După ce citești Ordinea de zi nu știi ce să crezi. Volumul nu este un roman cum
poate ar crede mulți dar în același timp nu este relatare istorică. Este un
amalgam care crează în primul rând senzația de autentic. Autorul povestește
evenimente istorice semnificative din cel de al doilea război mondial. Este un
studiu al minciunii, propagandei și amăgirii. Este o privire rece și tăioasă
care aduce aminte de ceea ce nimeni nu mai dorește a-și aduce aminte.
Avem o
reuniune secretă ca prim capitol. Suntem introduși în atmosfera rarefietă a
afacerilor la mare nivel, unde urmărim pregătirea întâlnirii dintre cei mai
importanți douăzeci și patru de industriași germani cu Adolf Hitler prin care
aceștia vor finanța nazismul în schimbul comenzilor de stat, în schimbul
îmbogățirii prin război. Povestirea este aproape filmografică. Parcă uneori
cadrul insistă pe detalii nesemnificative care creează o tensiune internă
evenimentului cum ar fi organizarea pălăriilor de fetru sau luciul sinistru al
unui cadru metalic. Autorul nu dorește decât a arăta cu degetul asupra
vinovaților care nu au plătit niciodată pentru susținerea lor, pentru
finanțarea lor, pentru alegerile lor războinice. Însă întreprinderile nu mor precum oamenii. Sunt entități mistice care
nu pier niciodată.
În capitoul următor intitulat Măștile se detaliează această întâlnire dintre
diavol și ucenicii săi. Hitler era
surâzător, degajat, deloc așa cum și l-ar fi închipuit, afabil da, poate chiar
simpatic, cu mult mai simpatic decât ar fi crezut ei. Avu pentru fiecare un
cuvânt de mulțumire și o strângere de mână. Toată mascarada fu rezumată de
expresia Și acum, domnilor, la caserie!.
Întâlnirea din 20 februarie 1933 era pentru acești oameni normalul, încă o
afacere bine încheiată. Iar ei stau
acolo, impasibili, ca douăzeci și patru de mașini de calcul, la porțile
iadului.
Prin O
vizită de curtoazie este prezentat momentul vizitei lordului Halifax în
Germania și minciuna politicii de
împăciuire.
Capitolele
intitulate Intimidări,
Întrevederea de la Berghof, Cum să nu decizi și O încercare disperată arată agonia Austriei înainte de înghițirea
ei de marele Reich german.
Nu este uitată nici Franța iar prin
capitolul O zi la telefon, este
arătată o zi pierdută efectiv de președintele francez Albert Lebrun cu lucruri
minore cum ar fi semnarea de decrete absolut aiuritoare precum cele de acordare
de denumiri de origine controlată unor vinuri! Asta în timp de Seyss-Inquart
este impus de germani drept cancelar al noii Austrii filo-naziste iar invazia
acestei țări este gata de a fi desfășurată.
Cinismul este conturat în Prânzul de adio în Downing Street unde
este descrisă cina la care von Ribbentrop, ambasadorul Germaniei în regat, ține
în loc cabinetul englez și pe primul
ministru Chamberlain printr-un expozeu de o banalitate crasă împiedicând
astfel, la ordinul lui Hitler, un răspuns imediat al Marii Britanii.
Nu lipsește ironia. În Blitzkrieg este ironizată învazia in Viena unde ajung inițial doar
trei soldați, cu un tren de călători, pentru că marea armată germană era
împotmolită într-un gigantic ambuteiaj la Linz! Pentru a contura mai bine
imaginea aceasta, a harababurii invaziei, autorul, o accentuează în capitolul Un ambuteiaj de Panzere. Prezintă
informațiile legate de transportul panzerelor cu trenul de la Linz la Viena
pentru a fi apoi folosite în scena invaziei și defilării prin capitala
valsului.
Un capitol foarte interesant este cel
intitulat Magazinul cu recuzită unde
se descrie o vizită la un magazin de butaforie din Hollywood. Acolo uniformele
naziste deja erau istorie și își găseau locul lângă alte butaforii ale
istoriei. Cu alte cuvinte totul este trecător inclusiv nazismul.
Ultimul capitol Dar cine sunt toți acești oameni revine la scena inițială a
finanțării mașinii de război. Autorul se concentrează pe Gustav Krupp și pe
urmașul acestuia Alfried care va deveni
oricum unul dintre cei mai puternici oameni din Piața Comună, regele cărbunelui
și al oțelului, stâlpul păcii europene. Cu alte cuvinte, banul merge
înainte!
Construit din povești reale, din întâmplări
bine documentate ale istoriei, volumul Ordinea
de zi este o incursiune în viața
trecută a Europei. O istorie pe care nu trebuie să o uităm. Titlul mi se pare
absolut fabulos. Pentru fiecare ordinea de zi este cu totul alta. Pentru
naziști era cucerirea, spațiul vital, pentru
industriași îmbogățirea, pentru englezi păstrarea iluziei păcii, pentru
austrieci o posibilă integrare istorică cu Germania. În fond pentru toți
ordinea de zi era în fapt războiul despre care nimeni nu suflă o vorbă dar pe
care toți îl conștientizau.
Cartea lui Eric Vuillard este o radiografie
a realității, a ordinilor de zi. O recomand cu multă căldură ca fiind o
adevărată lecție de istorie dar și de literatură.
Eric Vuillard, Ordinea de zi, București,
editura Litera, 2020, 160 pagini.