13 apr. 2007

Virginul Branson

O stire de ultima ora anunta un diferend intre companiile Virgin Media si BskyB. Disputa porneste de la retransmiterea programelor Sky in reteaua Virgin. Motivul nu conteaza cum nu conteaza nici lupta dintre cele doua mari companii britanice. Aici conteaza principiile si ambii jucatori au principii puternice.
Platforma Sky este cea mai performanta platforma tv din insula britanica. In principiu ea se bazeaza pe programe cu plata si pe programe platite la cerere. Sky a fost prima companie care s-a gandit la o platforma digitala bazata pe televiziuni tematice care sa cuprinda principalele evenimente sportive, culturale si de stiri. De aceea au platit sume importante pentru exclusivitatile pe care le transmit. De multe au vandut drepturi partiale de retransmisie pentru sume importantecatre alte televiziuni. E considerata un fenomen media si de management.
Despre Richard Branson, proprietarul Virgin Media sunt multe de spus. E o persoana cu adevarat vizionara. Si-a pornit afacerile ca mic intreprinzator aducand vinilinuri ( discuri de pick-up) din Belgia si vanzandu-le in regat. Apoi s-a orientat spre muzica si cu Virgin Music a semnat primul contract din lume de 1 milion de dolari americani cu nimeni alta decat Madonna. A vandut compania si cu banii obtinuti a cumparat o firma aviatica falimentara pe care a relansat-o sub numele de Virgin Air batandu-se in preturi cu marile companii americane si britanice pe ruta New York – Londra cu mult inainte ca nebunia low cost sa apara. A lansat Virgin Cola chiar in America sfidand Coca-Cola chiar la ea acasa! S-a lansat in calatoriile spatiale pentru milionarii care sunt dispusi sa plateasca pentru a vedea Pamantul din afara atmosferei! A lansat cea mai revolutionara companie GSM si anume compania care nu are retea proprie! A cumparat spatiul nefolosit de celelalte retele britanice si printr-un simplu soft introdus intr-un sim special clientii sai treceau de la o retea la alta funcie de spatiul disponibil in zona de unde telefonau. Astfel fara investitii in infrastructura clientii Virgin aveau ultimile tehnologii pe care celelalte companii le integrau!
Sunt sigur ca lupta dintre aceste doua viziuni de afaceri va continua pana cand in numele profitului vor ajunge la un consens. Ambii jucatori trebuie sa merga mai departe pentru ca concurenta nu doarme si nici nu asteapta ca ei sa termine disputele.
Interesant este cum „virginul” Branson s-a lansat in ceea ce este pentru el inedit si anume sa dea in judecata si sa atace primul!
Sa vedem in cat timp se vor impaca.

Niciun comentariu: