30.08.2009
23.08.2009
Statul minimal şi criza
Primul lucru bun care se întâmplã de când criza a nãvãlit peste noi este cã aflãm. Acum cunoaştem cum se risipesc banii de la buget mai bine ca niciodatã, ştim de ce poliţiştii au ajuns sã facã grevã, ştim cum o ministrã cu apucãturi de Elena Lupescu ne sfideazã pe noi, pe aleşii neamului, instituţiile statului de drept, ştim de ce avem miniştri care nu fac nimic sau care şi-au gãsit chiar acum motiv sã plece în concediu timp de trei sãptãmâni precum şeful de la ministerul finanţelor.
Criza a scos toate aceste dedesupturi ale statului român şi ni le-a aruncat la picioare la fel cum marea duce la mal gunoaiele care plutesc pe apele ei. Nu avem decât sã cernem informaţia şi în consecinţã sã facem alegerile corecte la urmãtoarele alegeri.
Statul s-a retras din tot mai multe domenii. S-au mai bine spus a fost împins în afarã. Tot felul de şmecheri şi-au luat de cele mai multe ori la marginea legii tot felul de beneficii de pe urma statului. Puterea instituţiilor româneşti devenise tot mai micã iar tupeul şi fãrãdelegea tot mai puternice.
Aşa zişii „afacerişti” care se ocupau numai cu ţepe au fost cei mai loviţi de cirzã. Banul nu se mai face uşor doar cumpãrând ceva pe nimic de la stat şi vânzând unor „fraiereşteni” pe mult. Pentru cã nimeni nu mai are bani sau dacã îi mai are le descoperã adevãrata lor valoare. Nu mai conteazã câte mii de hectare ai dacã nu poţi sã cumperi o pizza! Asta e o altã parte bunã a crizei. A fãcut ca nesimţita clasã a speculaţilor şi parveniţilor sã vadã fundul sacului. Staţi liniştiţi cã nu au sãrãcit dar mãcar s-au mai temperat în purtare şi aroganţã.
Statul minimal pe care tot l-am construit de 20 de ani încoace nu este o construcţie stabilã. Am vãzut asta acum la primul val mai mare. Instituţiile nu sunt destul de consolidate sunt mâncate de birocraţie şi politicianism iar mecanismele de control nu funcţioneazã. Mai mult, oamenii puşi sã urmareascã îndeplinirea politicilor de stat sunt în cea mai mare parte incompetenţi, ajunşi în actualele funcţii doar pe criteriul tembel al apartenenţei la un partid.
Nu se poate construi o direcţie în nimic. Nu merge învãţãmântul pentru cã fiecare ministru face reforma lui de o ţinem aşa la infinit. Nu construim nimic pentru cã fiecare are altã prioritate. Nu existã o direcţie de dezvoltare care sã fie imprimatã de o politicã fiscalã coerentã şi pe termen lung. Primul ministru este depãşit de miza jocului şi nu aruncã decât cu promisiuni în stânga şi dreapta aşteptând ca timpul sã se scurgã şi bunul Dumnezeu sã ne arate calea. Mai mult îndatoreazã prezentul şi viitorul pe la instituţii strãine de interesele noastre.
Ideea statului minimal se bazeazã pe intervenţia cât mai redusã a acestuia în toate domeniile de activitate mai puţin cel de apãrare şi reprezentare. La noi s-a urmãrit doar înlocuirea statului cu monopolurile private , cu oligarhii sau cumetrii.
In acest moment statul minimal ca politicã în România este un faliment. Stiu cã direcţia UE este de a construi şi integra armonios acest concept. Dar dacã la noi nu merge decât cu biciul ? O demonstreazã toatã istoria noastrã. Când am fost sub bici am dezvoltat , am creat şi ne-am impus în lume . Acum nu avem decât un haos multilateral dezvoltat.
Oare o schimbare de direcţie spre o politicã mai activã a statului care sã se implice direct nu ar fi o altã opţiune poate mai viabilã decât cea actualã ? In fond sunt state europene care o aplicã cu succes.
E un lucru la care acum trebuie sa ne mai gandim.
articol publicat in Ziarul de Braila.
Criza a scos toate aceste dedesupturi ale statului român şi ni le-a aruncat la picioare la fel cum marea duce la mal gunoaiele care plutesc pe apele ei. Nu avem decât sã cernem informaţia şi în consecinţã sã facem alegerile corecte la urmãtoarele alegeri.
Statul s-a retras din tot mai multe domenii. S-au mai bine spus a fost împins în afarã. Tot felul de şmecheri şi-au luat de cele mai multe ori la marginea legii tot felul de beneficii de pe urma statului. Puterea instituţiilor româneşti devenise tot mai micã iar tupeul şi fãrãdelegea tot mai puternice.
Aşa zişii „afacerişti” care se ocupau numai cu ţepe au fost cei mai loviţi de cirzã. Banul nu se mai face uşor doar cumpãrând ceva pe nimic de la stat şi vânzând unor „fraiereşteni” pe mult. Pentru cã nimeni nu mai are bani sau dacã îi mai are le descoperã adevãrata lor valoare. Nu mai conteazã câte mii de hectare ai dacã nu poţi sã cumperi o pizza! Asta e o altã parte bunã a crizei. A fãcut ca nesimţita clasã a speculaţilor şi parveniţilor sã vadã fundul sacului. Staţi liniştiţi cã nu au sãrãcit dar mãcar s-au mai temperat în purtare şi aroganţã.
Statul minimal pe care tot l-am construit de 20 de ani încoace nu este o construcţie stabilã. Am vãzut asta acum la primul val mai mare. Instituţiile nu sunt destul de consolidate sunt mâncate de birocraţie şi politicianism iar mecanismele de control nu funcţioneazã. Mai mult, oamenii puşi sã urmareascã îndeplinirea politicilor de stat sunt în cea mai mare parte incompetenţi, ajunşi în actualele funcţii doar pe criteriul tembel al apartenenţei la un partid.
Nu se poate construi o direcţie în nimic. Nu merge învãţãmântul pentru cã fiecare ministru face reforma lui de o ţinem aşa la infinit. Nu construim nimic pentru cã fiecare are altã prioritate. Nu existã o direcţie de dezvoltare care sã fie imprimatã de o politicã fiscalã coerentã şi pe termen lung. Primul ministru este depãşit de miza jocului şi nu aruncã decât cu promisiuni în stânga şi dreapta aşteptând ca timpul sã se scurgã şi bunul Dumnezeu sã ne arate calea. Mai mult îndatoreazã prezentul şi viitorul pe la instituţii strãine de interesele noastre.
Ideea statului minimal se bazeazã pe intervenţia cât mai redusã a acestuia în toate domeniile de activitate mai puţin cel de apãrare şi reprezentare. La noi s-a urmãrit doar înlocuirea statului cu monopolurile private , cu oligarhii sau cumetrii.
In acest moment statul minimal ca politicã în România este un faliment. Stiu cã direcţia UE este de a construi şi integra armonios acest concept. Dar dacã la noi nu merge decât cu biciul ? O demonstreazã toatã istoria noastrã. Când am fost sub bici am dezvoltat , am creat şi ne-am impus în lume . Acum nu avem decât un haos multilateral dezvoltat.
Oare o schimbare de direcţie spre o politicã mai activã a statului care sã se implice direct nu ar fi o altã opţiune poate mai viabilã decât cea actualã ? In fond sunt state europene care o aplicã cu succes.
E un lucru la care acum trebuie sa ne mai gandim.
articol publicat in Ziarul de Braila.
11.08.2009
Sã învãţãm sã economisim
Guvernul României trebuie conform ultimei înţelegeri semnate cu FMI sã reducã cheltuielile bugetare pentru salarii. Pornind de la aceastã realitate deja s-au fãcut douã propuneri interesante şi de bun simţ.
Prima care îl are ca autor pe Radu Soviani ziarist economic la Standard Business , a fost agreatã şi de Guvern, şi constã în introducerea unei vacanţe de 10 zile fãrã platã pentru bugetari. Ca urmare a mãsurii se vor economisi cca 350 milioane de euro adicã suma cerutã de FMI. Chiar dacã propunerea pare atractivã şi aceptabilã ea ascunde un efect pervers şi anume acela de a nu se schimba nimic. In 2010 vom avea aceeaşi problemã dar sumele vor fi mai mari. Practic FMI impune aceastã reducere nu pentru cã are vre-un interes special cu România ci pentru cã a observat cã organismul economic al statului român este cam obez în bugetari iar acest lucru dãuneazã bunului mers. Propunerea însuşitã de Guvern vine şi cu o serie de complicaţii juridice în sensul cã pentru punerea ei în practicã este necesarã o ordonanţã de guvern şi chiar modificarea Codului Muncii care nu prevede o astfel de posibilitate de vacanţã.
Cea de-a doua propunere este fãcutã de Moise Guran , analist economic , realizator al emisiunii Biz Bazar difuzatã pe Antena 3. Acesta propune împãrţirea celor 1,4 milioane de bugetari în douã categorii mari : şefi şi angajaţi simpli ( pãlmaşi ) . Astfel va rezulta o structurã de tipul 400 de mii de şefi şi 1 milion de simpli angajaţi. Analistul propune reducerea cu 50% a primei categorii care de altfel câştigã şi cei mai mulţi bani şi reducerea celei de a doua categorii cu 20%. Privind la structura veniturilor el concluzioneazã cã cei 200 de mii de şefi disponibilizaţi nu vor îngroşa cifrele de la şomaj ci se vor îndrepta spre antreprenoriat. Vor rãmâne doar cei 200 de mii de simpli angajaţi care vor trebui sprijiniţi. Acum analizând structura salarizãrii celor douã categorii se va putea face o creştere de 30% a salariilor celor 800 de mii de simpli angajaţi iar pentru cei incluşi în categoria şefilor nu se va acorda nimic pentru cã oricum formula lor salarialã este mult superioarã primilor. Frumuseţea acestei propuneri este cã la final fãcând calculele rãmâne la bugetul de stat o sumã mult mai mare decât cea prognozatã în înţelegerea cu FMI iar deficitul bugetului va putea coborâ pânã la 5%. Tot un element interesant al propunerii îl constituie faptul cã avem de-a face cu o reformã realã a structurilor dar cu acţiune asupra segmentului indirect productiv.
Analizând cele douã puncte de vedere un lucru este sigur : trebuiesc gãsite metode de reducere a cheltuielilor. A venit vremea ca şi Gvernul României sã înveţe ce este aceea economisirea banilor , a resurselor umane şi materiale.
Acum este momentul optim pentru a face reformele pe care le tot discutãm de ani de zile dar care nu se vãd decât în cosmetizarea numelor instituţiilor bugetivore şi a funcţiilor.
Nu este în interesul nimãnui sã rãmânem doar la stadiul de discuţii, de strategii şi alte metode atât de dragi clasei noastre politice. Nu se mai poate ca statul doar sã ia şi sã nu fie prin executiv un partener activ şi benefic al societãţii româneşti.
Masurile de comasare a agenţiilor guvernamentale sunt doar paşi firavi în direcţia bunã. Executivul ca mesager al problemelor oamenilor trebuie sã fie cel care sã dea tonul în direcţia bunã : aceea de a avea un aparat birocratic redus numeric, funcţional şi profesionist care sã aibe foarte clar implementetã lecţia economisirii.
articol aparut in Ziarul de Braila.
Prima care îl are ca autor pe Radu Soviani ziarist economic la Standard Business , a fost agreatã şi de Guvern, şi constã în introducerea unei vacanţe de 10 zile fãrã platã pentru bugetari. Ca urmare a mãsurii se vor economisi cca 350 milioane de euro adicã suma cerutã de FMI. Chiar dacã propunerea pare atractivã şi aceptabilã ea ascunde un efect pervers şi anume acela de a nu se schimba nimic. In 2010 vom avea aceeaşi problemã dar sumele vor fi mai mari. Practic FMI impune aceastã reducere nu pentru cã are vre-un interes special cu România ci pentru cã a observat cã organismul economic al statului român este cam obez în bugetari iar acest lucru dãuneazã bunului mers. Propunerea însuşitã de Guvern vine şi cu o serie de complicaţii juridice în sensul cã pentru punerea ei în practicã este necesarã o ordonanţã de guvern şi chiar modificarea Codului Muncii care nu prevede o astfel de posibilitate de vacanţã.
