Primul lucru bun care se întâmplã de când criza a nãvãlit peste noi este cã aflãm. Acum cunoaştem cum se risipesc banii de la buget mai bine ca niciodatã, ştim de ce poliţiştii au ajuns sã facã grevã, ştim cum o ministrã cu apucãturi de Elena Lupescu ne sfideazã pe noi, pe aleşii neamului, instituţiile statului de drept, ştim de ce avem miniştri care nu fac nimic sau care şi-au gãsit chiar acum motiv sã plece în concediu timp de trei sãptãmâni precum şeful de la ministerul finanţelor.
Criza a scos toate aceste dedesupturi ale statului român şi ni le-a aruncat la picioare la fel cum marea duce la mal gunoaiele care plutesc pe apele ei. Nu avem decât sã cernem informaţia şi în consecinţã sã facem alegerile corecte la urmãtoarele alegeri.
Statul s-a retras din tot mai multe domenii. S-au mai bine spus a fost împins în afarã. Tot felul de şmecheri şi-au luat de cele mai multe ori la marginea legii tot felul de beneficii de pe urma statului. Puterea instituţiilor româneşti devenise tot mai micã iar tupeul şi fãrãdelegea tot mai puternice.
Aşa zişii „afacerişti” care se ocupau numai cu ţepe au fost cei mai loviţi de cirzã. Banul nu se mai face uşor doar cumpãrând ceva pe nimic de la stat şi vânzând unor „fraiereşteni” pe mult. Pentru cã nimeni nu mai are bani sau dacã îi mai are le descoperã adevãrata lor valoare. Nu mai conteazã câte mii de hectare ai dacã nu poţi sã cumperi o pizza! Asta e o altã parte bunã a crizei. A fãcut ca nesimţita clasã a speculaţilor şi parveniţilor sã vadã fundul sacului. Staţi liniştiţi cã nu au sãrãcit dar mãcar s-au mai temperat în purtare şi aroganţã.
Statul minimal pe care tot l-am construit de 20 de ani încoace nu este o construcţie stabilã. Am vãzut asta acum la primul val mai mare. Instituţiile nu sunt destul de consolidate sunt mâncate de birocraţie şi politicianism iar mecanismele de control nu funcţioneazã. Mai mult, oamenii puşi sã urmareascã îndeplinirea politicilor de stat sunt în cea mai mare parte incompetenţi, ajunşi în actualele funcţii doar pe criteriul tembel al apartenenţei la un partid.
Nu se poate construi o direcţie în nimic. Nu merge învãţãmântul pentru cã fiecare ministru face reforma lui de o ţinem aşa la infinit. Nu construim nimic pentru cã fiecare are altã prioritate. Nu existã o direcţie de dezvoltare care sã fie imprimatã de o politicã fiscalã coerentã şi pe termen lung. Primul ministru este depãşit de miza jocului şi nu aruncã decât cu promisiuni în stânga şi dreapta aşteptând ca timpul sã se scurgã şi bunul Dumnezeu sã ne arate calea. Mai mult îndatoreazã prezentul şi viitorul pe la instituţii strãine de interesele noastre.
Ideea statului minimal se bazeazã pe intervenţia cât mai redusã a acestuia în toate domeniile de activitate mai puţin cel de apãrare şi reprezentare. La noi s-a urmãrit doar înlocuirea statului cu monopolurile private , cu oligarhii sau cumetrii.
In acest moment statul minimal ca politicã în România este un faliment. Stiu cã direcţia UE este de a construi şi integra armonios acest concept. Dar dacã la noi nu merge decât cu biciul ? O demonstreazã toatã istoria noastrã. Când am fost sub bici am dezvoltat , am creat şi ne-am impus în lume . Acum nu avem decât un haos multilateral dezvoltat.
Oare o schimbare de direcţie spre o politicã mai activã a statului care sã se implice direct nu ar fi o altã opţiune poate mai viabilã decât cea actualã ? In fond sunt state europene care o aplicã cu succes.
E un lucru la care acum trebuie sa ne mai gandim.
articol publicat in Ziarul de Braila.
Criza a scos toate aceste dedesupturi ale statului român şi ni le-a aruncat la picioare la fel cum marea duce la mal gunoaiele care plutesc pe apele ei. Nu avem decât sã cernem informaţia şi în consecinţã sã facem alegerile corecte la urmãtoarele alegeri.
Statul s-a retras din tot mai multe domenii. S-au mai bine spus a fost împins în afarã. Tot felul de şmecheri şi-au luat de cele mai multe ori la marginea legii tot felul de beneficii de pe urma statului. Puterea instituţiilor româneşti devenise tot mai micã iar tupeul şi fãrãdelegea tot mai puternice.
Aşa zişii „afacerişti” care se ocupau numai cu ţepe au fost cei mai loviţi de cirzã. Banul nu se mai face uşor doar cumpãrând ceva pe nimic de la stat şi vânzând unor „fraiereşteni” pe mult. Pentru cã nimeni nu mai are bani sau dacã îi mai are le descoperã adevãrata lor valoare. Nu mai conteazã câte mii de hectare ai dacã nu poţi sã cumperi o pizza! Asta e o altã parte bunã a crizei. A fãcut ca nesimţita clasã a speculaţilor şi parveniţilor sã vadã fundul sacului. Staţi liniştiţi cã nu au sãrãcit dar mãcar s-au mai temperat în purtare şi aroganţã.
Statul minimal pe care tot l-am construit de 20 de ani încoace nu este o construcţie stabilã. Am vãzut asta acum la primul val mai mare. Instituţiile nu sunt destul de consolidate sunt mâncate de birocraţie şi politicianism iar mecanismele de control nu funcţioneazã. Mai mult, oamenii puşi sã urmareascã îndeplinirea politicilor de stat sunt în cea mai mare parte incompetenţi, ajunşi în actualele funcţii doar pe criteriul tembel al apartenenţei la un partid.
Nu se poate construi o direcţie în nimic. Nu merge învãţãmântul pentru cã fiecare ministru face reforma lui de o ţinem aşa la infinit. Nu construim nimic pentru cã fiecare are altã prioritate. Nu existã o direcţie de dezvoltare care sã fie imprimatã de o politicã fiscalã coerentã şi pe termen lung. Primul ministru este depãşit de miza jocului şi nu aruncã decât cu promisiuni în stânga şi dreapta aşteptând ca timpul sã se scurgã şi bunul Dumnezeu sã ne arate calea. Mai mult îndatoreazã prezentul şi viitorul pe la instituţii strãine de interesele noastre.
Ideea statului minimal se bazeazã pe intervenţia cât mai redusã a acestuia în toate domeniile de activitate mai puţin cel de apãrare şi reprezentare. La noi s-a urmãrit doar înlocuirea statului cu monopolurile private , cu oligarhii sau cumetrii.
In acest moment statul minimal ca politicã în România este un faliment. Stiu cã direcţia UE este de a construi şi integra armonios acest concept. Dar dacã la noi nu merge decât cu biciul ? O demonstreazã toatã istoria noastrã. Când am fost sub bici am dezvoltat , am creat şi ne-am impus în lume . Acum nu avem decât un haos multilateral dezvoltat.
Oare o schimbare de direcţie spre o politicã mai activã a statului care sã se implice direct nu ar fi o altã opţiune poate mai viabilã decât cea actualã ? In fond sunt state europene care o aplicã cu succes.
E un lucru la care acum trebuie sa ne mai gandim.
articol publicat in Ziarul de Braila.