Adi G. Secară este un nume bine cunoscut în arealul Dunării de Jos. Remarcat mai ales ca un
fin critic de întâmpinare, Adi este de fapt la origine, poet. Și-a semnat
cărțile până acum cu a.g.secară și
iată că pentru acest roman a ales dezvăluirea primului nume. O fi o strategie
proprie prin care poetul și criticul să fie diferențiați de autorul de romane. Având
studii aprofundate în filosofie, autorul este în primul val al literaturii
gălățene de azi.
Pirapitinga se vrea a fi un roman.
În primul rând el a fost construit altfel, în fața publicului, în fața
cititorului. Împreună cu alți trei scriitori, toți aflați la primul roman, Secară
și-a arătat mecanismele scrierii sale prin evenimente publice desfășurate în
cadrul librăriei Humanitas din
Galați. Proiectul s-a numit IV Romane
de unde și colecția editurii Brumar, Colecția IV Romane unde toate aceste cărți
sunt publicate: Octavian Miclescu cu Vânzătorul
de margarete, Tudor Neacșu cu Karga și
Andrei Velea cu #Agora alături de
acest Pirapitinga al lui Adi G.
Secară.
De la primele pagini ni se conturează o poveste
contemporană a unei familii prinse într-un păienjeniș de evenimente zilnice,
repetitive, care îl fac pe el, să caute altceva. El este Andri Kipriani, poet
gălățean, introdus în gașca amintită mai sus la fel cum Radu Pavel Gheo s-a
introdus pe el însuși în romanul Disco
Titanic. Andri Kipriani este un alter
ego al poetului a.g. secară, doar al poetului.
Structurat în părți, asemenea unor regate bine
delimitate, volumul nu are o construcție clasică de roman. Este dacă vreți ceea
ce se cheamă un roman modern. Merge în primele capitole după modelul
Cărtărescian iar în ultimul, de exemplu, abandonează modelul pentru a plonja
într-un realism fabricat, un realism de plastic bazat doar pe imagine și
percepție, pe resorturi care nu țin de logică și care ar trebui să miște
suflete dar care, în schimb, degenerează în grotesc.
Construit pe mai multe planuri, Pirapitinga utilizează mai multe tehnici, autorul nerămânând
într-un final fidel niciuneia dintre ele. Avem o încercare timidă de jurnal
Cărtărescian, apoi de roman în roman, apoi suntem iar într-un fel de Solenoid Cărtărescian pentru a ajunge la
integrarea poeziei în roman. Capitolul Minima
erotica: cu și fără diacritice este de tipul inserției folosite de Lucian
Mîndruță într-o carte de-a sa eșuată din punct de vedere estetic dar, cu mai
multe cuvinte aflate la limita decenței. Teodor Baconschi a văzut bine în Facebook - fabrica de narcisism astfel de
abordări care acum iată capătă formă și drept la viață literară într-un capitol
de roman. Este aici o frondă a lui a.g.secară, un fel de iată că este ușor a
scrie astfel. Avem un Gălățanu în format de roman, mult mai stilizat și mai
pudic dar, totuși, plin de cuvinte injurioase. Acest capitol cred că ar putea
fi citit de orice cocalar cu sentimentul că se scrie și pe gustul lui. Tehnica fragmentelor
e folosită pentru a contura sentimentul defazării și a instabilității generate
de fenomenul facebook-ului. Partea a IV-a se vrea ruptă din clasicii
literaturii de consum, cu o descriere simplă de evenimente liniare sparte
într-un final de o întorsătură de maestru, de un ceva, care șochează.
Andri Kipriani pe lângă viața de familie duce o viață
paralelă pe facebook. Acolo își dezvăluie duplicitatea, sentimentele ascunse,
ideile erotice și angoasele. Deși își iubește familia ține totul separat,
fiecare lucru în lumea lui. Evenimentele zilnice sunt amestecate cu idei
literare, cu explicații care mai de care mai aiuritoare folosite pentru a
contura universul plat în care își duce viața acest poet cu tendințe de mic Cărtărescu. Întâlnirea cu o fostă
iubită care acum a devenit o mărime locală la o televiziune îi oferă lui Andri posibilitatea evadării, supapa
de care avea nevoie pentru a nu exploda. În fapt romanul este imaginea acestei
supape care descarcă tensiunea pe internet în timp ce banalul mănâncă zile din
viață.
Poezia din interior e poezie precum cea de la pagina 70
din care redau un fragment:
Iubirea asta care te hipnotizează
ca un șarpe care a creat
o lume mai mică
într-o lume mai mare
știind că o iubire nu
poate fi mai mare decât altă iubire
dar sâsâind că în lumea
lui totul este posibil
iubirea asta care te
mușcă
ca un amant care mai are
mâini și picioare
care crede în gustul tău
la fel ca în puterea unor
lumânări aprise
pe care le-ar întinde
femeile de foc
iar cuvintele de facebook, dure și sticloase sunt de
genul: te-ai futut ieri? sau
important este sa te am în pizdă de
la pagina 134.
Ce nu am înțeles este disproporția de întindere între
părți. Astfel primele două au un total de 89 de pagini pentru ca doar partea a
treia să aibe 64 de pagini iar partea a patra, Hector pe valuri, doar 42. Mi se pare cumva un dezechilibru, o
debalansare care face ca accentul la citire să cadă pe zona de conversații de
pe facebook care nu ridică volumul ci dimpotrivă.
Ar mai fi de remarcat graba cu care pare a fi construit
dar o pun pe seama debutului romanesc și a modului inedit de scriere.
Pirapitinga este un pește din familia peștilor pirania.
El este, în opinia mea, aici, timpul care
se hrănește cu noi până la epuizarea țintei, a vieții. Romanul Pirapitinga asta ne dezvăluie,
efemerida. Este cum ar fi zis Jerry Seinfeld un roman despre nimicul zilnic.
Adi G. Secară, Pirapitinga, Timișoara, editura
Brumar, 2018, 206 pagini.