Cea de-a doua propunere este fãcutã de Moise Guran , analist economic , realizator al emisiunii Biz Bazar difuzatã pe Antena 3. Acesta propune împãrţirea celor 1,4 milioane de bugetari în douã categorii mari : şefi şi angajaţi simpli ( pãlmaşi ) . Astfel va rezulta o structurã de tipul 400 de mii de şefi şi 1 milion de simpli angajaţi. Analistul propune reducerea cu 50% a primei categorii care de altfel câştigã şi cei mai mulţi bani şi reducerea celei de a doua categorii cu 20%. Privind la structura veniturilor el concluzioneazã cã cei 200 de mii de şefi disponibilizaţi nu vor îngroşa cifrele de la şomaj ci se vor îndrepta spre antreprenoriat. Vor rãmâne doar cei 200 de mii de simpli angajaţi care vor trebui sprijiniţi. Acum analizând structura salarizãrii celor douã categorii se va putea face o creştere de 30% a salariilor celor 800 de mii de simpli angajaţi iar pentru cei incluşi în categoria şefilor nu se va acorda nimic pentru cã oricum formula lor salarialã este mult superioarã primilor. Frumuseţea acestei propuneri este cã la final fãcând calculele rãmâne la bugetul de stat o sumã mult mai mare decât cea prognozatã în înţelegerea cu FMI iar deficitul bugetului va putea coborâ pânã la 5%. Tot un element interesant al propunerii îl constituie faptul cã avem de-a face cu o reformã realã a structurilor dar cu acţiune asupra segmentului indirect productiv.
Analizând cele douã puncte de vedere un lucru este sigur : trebuiesc gãsite metode de reducere a cheltuielilor. A venit vremea ca şi Gvernul României sã înveţe ce este aceea economisirea banilor , a resurselor umane şi materiale.
Acum este momentul optim pentru a face reformele pe care le tot discutãm de ani de zile dar care nu se vãd decât în cosmetizarea numelor instituţiilor bugetivore şi a funcţiilor.
Nu este în interesul nimãnui sã rãmânem doar la stadiul de discuţii, de strategii şi alte metode atât de dragi clasei noastre politice. Nu se mai poate ca statul doar sã ia şi sã nu fie prin executiv un partener activ şi benefic al societãţii româneşti.
Masurile de comasare a agenţiilor guvernamentale sunt doar paşi firavi în direcţia bunã. Executivul ca mesager al problemelor oamenilor trebuie sã fie cel care sã dea tonul în direcţia bunã : aceea de a avea un aparat birocratic redus numeric, funcţional şi profesionist care sã aibe foarte clar implementetã lecţia economisirii.
articol aparut in Ziarul de Braila.
03.08.2009
Creditul care ne sugrumã
Banca Naţionalã a României a dat publicitãţii recent Buletinul lunar pentru mai 2009. In cadrul lui gãsim indicatori dintre cei mai diverşi. Datoritã situaţiei actuale interesul meu se îndreptã spre creditele persoanelor fizice. Informaţiile despre aceşti indicatori pot fi gãsite la pagina 53 din respectivul buletin.
Studierea lui dezvãluie o situaţie disperatã . O mulţime de români sunt în imposibilitatea de aşi mai plãti creditele la care s-au angajat atunci când doar cu buletinul îţi puteai cumpãra tot ce ţi-ai dorit sau tot ceea ce pânã atunci ţi-a fost interzis.
Astfel la finalul lunii mai 2009 numãrul persoanelor fizice cu restanţe la credite mai mari de 30 de zile era de 584 836 . Comparativ cu începutul anului când erau „doar” 482 992 înseamnã cã avem o creştere de 21,08% a celor care nu îşi mai puteau „suporta” creditele iar dacã ar fi sã comparãm cu luna mai a anului 2008 când se înregistrau 395 956 de restanţieri vedem dezastrul unei creşteri cu 47,70% .
Practic numãrul celor care nu îşi mai pot plãti creditul calculat la numãrul de familii este de 1% ! Deci o sutime dintre familiile românilor sunt în acest moment restanţiere. Si cum datele se referã la luna mai numãrul lor e posibil ca între timp sã fi crescut.
Dacã privim la structura restanţelor vom observa cã ponderea cea mai mare o constituie restanţele în moneda naţionalã urmate de restanţele în euro. Monedele asa zise „exotice” ca yenul japonez şi francul elveţian nu au adus prea mulţi restanţieri ceea ce aratã faptul cã sucesul creditelor în aceste monede nu a fost doar de conjuncturã.
Evoluţia volumului in lei o consider normalã ţinând cont de evoluţia dobânzilor de la începutul anului.
Problema cu creditarea este cã ea în general nu este unitar privitã de beneficiar şi de bancã. Ultima nu are flexibilitatea de a înţelege prin ce trece beneficiarul unui credit şi ca urmare nu îl ajutã de exemplu sã depãşeascã o perioadã mai puţin fastã în ceea ce priveşte nivelul veniturilor. O simplã poticnire de câteva luni poate arunca un credit sustenabil într-unul restant. Din aceastã situaţie nu are nimeni de câştigat.
