Îngheţarea creditelor

Anul trecut o serie de state au înghetat creditele pe care persoanele fizice le au la bănci în special la creditele imobiliare. S-au acordat păsuiri pe termene diverse de la doi, rei ani până la câteva luni. Toate aceste măsuri au fost puse în aplicare de guvernele statelor europene care au dorit astfel să protejeze populaţia de efectele crizei mondiale. România nu s-a numărat printre acestea. Oare cetăţenii români nu sufera din cauza creditelor restante? Această situaţie nu generează preocupare pentru guvernul ţării? Desigur că raspunsul este pozitiv în ambele cazuri.

De la începutul anului numărul creditelor restante a crescut, în funcţie de judeţul de referinţă cu procente cuprinse între zece și 30 la sută. Principalele credite restante sunt cele ipotecare şi de nevoi personale cu garanţie ipotecară acordate în euro si franci elveţieni.

„Boom”-ul care a dus la creşterea puternică a creditării în perioada 2006-2008 a fost bazat în primul rând pe o creștere economică a României, pe creşterea veniturilor populaţiei în acea perioadă şi pe relaxarea condiţiilor de creditare. Creditele acordate sunt la dobânzi mari, cu multe comisioane şi impuneri (vezi asigurările obligatorii, costurile legate de întreţinerea conturilor, de schimburile valutare etc). În acea perioadă, toată lumea era fericită deoarece roata economiei se învârtea şi banii circulau.

Timiditatea guvernului de a interveni în această privinţă a creditelor restante poate genera un potenţial de nemulţumire. Din statistici reiese că românii sunt supraîndatoraţi. Astfel că avem o prăbuşire a consumului, a investiţiilor şi desigur a creditării. Cum guvernul nu ia decât masuri anti-economice aşa cum a dovedit-o pâna acum nu văd cum se va putea relansa economia.

Numărul celor executaţi de bănci creşte pe zi ce trece. S-a ajuns chiar la paradoxul în care unele bănci acţionează precum agenţiile imobiliare în timp ce altele acceptă reeşalonări nesfârşite, amânări de plăţi sau renegocieri ale condiţiilor de creditare doar, doar vor face astfel încât clientul să rămână în continuare solvabil.

Atitudinea băncilor contrastează puternic cu cea a guvernului. Acesta putea da un moratoriu privind îngheţarea creditelor pentru a proteja populaţia. A făcut-o Ungaria, a făcut-o Italia iar economiile lor nu s-au prăbuşit. Nu a făcut-o preferând ca discrepanţele din economie să se adâncească şi mai mult.

Iată de ce consider că o astfel de prevedere ar trebui introdusă automat în legislaţia bancară ca modalitate de protecţie a debitorilor ajunşi insolvabili din motive de criză mondială contra creditorilor.

În fond, contează doar ca morişca creditării să se mişte în continuare şi să alimenteze economia.

articol publicat in Natiunea
Mai nouă Mai veche