Iniţial aşa s-a numit un program de promovare a produselor româneşti apărut în timp ce dl Adrian Năstase era prim – ministru. Dezvoltat doar pe direcţia promovării, şi nu şi pe ajutorarea economică a întreprinderilor din program, el nu a reuşit să atragă decât câteva firme, cele mai multe fiind din sectorul alimentar.
Chiar şi aşa, eu îl consider cu toate neajunsurile lui un bun test de început pentru promovarea valorilor economice româneşti. Din păcate, o dată cu părăsirea guvernării de către iniţiator, programul a intrat pe o pantă descendentă ajungând la dispariţie. Interesant este faptul că o parte din firme precum UNELTE SCULE ACCESORII SA Alba-Iulia si Trustului de Presă CUGET LIBER au păstrat mesajele şi sigla programului pe produsele lor şi continuă să-şi afirme apartenenţa la el chiar şi acum după dispariţia lui oficială, semn că mesajul a fost totuşi puternic şi a însemnat un imbold în vânzările acelor companii.
O nouă astfel de iniţiativă ar fi interesantă şi demnă de urmat acum când economia românească se zbate deja în ghearele crizei economice globale. Politicienii sunt datori a face paşii care trebuie în direcţia ajutării economiei, şi o astfel de repornire a unui program de sprijin ar fi un prim pas în direcţia bună.
Chiar si state dezvoltate precum Marea Britanie prin „Buy British” au lansat astfel de programe, deci el nu ar fi o noutate românească.
Dacă Germania şi Statele Unite ale Americii nu sunt jenate să finanţeze astfel de iniţiative este pentru că rezultatele vin în timp şi sunt încurajatoare pentru producătorii locali.
De exemplu iniţiativa „Buy American” constituie chiar o parte importantă din programul anticriză pe care preşedintele Statelor Unite ale Americii l-a susţinut. Chiar dacă unele din măsurile sale au fost văzute prea restrictive de către marile companii şi de către Congres, ele totuşi au fost aprobate într-o formă mai puţin restrictivă pentru a nu crea probleme comerciale în special cu blocul economic care este Uniunea Europeană. Pentru a înţelege efectele unui astfel de program este de ajuns să amintim că prin „Buy American” toate organismele de stat, de la agenţiile federale la comunităţile locale, vor trebui să acorde interes pentru cumpărarea în cadrul licitaţiilor organizate de ele a produselor americane sau considerate americane (indigenizate în proporţie de 75%) în detrimentul produselor cu altă origine. Această prevedere drastică are ca scop utilizarea banului public american pentru dezvoltarea producţiei de bunuri locale, pentru menţinerea locurilor de muncă, pentru încurajarea investiţiilor locale şi pentru promovarea forţei de muncă din SUA. Derogările de la această politică sunt puţine şi fac referire foarte clar la imposibilitatea economiei americane de a produce respectivele produse, dar în practică avem de fapt prea puţine produse pe care cel mai industrializat stat din lume să nu le poată oferi. Excepţiile sunt legate de materiile prime care pot fi cumpărate de oriunde şi care nu sunt cuprinse în programul „Buy American” tocmai pentru a asigura din uşurinţa procurării lor o bază pentru producţie.
Cu toate că unii cârcotaşi vor spune că un astfel de drum este puţin probabil la noi, tocmai de aceea trebuie să-l urmăm. A fi contra valului este periculos şi ar cauza o risipă de resurse şi de energie.
Am depăşit de mult vremurile când doar ceea ce făceau alţii era bun, iar ceea ce făceam noi nu era bun. A venit vremea să mai facem şi ceea ce este bine pentru noi.
De aceea decât să aruncăm cu banii statului pe tot felul de prostii care mai de care mai inutile şi mai „europene”, ar fi bine să încurajăm ceea ce este autentic românescprecum produsele alimentare tradiţionale .
Un astfel de demers l-aş vedea mai mult îndreptat spre industria alimentară din România care din păcate reuşeşte astăzi performanţa negativă de a nu putea să hrănească toţi românii.
Un sprijin direct nu se poate acorda producătorilor pentru că s-ar denatura libera concurenţă, cu toate că şi aici ar fi multe de spus despre ce fac unii vecini de-ai noştri. Dar un sprijin în promovarea produselor autentice româneşti cred că se poate face. Nu trebuie să-i dai bani unui producător autohton, e doar necesar să-l ajuţi puţin, să nu-l mai sufoci cu tot felul de biruri şi controale, pentru a putea prinde rădăcini şi pentru a fi apoi un bun contribuabil. Din păcate văd că această direcţie nu este înţeleasă de nici o putere care ne guvernează.
