Economia de la boom la BUM

Omenirea le-a încercat pe toate. Știința economică a trecut prin toate abordările posibile. Am avut creșteri, scăderi, crize, supraproducție, sub-producție, economie centralizată, economie descentralizată, liber schimb, protecționism. Practic putem spune că nimic nu mai este nou sub soare. Toate au fost testate, totul a fost deja catalogat.

Ei bine eu nu cred asta. Noile produse şi tehnologii au schimbat lumea dar în același timp au schimbat şi oamenii. Acum nu mai sunt aceiași de ieri când nu știam ce este un calculator. Am câştigat la fel de multe cum am pierdut. E mana progresului.

După anii de criză economia mondială pare a intra într-un nou ciclu de creștere. Să fie acesta drumul firesc, repetat la infinit. Aşa cum în ultimele sute de ani am făcut-o nu ne rămâne decât să prindem valul, să facem bani, să ne trăim viața. E cam puţin prea monoton după gusturile mele.

E mult mai bine dacă ar fi altceva. Acel ceva care să te facă să te duci la serviciu cu plăcere știind că în această zi ai posibilitatea de a realiza ceva pentru omenire, pentru tine sau pentru familia ta. Numai nevoia de bani nu creează progres. Omul are nevoie înainte de toate de a fi inspirat iar apoi de a fi transpirat. Noua economie va fi o economie a inspiraţiei. A simţirii momentului, a riscului dar mai ales a internetului.

Privim în mod simplist ceea ce se întâmplă acum. Unii chiar nu înţeleg care mai e rolul lor sau de ce încă mai trebuie să muncească. Ei odată ajunsi în funcţii publice se moleşesc precum fularul. O stare de apatie curge fluviu prin birouri, agenţii guvernamentale sau companii de stat. Ei bine este pentru că sunt deja marginalizaţi în noua economie dar încă nu o ştiu. Poate unii dintre ei să o simtă. Cunoştinţele lor, prieteniile lor încep să devină caduce. Nu înţeleg cum cu aceeaşi reţea de prieteni, cu aceeaşi abordare asupra lumii, cu aceeaşi apetenţă pentru ungeri şi învârteli, totuşi nu progresează. Nu mai merge cum se spune popular. Şi nu înţeleg de ce.

E simplu economia s-a schimbat şi noi odată cu ea. Creşterile şi descreşterile sunt de acum ceva de la sine înţeles. Abordările sunt brusc mai conservatoare, mai atente şi mult mai exigente. Ceea de ieri se putea vinde uşor azi poate a nu avea piaţă. S-au volatizat produse, pieţe dar şi abordări.

Am trecut de la economia de boom la una de BUM. O economie unde Bunurile sunt Utilizate Mediu. Ce înseamnă asta? Că majoritatea nu mai aruncă cu banii pentru un produs doar pentru a ieşi o dată la mall cu el să îl vadă prietenii. Azi orice ban se cîştigă mult mai greu şi de aceea se va cheltui la fel de greu. Astăzi o maşină este înainte de toate un bun funcţional şi mai puţin de statut. Da, încă vor fi unii care cu greu se vor adapta acestui curent dar ei nu vor fi seminificativi.

Economia BUM este o economie a cumpătarii. O cumpătare bancară, o cumpătare financiară, o cumpătare în abordarea problemelor economice majore. Nu mai avem exuberanţa cheltuielilor decât doar dacă printr-o minune vom câştiga la loto. În rest totul e pus în balanţă care funcţionează din ce în ce în mai multe minţi de consumatori. În fond prin abordările noastre conducem economia, dictăm politicile marilor oameni care nu fac decât să înnoate cu valul.

Economia boom s-a dus. A intrat în cărţile de istorie şi odată cu ea şi abordările sale extreme de genul creditul cu buletinul sau dacă ai o casă îţi dăm noi credite câte vrei, nu contează dacă tu vei fi în stare a le plăti vreodată. Asta e deja istorie şi a intrat în manuale.

- See more at: http://www.infoest.ro/stiri/editorial/Economia-de-la-boom-la-BUM.htm#sthash.l517scYi.dpuf
Mai nouă Mai veche