Un nou tip de război

Statele Unite ale Americii par a fi pe punctul de a fi declanşat un nou tip de război mondial : războiul prin bariere comerciale.
Aflate într-o bătălie cruntă cu recesiunea SUA promovează cumpărarea de produse americane prin programul noii administraţii Obama : „Buy American”. Mai mult decât atât au pus o serie de interdicţii pe unele sortimente de brânză franceză şi pe unele specialităţi italiene prin ridicarea taxelor de import la niveluri care amintesc de perioada războiului rece. Acest lucru provoacă pierderi unor mici producători europeni dar mai grav semnalizează o tendinţă de îndepărtare de principiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Este firesc ca fiecare stat să încerce să îşi apere propriile industrii , proprii contribuabili dar ceea ce se întrevede acum este o politică cu mult scăpată de sub control. Dacă în anii 90 , imediat după căderea comunismului America era cea care propovăduia schimburile libere de produse şi servicii acum când avantajele competitive iniţiale sau pierdut , tot SUA doresc o schimbare a regulilor jocului pe care tot ea l-au promovat.
Pe lângă SUA şi alte economii mari au adoptat astfel de măsuri. Brazilia , Argentina şi Egiptul sunt ultimele exemple negative in acest sens. Chiar şi state care nu sunt membre ale OMC au luat măsuri protecţioniste precum cele anunţate de Vladimir Putin in Rusia sau cele luate de guvernele Chinei şi Indiei.
Estimările OMC în ceea ce priveşte comerţul global merg spre o scădere cu cca 2% pentru anul 2009 după ce în 2008 comerţul global a crescut cu 6,2 % .
Barierele comerciale erau în trecut o metodă prin care statele îşi protejau economiile lor . Acum când comerţul mondial este mult mai integrat , când avem interdependenţe de toate tipurile la nivel global , revenirea la astfel de metode poate constitui declanşarea unor reacţii şi contrareacţii în lanţ ca prim pas al unui nou război mondial.
Prin toate aceste frământări România poate trece mai uşor dacă va adopta o poziţie europeană constructivă , pragmatică şi fără stridenţe politicianiste ca în trecut.
Dacă acest război al inchiderii se va declanşa , economia mondială va trebui să facă faţă pe lângă criză şi neîncrederii ceea ce va duce la prelungirea agoniei economice.

.
Mai nouă Mai veche