Programul „Fabricat în România” poate sprijini producătorii autentici de produse alimentare prin dezvoltarea unor mecanisme care să-i ajute la promovarea mai uşoară, la încurajarea distribuţiei produselor lor în marile lanţuri de magazine atât în ţară, cât şi în străinătate, prin dezvoltarea unor politici coerente de marketing, prin acordarea de asistenţă tehnologică şi juridică etc. De ce să nu avem o caravană a produselor româneşti care să străbată ţara şi prin intermediul căreia producătorii, comercianţii şi publicul să fie puşi în contact? De ce nu se pot sprijini printr-un astfel de program târgurile de sfârşit de săptămână unde ţăranii să-şi poate vinde cu taxe mici produsele?
De ce creăm mereu bariere între noi prin neputinţa şi prin izolarea noastră?
Programul „Fabricat în România” poate promova iniţiative, poate veni cu logistica şi cu experţii. Astfel se pot contura mecanisme şi deprinderi. Ţăranii nu vor mai vinde laptele cu 0,7 lei la firmele de colectare străine pentru a-şi vedea banii după luni de zile, producătorii mici nu-şi vor pierde angajaţii pentru că nu pot plăti preţurile astronomice pentru închirierea unui magazin, iar cumpărătorii vor putea aprecia, aşa cum au făcut mereu, adevăratele produse naturale româneşti.
De ce văd programul „Fabricat în România” începând întâi cu agricultura? Pentru că potenţialul nostru în domeniu este enorm, pentru că avem experienţa şi forţa de muncă, dar nu avem recunoaşterea şi mecanismele. Dacă noi ne vom aprecia, atunci şi alţii vor aprecia produsele noastre pe care în cunoştinţă de cauză le consider superioare multora din Europa.
Era o tradiţie românească de bun simţ ca la sfârşit de săptămână să se organizeze celebrele târguri şi oboare. Acolo ţăranii autentici şi micii producători agricoli îşi vindeau produsele într-o formă organizată, verificată şi supravegheată de stat prin autorităţile locale. Astfel de târguri de sfârşit de săptămână ar putea fi promovate şi susţinute logistic şi financiar de programul „Fabricat în România”. Am văzut un astfel de târg chiar în inima oraşului Milano şi pot spune că mi-a oferit posibilitatea de a cumpăra, turist fiind într-una din cele mai mari metropole europene, cele mai rafinate produse ţărăneşti italiene produse de asociaţiile familiare sau de micii producători pe care altfel prin marile supermarketuri nu le-aş fi întâlnit. Acolo aveau o piaţă, o clientelă şi o tradiţie. Noi avem tradiţia, avem piaţa, dar mai rămâne ca cineva să finanţeze competiţia. Decât să punem taxe pe producţia estimată a micilor producători, ar fi mult mai util să dezvoltăm oboarele şi târgurile de week-end unde să-i taxăm modic, iar prin periodicitate banii strânşi sunt absolut convins că vor fi mai mulţi atât în buzunarul statului, cât şi al producătorilor.
Degeaba avem produse agricole bune dacă nu avem un marketing şi o prezentare bună. Am observat ani de zile celebra literă A şi steagul Austriei pe produsele alimentare ale acestui stat alpin. Ele semnificau mai mult decât un brand, ele semnificau o politică. Noi de ce nu putem reuni sub un brand naţional produsele micilor producători care, coordonaţi prin programul „Fabricat în Romania”, ar primi ajutor pentru ambalare, pentru igenizarea producţiei, pentru distribuţie sau acces la informaţii specifice de la gustul clienţilor până la culoarea ambalajelor şi toate acestea organizat şi gratuit? De ce să nu construim produse, să nu încurajăm afaceri şi locuri de muncă printr-un program naţional demn de a şaptea ţară din Uniunea Europeană? Iar marea frumuseţe a unui astfel de program este că el ar putea fi finanţat parţial din bani europeni dacă ar exista în cadrul lui şi un mecanism de cofinanţare a micilor producători.
Indiferent însă de programe şi politici, cei care trebuie să ia primii decizia suntem noi.
Deci să începem noi, prin opţiunea noastră, programul de sprijinire a industriei agro-alimentare româneşti cumpărând produse româneşti.
Primul pas este mereu cel mai greu.
articol publicat in Cadran Politic
Nota: Initial articolul a fost mai scurt si a aparut in Ziarul de Braila dar cum tema este de mare actualitate am dezvoltat-o.
.
Chiar şi aşa, eu îl consider cu toate neajunsurile lui un bun test de început pentru promovarea valorilor economice româneşti. Din păcate, o dată cu părăsirea guvernării de către iniţiator, programul a intrat pe o pantă descendentă ajungând la dispariţie. Interesant este faptul că o parte din firme precum UNELTE SCULE ACCESORII SA Alba-Iulia si Trustului de Presă CUGET LIBER au păstrat mesajele şi sigla programului pe produsele lor şi continuă să-şi afirme apartenenţa la el chiar şi acum după dispariţia lui oficială, semn că mesajul a fost totuşi puternic şi a însemnat un imbold în vânzările acelor companii.
O nouă astfel de iniţiativă ar fi interesantă şi demnă de urmat acum când economia românească se zbate deja în ghearele crizei economice globale. Politicienii sunt datori a face paşii care trebuie în direcţia ajutării economiei, şi o astfel de repornire a unui program de sprijin ar fi un prim pas în direcţia bună.
Chiar si state dezvoltate precum Marea Britanie prin „Buy British” au lansat astfel de programe, deci el nu ar fi o noutate românească.
Dacă Germania şi Statele Unite ale Americii nu sunt jenate să finanţeze astfel de iniţiative este pentru că rezultatele vin în timp şi sunt încurajatoare pentru producătorii locali.
De exemplu iniţiativa „Buy American” constituie chiar o parte importantă din programul anticriză pe care preşedintele Statelor Unite ale Americii l-a susţinut. Chiar dacă unele din măsurile sale au fost văzute prea restrictive de către marile companii şi de către Congres, ele totuşi au fost aprobate într-o formă mai puţin restrictivă pentru a nu crea probleme comerciale în special cu blocul economic care este Uniunea Europeană. Pentru a înţelege efectele unui astfel de program este de ajuns să amintim că prin „Buy American” toate organismele de stat, de la agenţiile federale la comunităţile locale, vor trebui să acorde interes pentru cumpărarea în cadrul licitaţiilor organizate de ele a produselor americane sau considerate americane (indigenizate în proporţie de 75%) în detrimentul produselor cu altă origine. Această prevedere drastică are ca scop utilizarea banului public american pentru dezvoltarea producţiei de bunuri locale, pentru menţinerea locurilor de muncă, pentru încurajarea investiţiilor locale şi pentru promovarea forţei de muncă din SUA. Derogările de la această politică sunt puţine şi fac referire foarte clar la imposibilitatea economiei americane de a produce respectivele produse, dar în practică avem de fapt prea puţine produse pe care cel mai industrializat stat din lume să nu le poată oferi. Excepţiile sunt legate de materiile prime care pot fi cumpărate de oriunde şi care nu sunt cuprinse în programul „Buy American” tocmai pentru a asigura din uşurinţa procurării lor o bază pentru producţie.
Cu toate că unii cârcotaşi vor spune că un astfel de drum este puţin probabil la noi, tocmai de aceea trebuie să-l urmăm. A fi contra valului este periculos şi ar cauza o risipă de resurse şi de energie.
Am depăşit de mult vremurile când doar ceea ce făceau alţii era bun, iar ceea ce făceam noi nu era bun. A venit vremea să mai facem şi ceea ce este bine pentru noi.
De aceea decât să aruncăm cu banii statului pe tot felul de prostii care mai de care mai inutile şi mai „europene”, ar fi bine să încurajăm ceea ce este autentic românescprecum produsele alimentare tradiţionale .
Un astfel de demers l-aş vedea mai mult îndreptat spre industria alimentară din România care din păcate reuşeşte astăzi performanţa negativă de a nu putea să hrănească toţi românii.
Un sprijin direct nu se poate acorda producătorilor pentru că s-ar denatura libera concurenţă, cu toate că şi aici ar fi multe de spus despre ce fac unii vecini de-ai noştri. Dar un sprijin în promovarea produselor autentice româneşti cred că se poate face. Nu trebuie să-i dai bani unui producător autohton, e doar necesar să-l ajuţi puţin, să nu-l mai sufoci cu tot felul de biruri şi controale, pentru a putea prinde rădăcini şi pentru a fi apoi un bun contribuabil. Din păcate văd că această direcţie nu este înţeleasă de nici o putere care ne guvernează.
