Ultimul caiet este jurnalul ținut
între martie 2009 și noiembrie 2009. Conștient de timpul limită pe care îl mai
avea la dispoziție Saramago se miră cu fiecare rând de frumusețea vieții. A
vieții pe care o duce sau a dus-o, a vieții altora sau pur și simplu a vieții
naturii care îl înconjoară. Unele scrieri sunt publicate de diverse ziare, în
special în Spania și Portugalia iar altele sunt publicate doar pe blogul său.
Interesante sunt lecturile pe care le face și judecățile
de valoare. Sunt adevărate borne de sprijin pentru generațiile următoare de
cititori. Are un simț monstruos al propriei valori și a valorii în general.
Prietenul Umberto Eco referindu-se la acest volum scria: Aș zice că în aceste scurte scrieri Saramago trăiește în continuare
experiențe lumii, așa deplorabilă cum este ea, pentru a o revedea apoi de la o
distanță mai senină, sub forma moralității poetice ( iar alteori mai rău decât
este - deși poate părea imposibil să se ajungă mai departe).
Ocupat cu scrisul, cu lumea, cu fundația care îi poartă
numele și care organizată ca focar de cultură aduce noutăți, scriitori uitați,
în atenția unui public tot mai avid de Saramago, nu simte decât arareori povara
vieții proprii.
Berlusconi aflat pe cai mari politici în Italia este una
din țintele preferate ale autorului, poate și datorită prieteniei cu Umberto
Eco. Cu istoria, cultura, grandoarea sa
de netăgăduit, Italia nu merită destinul pe care i l-a trasat Berlusconi cu
răceală mârșavă și fără cea mai vagă urmă de pudoare politică, fără cel mai
elementar sentiment de rușine.- scrie Saramago încheind cu o speranță care
se va concretiza – Pentru aceasta (libertatea
și regenerarea Italiei n.a)nu este nevoie
de arme, sunt deajuns voturile. În voi îmi pun nădejdea.
Criza economică este o altă preocupare a realității
imediate. Ceea ce se întâmplă este, din
toate punctele de vedere, o crimă împotriva umanității și din această
perspectivă ar trebui să constituite un obiect de analiză în toate forurile
publice și în toate cunoștințele. Nu exagerez. Crimele contra umanității nu
sunt numai genocidele, etnocidele, lagărele, torturile, asasinatele selective,
foametea provocată deliberat, poluările masive, umilirea ca metodă represivă a
identității victimelor. Crima contra umanității este ceea ce puterile economice
și financiare, cu complicitatea efectivă sau tactică a guvernelor, comit cu
sânge rece împotriva milioanelor de oameni din toată lumea, amenințați cu
pierderea banilor care le-au mai rămas, a caselor și economiilor lor, după ce
au pierdut singura și de atâtea ori modesta sursă de venit, adică locul de
muncă.
Pozițiile autorului, cunoscute, de stânga sunt aici
îmbrăcate într-o curgere literară care cu greu poate fi oprită. Argumentele
sale sunt literare și mai puțin economice dar felul cum sunt construite, ca un
tăvălug, ca o avalanșă creează un efect puternic asupra cititorului. Este în
fapt ceea ce a vrut Saramago. Să miște inima nu economia.
Uneori cunoașterea e frumos îmbrăcată într-o formă
literară ajunsă la apogeu: A venit
Eduardo Lourenco și ne-a explicat cine suntem și de ce suntem așa. Ne-a deschis
ochii, dar lumina era prea puternică. Așa că i-am închis la loc.
Deși de la scrierea lor a trecut ceva timp, materialele
par nemuritoare. Trăiesc prin formă, prin idee și mai puțin prin conținut.
Uneori forma e mult mai minunată decât micul mesaj pe care autorul îl
transmite.
Umberto Eco pune punctul pe i chiar la finalul prefaței : Atunci revine în scenă Saramago flosoful-povestitor, fără să mai fie
supărat dar meditativ și nesigur. Totuși, nu ne
displace nici când se înfurie. E simpatic.
Jose Saramago, Ultimul caiet. Texte scrise pentru
blog: martie 2009- noiembrie 2009, Iași, editura Polirom, 2011,
224 pagini.
publicat în Spații culturale nr 62/2019 din Rm.Sărat.