Private labels ( mărcile private )

Private labels ( mărcile private ) sunt mărcile care aparţin de marile reţele de magazine. Practic acestea sunt mărci construite cu bani puţini, cu scopul de a maximiza profitul dar mai ales sunt elemente ale marketingului companiilor deţinătoare de magazine de retail. Prin intermediul lor sunt lansate promoţii de genul „cel mai mic preţ” sau „cumperi 2 şi primeşti 3” sau sunt folosite ca pioni de sacrificiu în bătălia cu concurenţa pentru cele mai atractive promoţii.
Cele mai cunoscute mărci private sunt după părerea mea cele mai vechi : Aro in cazul Metro , Nr 1 in cazul Carrefour şi Clever in cazul Billa. Sub aceste mărci se ascund în unele cazuri chiar sute de produse diferite. Totuşi cele alimentare par a fi cele mai numeroase. Astfel putem avea apă minerală, margarină, caşcaval, zahăr sub acelaşi nume.
Avantajele deţinerii unei mărci private sunt multiple atât pentru magazin cât şi pentru cumpărători.
Magazinul câştigă din faptul că poate oferi o sortimentaţie mult mai bogată pe raft, cu un preţ în general mai mic. Produsele sunt variate deoarece magazinele negociază cu micii producători deja prezenţi pe piaţă. Magazinul le asigură o desfacere garantată, o acoperire integrală a producţiei , o cheltuială mai mică în ceea ce priveşte distribuţia şi uneori le pot acorda scutiri din taxele de magazin , de raft sau de capăt de raft. Astfel pot abţine produse de calitate apropriată de cele vândute sub brandurile originale ale producătorilor dar cu un preţ cu mult mai mic. Chiar dacă pare dezavantajos pentru un mic producător un astfel de contract poate duce la creşterea propriei mărci prin avantajul unei vizibilităţi mai mare la expunere, prin prezenţa în pliantele retailerilor sau chiar prin acoperirea integrală a capacităţii de producţie şi astfel prin scăderea costurilor pe unitatea de produs şi prin maximizarea posibilităţilor de vânzare să asigure o mai mare şi mai bună încasare. Practic producătorul se va putea concentra pe producţie având piaţa de desfacere asigurată ceea ce nu este un lucru rău.
Cumpărătorul beneficiază de produse de bună calitate la un preţ acceptabil având o garanţie a magazinului pentru acea marcă. Pentru client aceste mărci private ale magazinelor sunt o bună afacere în sensul în care pot beneficia de produse la un preţ convenabil.
Chiar dacă politica prezenţei mărcilor private poate fi uneori o politică prin care magazinele să tragă în jos preţurile de raft pentru o întreagă gamă de produse aceasta nu este împotriva consumatorului final .
Pentru a putea beneficia la adevăratul potenţial de binefacerile puterii unei mărci private este nevoie ca reţeaua de magazine să nu forţeze prea mult prezenţa acestora. Este considerat un nivel bun cel cuprins între 30-maxim 40 % din numărul de opţiuni pentru o gamă de produse. Chiar dacă această politică este benefică pentru magazin şi pentru clientul final ea pe termen lung poate fi dăunătoare pentru micii producători care odată intraţi sub umbrela unei astfel de mărci trebuie să nu îşi neglijeze propria marcă. Astfel în cazul pierderii contractului de producţie pentru un retailer, lucru care se întâmplă destul de frecvent , să aibe un refugiu în propria marcă cunoscută publicului.
Pentru cei interesaţi de produse medii la preţuri atractive le recomand aceste mărci private ale magazinelor dar le mai recomand să citească şi cine sunt producătorii pentru aşi putea face apoi o părere adevărată despre produs şi despre raportul calitate pret în cunoştinţă de cauză.

articol publicat in Ziarul de Braila
.
Mai nouă Mai veche