Mi-au ieșit plămânii prin nări
Să mai respire aer curat
Nu mai puteau de visări
În corpul acesta uitat
De bărbat.
Aici nu mai e loc de respirat
Poezia și-a făcut singură palat
Fiecare celulă îi e cameră
Totul este parcă ciudat
Microbii însuși s-au apucat de făcut curat.
Ce corp minunat!
Sunt prins între cărnuri și oase
Nu scap!
Mă strânge din toate părțile
Și parcă în el nu mai încap.
Sângele aleargă ca nebunul
Să umple toate spațiile goale
Mai puțin ultimele...
Ultimele 13 grame!