Ca fiecare dintre noi şi eu m-am întrebat de ce sunt alimentele scumpe. Am crezut la început cã este din cauza patronilor care, din dorinţa lor de a face profit, încarcã preţurile producãtorilor cu adaosuri comerciale mari, dar mi-am dat seama cã este doar o parte a adevãrului. Producţia agricolã a României este în momentul de faţã clar insuficientã pentru a asigura alimentaţia corectã şi complexã a întregii noastre populaţii. Poate cã la producţiile de grâu şi porumb stãm relativ bine, dar în rest, trãim din importuri. Situaţia de faţã are un mare vinovat: politica incoerentã şi nestimulativã dusã în mod sistematic de toate guvernãrile. Nu este normal ca într-o ţarã ca a noastrã sã încurajezi importurile agricole. Nu este normal ca subvenţiile sã fie mici şi plãtite dupã luni de aşteptare, nu este normal ca preţurile sã nu aibã o piaţã corectã de formare, nu este normal ca producãtorii sã nu se poatã întâlni cu beneficiarii finali din cauza lanţului de intermediari. Atunci de ce plãtim o mulţime de „specialişti” din Ministerul Agriculturii dacã aceştia nu pot reglementa piaţa, nu o pot controla şi mai ales nu o pot direcţiona spre producţie de calitate, la preţuri competitive. Pe lângã vina factorilor de decizie din domeniu, o altã vinã o au mecanismele de formare a preţului din pieţe şi oboare. Acolo sunt distorsiuni în sensul creşterii preţului final de vânzare cauzate de taxele şi politicile aberante care nu dau posibilitatea liberã de vânzare tuturor producãtorilor. Nu în ultimul rând, trebuie amintitã şi presiunea alinierii preţurilor, indiferent de costuri sau de calitate. Industria alimentarã bazatã pe materia primã agricolã autohtonã face greu faţã concurenţei. Statul nu sprijinã cultivatorii prin mecanismele care ar trebui sã funcţioneze, cum ar fi subvenţionarea motorinei, acordarea de subvenţii la hectar, plata la timp a redevenţelor şi, ca urmare, producţiile sunt mici şi neprofitabile. Chiar dacã sunt cumpãrate de industria alimentarã, pãtrunderea produselor prelucrate pe piaţa internã este foarte grea. Marile reţele de supermarketuri nu discutã cu micii producãtori sau, dacã o fac, le impun condiţii foarte grele din punct de vedere al volumului de marfã, al taxelor de magazin şi din punctul de vedere al termenelor de platã, de ajung aceştia cu adevãrat creditorii magazinelor sau se lipsesc. Aprobarea de către guvern a noului cod de bune practici sper sã mai îndulceascã viaţa producãtorilor autohtoni. Numãrul mare de taxe pe care producãtorii trebuie sã le plãteascã se regãsesc în preţul produselor. Faptul cã avem o valoare ridicatã la acciza pe combustibil face ca preţul transportului sã aibă o valoare foarte mare în cadrul produselor alimentare, uneori de peste 25 la sută din preţ. Valoarea TVA de 19 la sută, care nu este redusã pentru alimente aşa cum este în multe ţãri ale Uniunii Europene, este o altã povarã suplimentarã pe care cetãţeanul o suportã la fiecare cumpãrare. De exemplu, în Marea Britanie, Irlanda şi Malta, cota TVA pentru alimente este zero. Spania şi Italia au cote de 4 la sută, Cehia de 5 la sută, Polonia de 7 la sută, iar Austria de 10 la sută. Asta înseamnã cã populaţiile acestor ţãri plãtesc mai puţin pentru alimente cu procente cuprinse între 19 şi 9 la sută. Aparent, statul pare a pierde, dar astfel se asigurã o bazã pentru un consum echilibrat de alimente, pentru o producţie crescutã şi pentru export. Guvernanţii, indiferent de statutul, culoarea şi educaţia lor, trebuie sã înţeleagã cã nevoia de hranã este o nevoie de bazã a oamenilor şi nesatisfacerea ei creeazã revolte. Ieftiniţi alimentele acum, când e crizã, pentru ca omul sã poatã sã mai spere la ziua de mâine.
articol aparut in Ziarul de Braila
.
articol aparut in Ziarul de Braila
.