10 dec. 2020

Ordinea de zi. Istoria ca subiect (recenzie)

Eric Vouillard este un scriitor francez care, prin volumele sale, stă aproape de evenimentele importante ale istoriei. Prin romanul
Conquistadors din 2009, Bătălia Occidentului și Congo din 2012, 14 iulie din 2014 și acum prin acest volum Ordinea de zi. A primit mai multe premii literare importante din Franța dar recompensa cea mai importantă a fost câștigarea premiului Goncourt în 2017.

După ce citești Ordinea de zi nu știi ce să crezi. Volumul nu este un roman cum poate ar crede mulți dar în același timp nu este relatare istorică. Este un amalgam care crează în primul rând senzația de autentic. Autorul povestește evenimente istorice semnificative din cel de al doilea război mondial. Este un studiu al minciunii, propagandei și amăgirii. Este o privire rece și tăioasă care aduce aminte de ceea ce nimeni nu mai dorește a-și aduce aminte.

Avem o reuniune secretă ca prim capitol. Suntem introduși în atmosfera rarefietă a afacerilor la mare nivel, unde urmărim pregătirea întâlnirii dintre cei mai importanți douăzeci și patru de industriași germani cu Adolf Hitler prin care aceștia vor finanța nazismul în schimbul comenzilor de stat, în schimbul îmbogățirii prin război. Povestirea este aproape filmografică. Parcă uneori cadrul insistă pe detalii nesemnificative care creează o tensiune internă evenimentului cum ar fi organizarea pălăriilor de fetru sau luciul sinistru al unui cadru metalic. Autorul nu dorește decât a arăta cu degetul asupra vinovaților care nu au plătit niciodată pentru susținerea lor, pentru finanțarea lor, pentru alegerile lor războinice. Însă întreprinderile nu mor precum oamenii. Sunt entități mistice care nu pier niciodată.

În capitoul următor intitulat Măștile se detaliează această întâlnire dintre diavol și ucenicii săi. Hitler era surâzător, degajat, deloc așa cum și l-ar fi închipuit, afabil da, poate chiar simpatic, cu mult mai simpatic decât ar fi crezut ei. Avu pentru fiecare un cuvânt de mulțumire și o strângere de mână. Toată mascarada fu rezumată de expresia Și acum, domnilor, la caserie!. Întâlnirea din 20 februarie 1933 era pentru acești oameni normalul, încă o afacere bine încheiată. Iar ei stau acolo, impasibili, ca douăzeci și patru de mașini de calcul, la porțile iadului.

Prin O vizită de curtoazie este prezentat momentul vizitei lordului Halifax în Germania și minciuna politicii de împăciuire. 

Capitolele  intitulate Intimidări, Întrevederea de la Berghof, Cum să nu decizi și O încercare disperată arată agonia Austriei înainte de înghițirea ei de marele Reich german.

Nu este uitată nici Franța iar prin capitolul O zi la telefon, este arătată o zi pierdută efectiv de președintele francez Albert Lebrun cu lucruri minore cum ar fi semnarea de decrete absolut aiuritoare precum cele de acordare de denumiri de origine controlată unor vinuri! Asta în timp de Seyss-Inquart este impus de germani drept cancelar al noii Austrii filo-naziste iar invazia acestei țări este gata de a fi desfășurată.

Cinismul este conturat în Prânzul de adio în Downing Street unde este descrisă cina la care von Ribbentrop, ambasadorul Germaniei în regat, ține în loc cabinetul englez și pe primul ministru Chamberlain printr-un expozeu de o banalitate crasă împiedicând astfel, la ordinul lui Hitler, un răspuns imediat al Marii Britanii.

Nu lipsește ironia. În Blitzkrieg este ironizată învazia in Viena unde ajung inițial doar trei soldați, cu un tren de călători, pentru că marea armată germană era împotmolită într-un gigantic ambuteiaj la Linz! Pentru a contura mai bine imaginea aceasta, a harababurii invaziei, autorul, o accentuează în capitolul Un ambuteiaj de Panzere. Prezintă informațiile legate de transportul panzerelor cu trenul de la Linz la Viena pentru a fi apoi folosite în scena invaziei și defilării prin capitala valsului.

Un capitol foarte interesant este cel intitulat Magazinul cu recuzită unde se descrie o vizită la un magazin de butaforie din Hollywood. Acolo uniformele naziste deja erau istorie și își găseau locul lângă alte butaforii ale istoriei. Cu alte cuvinte totul este trecător inclusiv nazismul.

Ultimul capitol Dar cine sunt toți acești oameni revine la scena inițială a finanțării mașinii de război. Autorul se concentrează pe Gustav Krupp și pe urmașul acestuia Alfried care va deveni oricum unul dintre cei mai puternici oameni din Piața Comună, regele cărbunelui și al oțelului, stâlpul păcii europene. Cu alte cuvinte, banul merge înainte!

Construit din povești reale, din întâmplări bine documentate ale istoriei, volumul Ordinea de zi  este o incursiune în viața trecută a Europei. O istorie pe care nu trebuie să o uităm. Titlul mi se pare absolut fabulos. Pentru fiecare ordinea de zi este cu totul alta. Pentru naziști era cucerirea, spațiul vital, pentru  industriași îmbogățirea, pentru englezi păstrarea iluziei păcii, pentru austrieci o posibilă integrare istorică cu Germania. În fond pentru toți ordinea de zi era în fapt războiul despre care nimeni nu suflă o vorbă dar pe care toți îl conștientizau.

Cartea lui Eric Vuillard este o radiografie a realității, a ordinilor de zi. O recomand cu multă căldură ca fiind o adevărată lecție de istorie dar și de literatură.

Eric Vuillard, Ordinea de zi, București, editura Litera, 2020, 160 pagini.

Niciun comentariu: