americane sau considerate americane (indigenizate în proporţie de 75%) în detrimentul produselor cu altă origine. Această prevedere drastică are ca scop utilizarea banului public american pentru dezvoltarea producţiei de bunuri locale, pentru menţinerea locurilor de muncă, pentru încurajarea investiţiilor locale şi pentru promovarea forţei de muncă din SUA. Derogările de la această politică sunt puţine şi fac referire foarte clar la imposibilitatea economiei americane de a produce respectivele produse, dar în practică avem de fapt prea puţine produse pe care cel mai industrializat stat din lume să nu le poată oferi. Excepţiile sunt legate de materiile prime care pot fi cumpărate de oriunde şi care nu sunt cuprinse în programul „Buy American” tocmai pentru a asigura din uşurinţa procurării lor o bază pentru producţie.
Cu toate că unii cârcotaşi vor spune că un astfel de drum este puţin probabil la noi, tocmai de aceea trebuie să-l urmăm. A fi contra valului este periculos şi ar cauza o risipă de resurse şi de energie.
Am depăşit de mult vremurile când doar ceea ce făceau alţii era bun, iar ceea ce făceam noi nu era bun. A venit vremea să mai facem şi ceea ce este bine pentru noi.
De aceea decât să aruncăm cu banii statului pe tot felul de prostii care mai de care mai inutile şi mai „europene”, ar fi bine să încurajăm ceea ce este autentic românescprecum produsele alimentare tradiţionale .
Un astfel de demers l-aş vedea mai mult îndreptat spre industria alimentară din România care din păcate reuşeşte astăzi performanţa negativă de a nu putea să hrănească toţi românii.
Un sprijin direct nu se poate acorda producătorilor pentru că s-ar denatura libera concurenţă, cu toate că şi aici ar fi multe de spus despre ce fac unii vecini de-ai noştri. Dar un sprijin în promovarea produselor autentice româneşti cred că se poate face. Nu trebuie să-i dai bani unui producător autohton, e doar necesar să-l ajuţi puţin, să nu-l mai sufoci cu tot felul de biruri şi controale, pentru a putea prinde rădăcini şi pentru a fi apoi un bun contribuabil. Din păcate văd că această direcţie nu este înţeleasă de nici o putere care ne guvernează.
Programul „Fabricat în România” poate sprijini producătorii autentici de produse alimentare prin dezvoltarea unor mecanisme care să-i ajute la promovarea mai uşoară, la încurajarea distribuţiei produselor lor în marile lanţuri de magazine atât în ţară, cât şi în străinătate, prin dezvoltarea unor politici coerente de marketing, prin acordarea de asistenţă tehnologică şi juridică etc. De ce să nu avem o caravană a produselor româneşti care să străbată ţara şi prin intermediul căreia producătorii, comercianţii şi publicul să fie puşi în contact? De ce nu se pot sprijini printr-un astfel de program târgurile de sfârşit de săptămână unde ţăranii să-şi poate vinde cu taxe mici produsele?
De ce creăm mereu bariere între noi prin neputinţa şi prin izolarea noastră?
Programul „Fabricat în România” poate promova iniţiative, poate veni cu logistica şi cu experţii. Astfel se pot contura mecanisme şi deprinderi. Ţăranii nu vor mai vinde laptele cu 0,7 lei la firmele de colectare străine pentru a-şi vedea banii după luni de zile, producătorii mici nu-şi vor pierde angajaţii pentru că nu pot plăti preţurile astronomice pentru închirierea unui magazin, iar cumpărătorii vor putea aprecia, aşa cum au făcut mereu, adevăratele produse naturale româneşti.
De ce văd programul „Fabricat în România” începând întâi cu agricultura? Pentru că potenţialul nostru în domeniu este enorm, pentru că avem experienţa şi forţa de muncă, dar nu avem recunoaşterea şi mecanismele. Dacă noi ne vom aprecia, atunci şi alţii vor aprecia produsele noastre pe care în cunoştinţă de cauză le consider superioare multora din Europa.
Era o tradiţie românească de bun simţ ca la sfârşit de săptămână să se organizeze celebrele târguri şi oboare. Acolo ţăranii autentici şi micii producători agricoli îşi vindeau produsele într-o formă organizată, verificată şi supravegheată de stat prin autorităţile locale. Astfel de târguri de sfârşit de săptămână ar putea fi promovate şi susţinute logistic şi financiar de programul „Fabricat în România”. Am văzut un astfel de târg chiar în inima oraşului Milano şi pot spune că mi-a oferit posibilitatea de a cumpăra, turist fiind într-una din cele mai mari metropole europene, cele mai rafinate produse ţărăneşti italiene produse de asociaţiile familiare sau de micii producători pe care altfel prin marile supermarketuri nu le-aş fi întâlnit. Acolo aveau o piaţă, o clientelă şi o tradiţie. Noi avem tradiţia, avem piaţa, dar mai rămâne ca cineva să finanţeze competiţia. Decât să punem taxe pe producţia estimată a micilor producători, ar fi mult mai util să dezvoltăm oboarele şi târgurile de week-end unde să-i taxăm modic, iar prin periodicitate banii strânşi sunt absolut convins că vor fi mai mulţi atât în buzunarul statului, cât şi al producătorilor.
Degeaba avem produse agricole bune dacă nu avem un marketing şi o prezentare bună. Am observat ani de zile celebra literă A şi steagul Austriei pe produsele alimentare ale acestui stat alpin. Ele semnificau mai mult decât un brand, ele semnificau o politică. Noi de ce nu putem reuni sub un brand naţional produsele micilor producători care, coordonaţi prin programul „Fabricat în Romania”, ar primi ajutor pentru ambalare, pentru igenizarea producţiei, pentru distribuţie sau acces la informaţii specifice de la gustul clienţilor până la culoarea ambalajelor şi toate acestea organizat şi gratuit? De ce să nu construim produse, să nu încurajăm afaceri şi locuri de muncă printr-un program naţional demn de a şaptea ţară din Uniunea Europeană? Iar marea frumuseţe a unui astfel de program este că el ar putea fi finanţat parţial din bani europeni dacă ar exista în cadrul lui şi un mecanism de cofinanţare a micilor producători.
Indiferent însă de programe şi politici, cei care trebuie să ia primii decizia suntem noi.
Deci să începem noi, prin opţiunea noastră, programul de sprijinire a industriei agro-alimentare româneşti cumpărând produse româneşti.
Primul pas este mereu cel mai greu.

articol publicat in Cadran Politic

Nota: Initial articolul a fost mai scurt si a aparut in Ziarul de Braila dar cum tema este de mare actualitate am dezvoltat-o.
.

Mortii vii

Realitatea dintr-o companie mare este uneori infiorator de banala.In afara de lupta acerba de pupat diferite "dosuri" plictiseala poate fi cel mai mare dujman.
Volumul "Mortii vii" scris de David Bolchover este inspirat din realitatea plictisului, conformismului si a superficialismului.Autorul a avut ideea de a scrie cartea pornind de la urmatoarea experienta de viata : a facut timp de 3 ani un masterat pe banii firmei iar apoi a mai fost platit inca 2 ani degeaba pentru ca nu era inca un post liber demn de noua competenta dobandita! Acest lucru se intampla in Marea Britanie la o companie multinational din domeniul sigurarilor, inainte de criza bineinteles. Pana la urma "scarbit" de faptul ca nu facea nimic , saturat de a vedea toate meciurile lui Manchaster United de acasa si din deplasare , autorul a avut "discutia".
Aprimit o compensatie mai mult decat "meritata" pentru incheierea jobului si a decis sa faca ceva cu viata lui. S-a apucat de scris carti nonconformiste despre economie si publica in 2 ziare britanice pastile saptamanale legate de viata din marile companii.
"Mortii vii" este depre pierderea timpului cu lucruri care nu ne plac , care ne mananca viata doar pentru a avea un statut si un salariu. Asta ar fi esenta ce izvoraste din paginile cartii. Populata cu absurditati corporatiste , cu micimi zilnice viata poate fi traita in armonie ,pozitiv si sanatos in cadrul unei companii mici sau pe cont propriu crede autorul iar exemplul lui sustine aceasta directie.
Volumul a aparut la Editura CODECS si a fost ditribuit cu revista Capital la un pret de 9,9 lei.
.

Direcţia greşitã

O zicere din bãtrâni spune sã nu înnoţi contra curentului.
Ei bine asta se întâmplã acum în politica economicã a României se înnoatã contra curentului prin bugetul de stat şi prin noua fiscalitate.
La buget de fapt e vorba simplu de ce venituri ai şi de ce cheltui. Bugetul de stat este ca bugetul fiecãrei familii. La stat avem veniturile din diverse surse iar cele mai importante sunt veniturile din Taxa pe Valoarea Adãugatã ( popular TVA) , veniturile din accize ( aplicate la preţurile pe ţigãri, bãuturã, cafea, benzinã etc ) şi veniturile din impozitul pe profit. La o familie veniturile principale sunt salariile celor doi soţi sau pensiile.
Acum încep cheltuielile. La stat ele sunt : curente ( pentru aparatul de stat ) , de investiţii şi extraordinare. La actualul buget multe din cheltuielile curente au crescut nepermis de mult. La Preşedinţie creşterea este imensã iar la unele ministere demnã de perioade de creştere economicã şi nu de crizã. La altele cheltuielile bugetate sunt mici spre chitroase. Cheltuielile de investiţii sunt şi ele zgârcite iar cele pe extraordinare le vom vedea.
O familie are cheltuielile ei curente ( intreţinere, facturi etc) , cheltuielile de investiţii ( dacã mai este cazul dar uneori mai moare aragazul sau televizorul şi trebuie sã-l schimbi, nu ai ce face ) şi cheltuielile extraordinare.
Ce aţi zice dacã dumneavoastrã chiar dacã nu v-ar trebui aţi lua ceva bani de la bancã ca sã vã prindã criza cu „mãlai” în buzunar , la care sã plãtiţi dobândã, nişte asigurãri suplimentare iar banca v-ar zice sã vã mai schimbaţi şi termopanele şi sã lãsaţi ţigãrile cã nu fac bine la sãnãtate şi nici la bugetul familiei. Cam aşa este povestea cu împrumultul nostru la FMI. Nu ne trebuie dar îl facem , nu e bugetat dar e necesar. Unde intrã el? La cheltuieli neprevãzute.
Cum dumneavoastrã pe timp de crizã vi s-a micşorat salariul ori vi s-au tãiat bonurile de masã aşa şi statului iau mai dispãrut unele venituri. Acum dumneavoastrã pentru a echilibra bugetul mai faceţi o muncã pe ici pe colo pentru un ban. Ei bine statul e mai tare. El impune noi impozite numai cã avem un paradox : cu câte sunt mai mari şi mai multe cu atât sunt mai fentate la platã. Concluzia este cã statul este de fapt mai prost ca dumneavoastrã cu toate cã e mai şmecher. Practic în loc sã „munceascã” sã mai punã ceva bani la teşcherea el vrea sã ne pãcãleascã cu taxe şi impozite mai mari. Aşa ne-am trezit cu impozite crescute pe forţa de muncã , asta în timp de crizã cicã pentru a încuraja angajarea şi cu o perioadã de şomaj prelungit pentru a fi siguri cã cineva mai munceşte în ţara asta, poate cei de la AJOFM. Tot aşa agricultorii şi micile firme vor plãti noi dãri sau se vor face cã le plãtesc.
Râul economiei mondiale este acum foarte învolburat iar barca economiei noastre merge în amonte cu vâslaşi nu numai nepricepuţi dar şi un pic stângaci. E ca si când ai lãsa maşina ta Dacia , din 73 , pe mâna vãrului Costel care nu are carnet , da se pricepe , ca tot omul , sã o conducã pe contrasens şi in timp ce nu are ochelarii la ochi pentru cã nu dau bine cu freza!
Cred cã fiecare poate spune pornind de la bun simţ dacã direcţia noastrã este bunã sau nu. Buzunarul fiecãruia simte imediat dacã suntem pe val sau am cam început sã ne afundãm.
Ce ziceţi acum direcţia e bunã ?

articol publicat in Ziarul de Braila
.

