Laura Ioana Florescu care se ascunde după pseudonimul Marcica Belearta nu are nimic a ne spune. Autoarea nu a mai citit poezie din clasa a V-a când pesemne bătută de doamna profesoară a reușit cu greu să treacă de Mihai Eminescu de unde a rămas doar cu ideea de rimă.
Structurat în șase capitole intitulate: poezii pentru văduve, poezii despre filme, poezii despre mobilă, Afurisilă, poezii din tren și random volumul este inegal. Este inegal în ceea ce privește dimensiunea capitolelor nu și a poeziei cuprinsă în ele.
Pentru a intra in peisajul poetic să începem cu prima creație care după umila mea părere este și singura din acest volum care poate fi numită poezie: Am visat azi noapte/ Că erai gol pușcă/ Gol și împușcat/ Stăteai nemișcat.// Te-am împins puțin/ - n-aveam loc în pat - / Și-atunci te-am simțit/ Gol și imobil.// În sfârșit util. Poate fi considerată sarcastică, scârboasă dar totuși interesantă în morbidul ei.
De aici mai departe citatele se pot reproduce doar cu puncte de suspensie deoarece avem o colecție întreagă de cuvinte porcoase, de denumiri de organe masculine și feminine numite ca atare fără perdea, de imagini macabre, scârboase și penibile care conturează fie o mare frustrare a autoarei fie o încercare de a ieși în față prin șocarea cititorului. Eu nu cred că obiectivul pe care și-l propune este realizat. Avem doar o colecție de poezele cretinoide, la limita pudorii, pline de impertinențe și de imagini aparent banale sparte de ieșirile în decor ale limbajului. De exemplu din același prim capitol poezia intitulată stupid 5.La cimitir enunță următoarele: De tine-mi aduc aminte/ Florile albe de crin/ Și că tre’ să-ți ud mormântul/ Crucea mă-tii de cretin. Comentarii le sunt cred de prisos.
Nici capitolul doi, cel cu poezii despre filme nu este mai presus. Singura poezie reproductibilă de aici poate fi 5.Inside Out care spune Ioi, ce bucuroasă-s/ Ba îs supărată/ Mi-i frică și greață/ Și îs enervată! Aproape că îi putem da dreptate! Și noi suntem enervați și ne este greață de ce citim.
Sărim peste poeziile despre mobilă din capitolul trei plate și insipide pentru a ne concentra puțin pe Afurisilă de la capitolul patru. Aflăm astfel din poezia 1. că Într-o zi, Afurisilă, iepurașul,/ s-a întins mai mult decât i-e plapuma, posnazul/ Și i-a zis la doamna Buhă, fără milă/ Că nu e deloc, deloc, utilă …pentru ca în poezia 17. să aflăm că respectiva doamnă ar fi de fapt nebună! Ce să-i faci…nu poți avea norocul de a vorbi numai cu oameni normali la cap.
Cu un mare respect pentru tăietorii de pădure de la editură trecem la capitolul cinci care se ocupă de poeziile din tren unde la pagina 74 în 6.În personal aflăm lucruri foarte interesante precum Un domn tușește lângă mine/ Și-mi scupă în cafea/ O doamnă se șterge la nas/ Și scuipă pe podea. Mai departe hârtia noastră nu mai rezistă precum cea a cărții așa că vă rugăm să ne credeți pe cuvânt că nu merită reproducerea. Ați prins sunt sigur ideea generală.
Random, ultimul capitol al volumului, slavă Domnului zicem noi este și nu este scârbos. Avem și o poezie care poate fi reprodusă 3.Giuc - Ies copiii de la grădi/ Ciucuri, ciucuri/ Și în urmă lasă peturi/ Și scuipați și mucuri. De, ce să facă și ei la grădi…
Aceste Poezii pentru văduve nu le recomand nimănui nici măcar văduvelor care în tristețea lor după ce ar citi volumul poate le-ar veni dorul de a fi alături de răposatul soț. Marcica Belearta este un pseudonim care merită pe deplin o astfel de carte. Limba română este stâlcită sistematic cu o voință a urâtului și a morbidului. Nu avem nici o limită a limbajului. După o astfel de carte încep să cred că tovarășii de la cenzura ceaușistă erau băieți de treabă!
Marcica Belearta, Poezii pentru văduve, București, editura Herg Benet, 2016, 96 pagini.
recenzie publicată în revista Boema nr 102.