Avem descrisă viața lui Dan Belciug plutonier de intendeță într-o unitate militară din capitală...înalt, drept, milităros, poartă mustață falnică în toată vremea ajustată frumos din foarfece, ochi negri păcură, nas vulturesc, răsături faciale tăiate în cremene, păr negru tuns scurt.
Povestea nu este cursivă ci are din când în când hopuri. Jenică Chiriac începe de la mijlocul vieții personajului pentru a ne plimba înainte și înapoi și iară înainte. Ca metodă de scriere ea ar fi putut fi măiastră numai că scriitorului îi cam scapă povestea la final printre degete și cu unele confuzii ajungem să înțelegem totuși destinul personajului. Sfârșitul este cel prevăzut pentru toate ființele vii dar inedit pentru noi este faptul că mare norocos a fost Dan, plutonierul de ață, la viața lui : l-au iubit în egală măsură două femei. Omul cu două neveste odihnește acum, nu-l mai supără inima, nici sufletul, nici hemoglobina!
Trecut prin tumultul vieții autorul, nu ezită a interveni pe parcursul acțiunii dând indicații, făcând comentarii și uneori chiar anticipând ceea ce va urma. Acest mod de intervenție din poziția unui înalt povestitor este supărător pentru cititor și îl sfătuim prietenește al părăsi în viitoarele cărți. Nu de alta dar omoară farmecul povestirii și ne scoate din magia scriiturii sale.
Personajul Dan Belgiug ajunge să trăiască două mari povești de dragoste ambele încununate de câte un fiu. Viața sa pendulează între București și Turnu Măgurele, între armată și pescuit.
Un alt neajuns de semnalat al volumului ar fi insistența cu care Jenică Chiriac adaugă zgură poveștii. Mă refer aici de exemplu, la momentul internării personajului principal în spital și l-a schimburile de bancuri cu ceilalți pacienți. Acest procedeu este vizibil și contrastant cu ceea ce s-a întâmplat pănă atunci. Momentele de umplutură nu vin a dezvălui nimic, sunt doar o paranteză care zgârie obrazul curat al poveștii.
În rest, avem o construcție aparent clasică formată din cinsprezece capitole de câteva pagini fiecare plus un trist epilog cum îl definește autorul. Nici nu știu dacă să încadrez cartea la nuvelă sau la roman. După întindere, acțiune și numărul de personaje este clar o nuvelă dar divagațiile autorului îi dau complexitatea unui roman de mică întindere.
Volumul se citește ușor, nu este pretențios dar nici nu îți lasă vreo impresie deosebită. Poate fi citit cu satisfacție în tren, în mașină sau ca lectură de vacanță și nu este o lectură rea. Este doar o poveste de viață!
Jenică Chiriac, Dan, pricopsitul, Brăila, editura Lucas, 2017, 96 pagini.
publicata in Literadura nr.5