Constanta - cultura de vile cu productie record la hectar

Ciclurile economice şi criza

Cu toate cã actuala crizã a pornit sã cutreiere lumea din cauza episoadelor speculative din SUA, se poate spune cã era aşteptată într-un fel, dacã o privim din perspectiva ciclurilor economice. Economia mondialã în toatã istoria ei nu a cunoscut o evoluţie liniarã, ci s-a manifestat prin creşteri şi crize ciclice. Pânã la al doilea rãzboi mondial, aceste cicluri erau pe perioade destul de lungi de timp. Primele studiate aveau circa 50 de ani. Apoi, datoritã în special progresului tehnologic, s-au contractat. Perioada rãzboiului rece de pânã în 1989 a cunoscut şi ea câteva astfel de cicluri, dar noi în România socialistã le-am resimţit indirect, uneori mai atenuat, alteori mai brutal, dar oricum mantia protectoare a statului a funcţionat în acea perioadã ca un amortizor care a preluat şocurile într-o oarecare mãsurã. Dupã 1990, România nu a fost cuplatã decât periferic la mersul economiei mondiale, fiind afundatã mai mult în propriile probleme. Din anii 2000, dar cu precãdere de la intrarea în Uniunea Europeanã, contactul nostru cu fenomenele globale este mult mai puternic. Imediat dupã cãderea comunismului, economiile vestice, care se aflau pe o pantã descendentã încã din 1987, au cunoscut brusc o creştere. Noi pieţe, puţin reglementate, se deschideau, iar economia mondialã devenea pentru prima oarã globalã în adevãratul sens. Boomul capitalismului a atins forme nemaiîntâlnite pânã atunci. Practic începea un nou ciclu de creştere economicã bazat pe conectarea economiilor statelor foste socialiste la economia mondialã. Acesta ciclu s-a suprapus şi pe o creştere profundã a specializãrii şi productivitãţii muncii. În anul 2000, practic, a încetat creşterea bazatã pe decesul comunismului. Atunci a fost o micã scãdere atenuatã puternic de noua erã a informaţiei care scotea capul prin explozia companiilor dot-com care încã din anii 1990 începuserã sã aparã şi sã ofere soluţii şi produse unice. Ciclul a continuat pe valul noilor tehnologii şi pe construcţia şi reglementarea noilor pieţe regionale. Aceastã creştere şi-a consumat şi ea combustibilul, iar imobiliarele şi speculaţiile financiare de genul subprime au pãrut a fi noul motor care se spera cã va împinge creşterea economicã pentru câţiva ani, dar nu a fost aşa. Criza s-a declanşat puternic, iar omenirea a intrat într-un nou ciclu, de data aceasta de scãdere. Finanţele, firmele, relaţiile de afaceri de pânã acum au devenit desuete sau nu mai rãspund noilor nevoi ale pieţei. Statele sunt incapabile, guvernele dezorientate, iar realitatea este cã actuala economie e dominatã de supraproducţie industrialã. Având în vedere nivelul tehnologic actual, productivitatea muncii, nivelul de informatizare şi informaţiile disponibile cred cã noul viitor ciclu de creştere de dupã crizã va fi în cu totul altã direcţie. Poluarea creşte, populaţia creşte, materiile prime devin mai rare şi mai scumpe. Zona care ne va scoate din crizã este cea care va include energiile regenerabile, produsele ecologice, produsele de protejare a mediului şi a sãnãtãţii unei populaţii tot mai numeroase. Practic, criza este un semnal al restructurãrii la nivel global a cheltuielilor, domeniilor de activitate, firmelor, în direcţia optimizãrii resurselor cu necesitãţile. Criza este doar o altã formã, sãnãtoasã, de a pune ordine în economia mondialã.

articol aparut in Ziarul de Braila