De câteva zile un tupeist din solda BNR împroaşcă cu neadevăruri pe la tv. O ţine langa cu apărarea băncilor în dauna consumatorilor care sunt abuzaţi de acestea cum zice în toate rapoartele sale Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor. Omul s-a remarcat ca un ţucăr politic al PNL şi imediat ce PSD s-a instalat singur la guvernare a părăsit banca călduţă din parlament pentru a se refugia la BNR numit pe criterii politice (atenţie pentru cei care cred că acest jurist este vreun profesionist în ale economiei!!). De aici, din acestă poziţie de mare mahăr al finanţelor nu face decât să se ralieze poziţiei băncilor pe care chipurile le supreaghevează.
Ideile sunt puţine. Minciunile la care apelează sunt foarte multe. Cu o redusă ştiinţă a fenomenelor economice omul nu este decât un purtător de vorbe ale ideilor celui care stă ascuns pentru că se simte cu musca pe căciulă - Mugur Isărescu.
Bătălia omului BNR este pentru distrugerea legii dării în plată, pentru a-i da o formă insipidă şi nefuncţională după chipul şi voinţa BNR. Ce uită acest trepăduş politic eşuat la BNR este că nu BNR este cea care face legile în România ci parlamentul iar dacă BNR şi-ar fi făcut treaba, pentru care e plătit din greu şi dl Olteanu, nu am fi ajuns azi de a discuta o lege precum darea în plată.
Şefimea de la BNR nu vede problemele sociale cu care se confruntă câteva mii de familii pentru că ei au lăsat băncile să mintă consumatorii, să ofere produse toxice precum creditele in CHF şi yeni japonezi, să includă în contracte tot felul de clauze abuzive, să inventeze tot felul de comisioane şi taxe pentru a mări nejustificat profitul, să scadă artificial gradul de îndatorare pentru a-i direcţiona spre produsele cele mai profitabile pentru bănci fără a ţine cont de posibilitatea de intrare în default. Toate aceste măgării făcute de băncile comerciale sub umbrela protectoare a BNR se vor acum acoperite cu mâna politicienilor astfel încât să se închidă gura câtorva sărăciţi dar în fond băncile să nu sufere prea mult pentru că trebuie drăguţele de ele să facă profit.
Întrebarea, după o seară de aşa zisă dezbatere de la Realitatea tv, este ce caută acest domn Bogdan Olteanu la BNR? Nu e profesionist, nu are cultura dialogului, minte cum respiră, se crede buricul pământului sau cel puţin al economiei româneşti... Nu poate oferi răspunsuri, nu poate controla băncile cum ar trebui să o facă. De ce îi plăteşte BNR imensul salariu pe care îl ridică lunar? Cum de ce? Nu aţi aflat? E un job dat lui pentru că a fost ţucăr politic! Un politruc cum s-ar zice.
Secretul poziţiei sale este altul. Domnul Olteanu e dator vândut băncilor! Are nu mai puţin de 11 credite, 10 din ele obţinute când deţinea funcţia de viceguvernator (vezi aici http://www.bnr.ro/files/d/Organizare/Declaratii/avere/daolteanu_b20150609.pdf).
Ăsta este omul care chipurile e un factor de echilibru între bănci şi piaţă.
Încă o dată ce caută pe această poziţie la BNR?
- See more at: http://www.infoest.ro/stiri/editorial/Ce-caut%C4%83-la-BNR-Bogdan-Olteanu-%C5%9Fi-pe-cine-ap%C4%83r%C4%83.htm#sthash.tcrrrtwh.dpuf