Programul „Fabricat în România” poate sprijini producătorii autentici de produse alimentare prin dezvoltarea unor mecanisme care să-i ajute la promovarea mai uşoară, la încurajarea distribuţiei produselor lor în marile lanţuri de magazine atât în ţară, cât şi în străinătate, prin dezvoltarea unor politici coerente de marketing, prin acordarea de asistenţă tehnologică şi juridică etc. De ce să nu avem o caravană a produselor româneşti care să străbată ţara şi prin intermediul căreia producătorii, comercianţii şi publicul să fie puşi în contact? De ce nu se pot sprijini printr-un astfel de program târgurile de sfârşit de săptămână unde ţăranii să-şi poate vinde cu taxe mici produsele?
De ce creăm mereu bariere între noi prin neputinţa şi prin izolarea noastră?
Programul „Fabricat în România” poate promova iniţiative, poate veni cu logistica şi cu experţii. Astfel se pot contura mecanisme şi deprinderi. Ţăranii nu vor mai vinde laptele cu 0,7 lei la firmele de colectare străine pentru a-şi vedea banii după luni de zile, producătorii mici nu-şi vor pierde angajaţii pentru că nu pot plăti preţurile astronomice pentru închirierea unui magazin, iar cumpărătorii vor putea aprecia, aşa cum au făcut mereu, adevăratele produse naturale româneşti.
De ce văd programul „Fabricat în România” începând întâi cu agricultura? Pentru că potenţialul nostru în domeniu este enorm, pentru că avem experienţa şi forţa de muncă, dar nu avem recunoaşterea şi mecanismele. Dacă noi ne vom aprecia, atunci şi alţii vor aprecia produsele noastre pe care în cunoştinţă de cauză le consider superioare multora din Europa.
Era o tradiţie românească de bun simţ ca la sfârşit de săptămână să se organizeze celebrele târguri şi oboare. Acolo ţăranii autentici şi micii producători agricoli îşi vindeau produsele într-o formă organizată, verificată şi supravegheată de stat prin autorităţile locale. Astfel de târguri de sfârşit de săptămână ar putea fi promovate şi susţinute logistic şi financiar de programul „Fabricat în România”. Am văzut un astfel de târg chiar în inima oraşului Milano şi pot spune că mi-a oferit posibilitatea de a cumpăra, turist fiind într-una din cele mai mari metropole europene, cele mai rafinate produse ţărăneşti italiene produse de asociaţiile familiare sau de micii producători pe care altfel prin marile supermarketuri nu le-aş fi întâlnit. Acolo aveau o piaţă, o clientelă şi o tradiţie. Noi avem tradiţia, avem piaţa, dar mai rămâne ca cineva să finanţeze competiţia. Decât să punem taxe pe producţia estimată a micilor producători, ar fi mult mai util să dezvoltăm oboarele şi târgurile de week-end unde să-i taxăm modic, iar prin periodicitate banii strânşi sunt absolut convins că vor fi mai mulţi atât în buzunarul statului, cât şi al producătorilor.
Degeaba avem produse agricole bune dacă nu avem un marketing şi o prezentare bună. Am observat ani de zile celebra literă A şi steagul Austriei pe produsele alimentare ale acestui stat alpin. Ele semnificau mai mult decât un brand, ele semnificau o politică. Noi de ce nu putem reuni sub un brand naţional produsele micilor producători care, coordonaţi prin programul „Fabricat în Romania”, ar primi ajutor pentru ambalare, pentru igenizarea producţiei, pentru distribuţie sau acces la informaţii specifice de la gustul clienţilor până la culoarea ambalajelor şi toate acestea organizat şi gratuit? De ce să nu construim produse, să nu încurajăm afaceri şi locuri de muncă printr-un program naţional demn de a şaptea ţară din Uniunea Europeană? Iar marea frumuseţe a unui astfel de program este că el ar putea fi finanţat parţial din bani europeni dacă ar exista în cadrul lui şi un mecanism de cofinanţare a micilor producători.
Indiferent însă de programe şi politici, cei care trebuie să ia primii decizia suntem noi.
Deci să începem noi, prin opţiunea noastră, programul de sprijinire a industriei agro-alimentare româneşti cumpărând produse româneşti.
Primul pas este mereu cel mai greu.
articol publicat in Cadran Politic
Nota: Initial articolul a fost mai scurt si a aparut in Ziarul de Braila dar cum tema este de mare actualitate am dezvoltat-o.
.