Interesant este cã totuşi unele bãnci au decis un alt tip de abordare , mult mai prietenoasã care ia în considerare şi unele sincope de platã, extinderi de termene sau perioade de graţie binenţeles taxate cu comisioane pe mãsurã. Totuşi faţã de situaţia de acum un an este mult mai multã luminã şi în aceastã direcţie.
La noi încã noţiunea de partener într-un credit nu este implementatã. Nici banca nu este deschisã faţã de client dar nici clientul nu este fidel bãncii. Nu existã tipul acela de relaţie bazatã pe respect reciproc , pe informare la timp şi pertinentã. Banca nu este un sfãtuitor , un partener în viaţa clientului sãu ci doar un mecanism de încasare lunarã a unor bani.
Creditarea haoticã şi relaxatã din trecut a dus la situaţia actualã. Iluzia creşterii economice permanente suprapusã peste o slabã culturã a creditului au aruncat azi mulţi români în ghearele imposibilitãţii de platã.
Avem acum familii care îşi rup efectiv de la gurã ultimii bãnuţi pentru a plãti un credit fãcut în anii când economia „duduia”.
Pe unii creditul chiar îi sugrumã şi este pãcat
.
editorial aparut in Ziarul de Braila.
.
Studierea lui dezvãluie o situaţie disperatã . O mulţime de români sunt în imposibilitatea de aşi mai plãti creditele la care s-au angajat atunci când doar cu buletinul îţi puteai cumpãra tot ce ţi-ai dorit sau tot ceea ce pânã atunci ţi-a fost interzis.
Astfel la finalul lunii mai 2009 numãrul persoanelor fizice cu restanţe la credite mai mari de 30 de zile era de 584 836 . Comparativ cu începutul anului când erau „doar” 482 992 înseamnã cã avem o creştere de 21,08% a celor care nu îşi mai puteau „suporta” creditele iar dacã ar fi sã comparãm cu luna mai a anului 2008 când se înregistrau 395 956 de restanţieri vedem dezastrul unei creşteri cu 47,70% .
Practic numãrul celor care nu îşi mai pot plãti creditul calculat la numãrul de familii este de 1% ! Deci o sutime dintre familiile românilor sunt în acest moment restanţiere. Si cum datele se referã la luna mai numãrul lor e posibil ca între timp sã fi crescut.
Dacã privim la structura restanţelor vom observa cã ponderea cea mai mare o constituie restanţele în moneda naţionalã urmate de restanţele în euro. Monedele asa zise „exotice” ca yenul japonez şi francul elveţian nu au adus prea mulţi restanţieri ceea ce aratã faptul cã sucesul creditelor în aceste monede nu a fost doar de conjuncturã.
Evoluţia volumului in lei o consider normalã ţinând cont de evoluţia dobânzilor de la începutul anului.
Problema cu creditarea este cã ea în general nu este unitar privitã de beneficiar şi de bancã. Ultima nu are flexibilitatea de a înţelege prin ce trece beneficiarul unui credit şi ca urmare nu îl ajutã de exemplu sã depãşeascã o perioadã mai puţin fastã în ceea ce priveşte nivelul veniturilor. O simplã poticnire de câteva luni poate arunca un credit sustenabil într-unul restant. Din aceastã situaţie nu are nimeni de câştigat.
Interesant este cã totuşi unele bãnci au decis un alt tip de abordare , mult mai prietenoasã care ia în considerare şi unele sincope de platã, extinderi de termene sau perioade de graţie binenţeles taxate cu comisioane pe mãsurã. Totuşi faţã de situaţia de acum un an este mult mai multã luminã şi în aceastã direcţie.
La noi încã noţiunea de partener într-un credit nu este implementatã. Nici banca nu este deschisã faţã de client dar nici clientul nu este fidel bãncii. Nu existã tipul acela de relaţie bazatã pe respect reciproc , pe informare la timp şi pertinentã. Banca nu este un sfãtuitor , un partener în viaţa clientului sãu ci doar un mecanism de încasare lunarã a unor bani.
Creditarea haoticã şi relaxatã din trecut a dus la situaţia actualã. Iluzia creşterii economice permanente suprapusã peste o slabã culturã a creditului au aruncat azi mulţi români în ghearele imposibilitãţii de platã.
Avem acum familii care îşi rup efectiv de la gurã ultimii bãnuţi pentru a plãti un credit fãcut în anii când economia „duduia”.
Pe unii creditul chiar îi sugrumã şi este pãcat
.
editorial aparut in Ziarul de Braila.
.
02.08.2009
Concurs "Dincolo de marketing"
Pentru a promova noua mea carte lansez azi un concurs.
Premiul consta intr-un volum cu autograf.
Valoros dupa ce nu voi mai fi :) .
Iata regulamentul :
- se poseteaza pe blogul participantului la concurs un comentariu economic de orice fel ( marketing , branding, general etc). Cel mai interesant comentariu castiga.
- se insereaza in el un link spre http://opiniamea-vinti.blogspot.com/
- se trimite un mail de confirmare pe vintilamihai@yahoo.co.uk sau se completeaza la comentarii in josul postului acesta
- durata concursului : luna august 2009
- castigatorul va fi anuntat pe 30 august si va primi cartea prin posta
Succes
.
Participanti :
1. Start Viata - pentru postul din comentarii ( nu are blog ).
Premiul consta intr-un volum cu autograf.
Valoros dupa ce nu voi mai fi :) .
Iata regulamentul : - se poseteaza pe blogul participantului la concurs un comentariu economic de orice fel ( marketing , branding, general etc). Cel mai interesant comentariu castiga.
- se insereaza in el un link spre http://opiniamea-vinti.blogspot.com/
- se trimite un mail de confirmare pe vintilamihai@yahoo.co.uk sau se completeaza la comentarii in josul postului acesta
- durata concursului : luna august 2009
- castigatorul va fi anuntat pe 30 august si va primi cartea prin posta
Succes
.
Participanti :
1. Start Viata - pentru postul din comentarii ( nu are blog ).
Problema Iugoslava
In colectia Secolul XX la Editura ALL a aparut in 2004 cartea lui Stefano Bianchini -"Problema Iugoslava". Volumul tiparit exceptional este o radiografie a istoriei popoarelor slave sud-dunarene. Pornind de la o serie de consideratii istorico-religioase , autorul descrie istoria acestei zone. Alege sa inceapa cu perioada se sfarsit a Imperilui Otoman . Descrie timpul imperiului Austriac si apoi al dualismului asupra zonei si ajunge direct in perioada interbelica. Trece cu pasiune la epoca postbelica si la realizarile lui Tito pentru a se cufunda in negura razboilui iugoslav si a realitatilor post razboi. Aflam o multime de lucruri interesante de la faptul care l-a determinat pe Tito sa ii lase pe iugoslavi sa plece la munca in Germania incepand cu 1969 si pana la dorinta de independenta a albanezilor din Kosov si la impotrivirea fireasca a sarbilor. Totul este prezentat simplu , pe inteles , cu note explicative si cu ilustratii color de o mare calitate. Traim in cateva capitole intr-o tara pe care noi am invidiat-o pentru bunastarea socialista si aflam apoi pasii si mecanismul conducerii colective , consensuale si prin rotatie care pana la urma a distrus perla Balcanilor. O carte vie si tragica despre un popor si o tara care avea toate motivele sa nu existe : trei religii , trei istorii si un singur gand - libertatea.
Multumesc Curierului National pentru gandul oferirii acestui volum impreuna cu ziarul
.
Sfarsitul Hranei - o privire asupra industriei alimentare
Paul Roberts incearca si reuseste sa prezinte avantajele si dezavanatajele dar mai ales pericolele industriei alimentare din ziua de azi. Pornind de la productie , pe care o detaliaza cu exemple din Africa, Europa, China , America de Sud si Africa si ajungand pana la supermarketuri, autorul face o radiografie a producerii haranei . Ne arata cum presiunea preturilor si a marilor retele face sa fie introduse noi soiuri , modificate genetic care seaca pamantul sau cum noile crescatorii de pui sunt de fapt niste bombe cu efect intarziat. Circuitul agricol este unul fragil si cu multe costuri ascunse. Cand Brazilia exporta cafea de fapt , spune autorul, exporta si o parte din apa si solul Braziliei. Viitorul va fi eco , cu mult mai multa grija pentru sol si pentru produse. Domnia politicii mult si ieftin nu mai poate continua. Planeta nu poate hrani multimile de oameni decat daca se vor adopta politici agricole coerente si nedistructive.
Sfarsitul Hranei este un semnal de alarma. Paul Roberts considera ca puterea viitorului va sta in hrana si va fi a tarilor care vor fi capabile sa o produca ieftin, ecologic si in cantitati care sa nu distriga solul.
Volumul a aparut la editura Litera International si a fost distribuit de Saptamana Financiara
.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)