Povestea cărții este
povestea lui Lale, a căutării și găsirii dragostei adevărate pe fondul unei
lupte crunte pentru supraviețuire. Sunt descrise zilele de lagăr, activitățile,
rutina călăilor și conturate unele persoanje pe care le cunoaștem din alte
scrieri și din documentele istorice. Avem mai multe întâlniri ale eroului
nostru cu celebrul și sinistrul doctor Mengele, cu Ștefan Baretski un alt gardian
cunoscut pentru cruzimea lui și nu în ultimul rând cu celebrul Jakub, unealta
de tortură perfectă din Strafkompanie – Unitatea Penală a lagărului de la
Auschwitz de unde puțini au mai ieșit vii.
Pe lângă persoanjele așa
zis istorice sunt și personaje de coloratură, precum țiganca Nadia,
întruchiparea bunătății materne.
Cartea este un roman de
ficțiune ne anunță încă de la începuturi autoarea dar sunt în el prea multe
date corecte, prea multe personaje vii, prea multe fapte și prea bine descrise
trăirile pentru al considera 100% un roman de istorie contrafactuală. Este un
romam care pornește de la un miez de adevăr și în jurul acestuia sunt puse doar
câteva lucruri de coloratură. De aceea nu mă sfiesc să îl numesc un roman
istoric, în mare parte memorial.
Lumina cărții o
constituie dragostrea dintre Lale și Gita. Ea apare în lagăr, în momentele cele
mai de jos ale condiției umane. Înflorește și crește puternică pentru a fi
împlinită în libertate în Slovacia și mai apoi departe, peste ape, tocmai în
Australia. Ultima parte o aflăm doar din postfața romanului scrisă de fiul
Gitei și a lui Lale la cererea autoarei pentru a da un epilog poveștii.
De multe ori citind
cartea gândul m-a dus la Lista lui
Schindler de Thomas Keneally nu numai prin localizarea acțiunii, structura
comună a unor personaje cât mai ales prin empatia pe care și acolo ca și aici
personajul principal o degajă față de cei oropsiți. Acolo Oskar Schindler
salvează vieți, schimbă destine în ciuda propriei ruine economice în timp ce
aici Lale face același lucru împărțind mâncare, modificând sentințe precum
episodul condamnării la moarte a evreului Mendel Bauer, întremând suflete cu
riscut propriei vieți. Ambii eroi sunt purtătorii speranței, sunt visători și
mai ales rămân umani în tot ceea ce fac, în tot ceea ce simt în ciuda tuturor
condițiilor potrivnice din jurul lor.
Tatuatorul de la Auschwitz este o carte bine
scrisă, care convinge prin fiecare frază. Avem o cursivitate simplă și tăioasă
a poveștii asemenea unui drum care trebuie musai parcurs. Nu mă miră
distincțiile literare primite și nici succesul de public. Chiar și în România
volumul a avut numai în anul apariție două ediții ceea ce pentru piața de carte
de la noi este extrem de onorant.
Pentru a supraviețui Ludwig
Eisenberg se dezice de propria religie, de nume și chiar de pozițiile sale
anterioare lagărului. Nu se dezice însă de iubire și de umanitate. Pe acești
doi piloni își construiește salvarea și izbăvirea. Că îl cheamă Eisenberg sau
Sokolov are mai puuțină importanță atâta timp cât poate spune că a rămas om în
mijlocul infernului. Nu a fost însă scăpat de îndoieli, angoase și dileme.
Tatuatorul de la Auschwitz este un volum pe care vă
recomand să nu îl ratați pentru că doar citind astfel de cărți putem să
înțelegem infernul și să avem grijă a nu-l repeta.
Heather Morris, Tatuatorul de la
Auschwitz, București, editura Humanitas Fiction, 2018, 312 pagini.