4 oct. 2014

Ponta gafează la Kiev propunând ridicarea vizelor pentru ucrainieni

Premierul Victor Ponta se crede tot mai mult liderul providenţial pe care România l-a tot căutat în ultima suta de ani. De aici şi gafele sale pe bandă rulantă care fac rău ţării pe care chipurile o reprezintă.

Aflat la Kiev in vizită electorală Victor Ponta a afirmat că "România susține cât mai curând ridicarea regimului de vize pentru Ucraina, așa cum s-a reușit pentru Moldova." pentru a persista în greşeală "Cred că această decizie trebuie luată la nivelul UE pentru cetățenii ucraineni". Alături îi stăteau la conferinţa de presă, omologul său Ucrainian Arseni Iațeniuk și premierul moldovean Iurie Leancă.

Înţeleg dorinţa de a arăta că este ceea ce nu este, de a se face "vizibil" în campanie fiind dar, de aici până a angaja România pe drumul liberalizării vizelor pentru ucrainieni e drum lung.

Cred că din avion nu a putut să vadă realitatea de la sol. Ucraina nu este o democraţie politică ci o oligarhie, unde oligarhii pro UE au luptat şi mai luptă cu oligarhii pro Rusia. Ucraina nu e un stat unde drepturile omului să fie respectate, unde economia să fie liberă şi prosperă, unde mafiotizarea să fie o chestie din trecut. Nu, nimic din toate acestea. Şi astea sunt bazele UE.

Ucraina suferă de o mulţime de boli iar cea mai gravă e lipsa direcţiei spre UE. Ei doresc să fie ca în UE dar nu fac nimic pentru a merge pe această direcţie. Nu au o independenţă a justiţiei, nu au independenţă economică, nu au o legislaţie compatibilă...nu au şi nu au etc. Plus că sunt foarte numeroşi iar mentalitatea generală este de tip sovietic.

Deschiderea pe care o promovează Ponta nu e împărtăşită de nimeni în UE. Noi nu trebuie, cu problemele pe care le avem, să mai fim şi portavocea unui stat nefuncţional, nereformat, mafiotizat economic, social şi politic. Ce putem oferi e asistenţă pe care o serie de state din UE o tot oferă, vezi Polonia dar de care conştiincioşii ucrainienii se tot leapădă.

Ucraina doreşte pe criteriul politic o intrare pe uşa din spate în UE. De acest lucru sunt conştienţi toţi liderii europeni numai "micul Titulescu" e orb. Faptul că eşti conjunctural contra Rusiei nu înseamnă că eşti direct eligibil pentru UE.

Acum doi ani încă purtai Kalaşnicoave la gât şi înjurai România. Chiar vreţi să ne prostiţi peste noapte? Ei bine se pare că şi-au găsit prostul disperat după o căciulă prea mare pe care dacă o va obţine îi va cădea mereu pe ochi.

Nu am mari pretenţii de la un politician ca Ponta dar măcar atât îl pot ruga să mai şi gândească înainte să vorbească.

http://www.infoest.ro/stiri/editorial/Ponta-gafeaz%C4%83-la-Kiev-propun%C3%A2nd-ridicarea-vizelor-pentru-ucrainieni.htm#sthash.BHuqBeUy.dpuf

Niciun comentariu: