De ce primarul Simionescu e atât de prietenos cu firma BMC?

M-a intrigat declaraţia primarului Brăilei, Aurel Simionescu, făcută într-o conferinţă de presă legată de nelivrarea celor 10 autobuze BMC. În conditiile în care caietul de sarcini este clar, în care termenele de livrare sunt specificate în anexa 28 din ofertă chiar de oferant şi sunt bătute în cuie, nu văd rostul unei argumentaţii de felul : “Am o întreagă documentaţie de la ei, însă momentan fabrica se află în grevă, pentru că, de vreo patru luni, salaraiţii nu şi-au primit salariile… Eu le-am cerut să vină în România zilele acestea, să purtăm o discuţie, pentru că nu putem sta să aşteptăm la nesfârşit. Avem programată o altă licitaţie, pentru alte autobuze, iar noi nici pe cele din Turcia nu le-am primit până acum. Există şi posibilitatea să reziliem contractul cu ei…”


Întrebarea mea este: Şi ce mai aştepţi, domnule primar, ca să declari contractul reziliat?
Pentru cei care nu înţeleg dedesubturile acestei afaceri de circa 1 milion de euro, voi încerca, pe scurt, să explic unele puncte, pentru a fi înţeleasă indignarea mea faţă de bătaia de joc pe banii noştri pe care o practică în continuare Primăria Brăila sub “înţeleapta” cârmuire Simionescu.

Aşadar, în data de 23 martie 2013 Primăria  publică anunţul de participare nr. 134242 pe SEAP pentru achiziţionarea a 10 autobuze cu o valoare estimată de  4130600 lei + TVA. Criteriul de atribuire a fost doar preţul cel mai mic. Din start, un singur criteriu pentru o licitaţie de acest calibru este, în opinia mea, insufficient, neînsemnând, în acelaşi timp, că este ilegal. Înainte de participare, Primăria, sub semnătura domnului Simionescu, a “limpezit” unele întrebari la caietul de sarcini. Printre acestea, importantă o consider pe cea legată de temenul de livrare. Doleanţa era: “Vă rugăm să precizaţi data limită de livrare a ultimului/ultimelor autobuz(e)”, iar răspunsul halucinant a fost: “Durata contractului este de 20 luni de la data atribuirii, aşa cum a fost precizat la pct. II.3 din fişa de date a achiziţiei”. Deci, cum s-ar spune: “Marş de aici, că noi ştim mai bine ce facem” Din răspuns se vede clar că Primăria Brăila nu a avut nici o intenţie de clarificare. Şi acesta este doar un exemplu. Aş putea continua cu interpretări eronate ale directivelor europene din domeniu, dar nu e momentul acum.

În fine, vine licitaţia şi e câştigată de BMC TRUCK & BUS S.A. din satul Ciorogârla, comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, pentru suma de 4048000 lei + TVA. În contract, garanţia de bună execuţie a vizat minimul prevăzut de lege, cu toate că discutăm de aproape 1 milion de euro contractaţi.  Interesantă opţiune, nu-i aşa? Şi aceasta, evident, în litera legii, dar nu în spiritul legii.
Acum, firma BMC TRUCK & BUS S.A., care a câştigat contractul, e distribuitorul firmei BMC Sanayi ve Ticaret A.S din Turcia, parte a grupului Çukorova Holding. Deci, repet, contractul e semnat cu BMC TRUCK & BUS S.A. din Ciorogârla. Această firmă nu îşi îndeplineşte condiţia de livrare datorită problemelor de la firma-mamă din Turcia, dar acest lucru, în mod evident, nu reprezintă o piedică pentru Primăria Brăila, deoarece ea nu are contract cu BMC TRUCK & BUS S.A, ci cu entitatea românească BMC TRUCK & BUS S.A. din Ilfov.

Îl întreb pe domnul primar, în calitate de plătitor de taxe şi impozite, ce are de-a face firma turcească cu acest contract? De când şi până când a devenit problema Primăriei dificultăţile în care a intrat firma din Turcia. Problema e a ofertantului dacă producătorul său nu poate livra marfa. Şi încă o dată întreb: De ce face primarul Simionescu discuţii în Turcia şi cine i-a dat un astfel de mandat când, repet, câştigătorul este firma BMC TRUCK & BUS S.A. din satul Ciorogârla din judeţul Ilfov? A uitat de prevederea conform căreia contractul nu poate fi subcontractat şi că la licitaţie s-a prezentat doar firma românească? De unde ştie primarul Simionescu firma turcească şi ce treabă are cu ea când, legal, aceasta nu este parte în contract? Este primarul Simionescu mai presus de legile privind achiziţiile publice de îşi arogă atribuţii şi competenţe pe care nu le are din punctul de vedere al prevederilor contractului?

Vorbim doar de criterii economice şi legale, de acte semnate, şi nu de “păreri” sau “opinii” pe care domnul primar, dacă le are, ar trebui să le ţină pentru domnia sa.

În cazul achiziţiilor publice (traduc, că poate cei din Primărie au dificultăţi de înţelegere: prin achiziţiile publice se cheltuiesc banii contribuabilor, nu ai voştri, personali, de acasă) nu se fac “discuţii”, ci doar se trimit clarificări, informări sau somaţii. Cum primarul Simionescu nu se găseşte în nici una dintre aceste situaţii, consider acest fapt ca fiind un flagrant abuz în funcţie din partea dumnealui în exercitarea atribuţiilor de ordonator de credite cu care a fost învestit în urma depunerii jurământului. Mai mult, domnul primar îşi permite să interpreteze legile cum doreşte dumnealui.

Ca urmare, mă întreb de ce nu se face odată rezilierea contractului în cauză şi nu încetează “discuţiile” şi “opiniile” pe această temă. Şi mă mai macină şi întrebarea: De ce primarul Simionescu e atât de prietenos cu firma BMC?

material aparut pe Sud Est Forum
http://sud-est-forum.ro/wp/2013/04/mihai-vintila-de-ce-primarul-simionescu-e-atat-de-prietenos-cu-firma-bmc/

Mai nouă Mai veche