Pentru ca sunt interesat de conflicte si de aspectele legate de acestea ( propaganda, tipuri de echipamente, stragerii de lupta) nu puteam sa ratez cartea lui Adelin Petrisor despre viata unui corespondent de razboi.
Aparuta in septembrie 2010 la Editura Polirom din Iasi, „Razboaiele mele” este o confesiune a supravietuirii. Gasim amintiri despre Fallujah si Bagdad (Iraq), despre Jugoslavia, trairi din Afganistan, Libia si Liban si nu in ultimul rand din Israel. Dar mai presus de toate gasim o penita alerta si atenta, un personaj norocos in jocul cu moartea si un demn reprezentant al mass-mediei romanesti.
Adelin descrie prin ce a trecut, oamenii pe care i-a cunoscut si evenimentele pe care le-a trait in zonele de conflict amintite. Nu stiu un alt ziarist roman sa o fi facut-o cu atata naturalete si modestie.
Citind volumul de 248 de pagini suntem la fata locului. Sangele e pompat rapid pe masura ce paginile sunt asimilate iar viata pare privita dintr-un alt unghi, mai dur si mai realist ca niciodata. Uneori te intrebi daca Adelin Petrisor a pus un pariu cu moartea si l-a castigat iar alteori te intrebi pana unde poate merge norocul. Inteleg ca viata de corespondent de razboi este de a cum istorie pentru Adelin. La cate a trait si eu as fi renuntat la o astfel de viata punand in balanta mult mai greu familia decat vre-un subiect.
Sper ca scriitorul Adelin Petrisor sa nu renunte si la a mai scrie carti pentru ca aceasta este superba. O carte de citit cu „rasuflarea taiata” cum zice Andrei Plesu pe final.
Aparuta in septembrie 2010 la Editura Polirom din Iasi, „Razboaiele mele” este o confesiune a supravietuirii. Gasim amintiri despre Fallujah si Bagdad (Iraq), despre Jugoslavia, trairi din Afganistan, Libia si Liban si nu in ultimul rand din Israel. Dar mai presus de toate gasim o penita alerta si atenta, un personaj norocos in jocul cu moartea si un demn reprezentant al mass-mediei romanesti.
Adelin descrie prin ce a trecut, oamenii pe care i-a cunoscut si evenimentele pe care le-a trait in zonele de conflict amintite. Nu stiu un alt ziarist roman sa o fi facut-o cu atata naturalete si modestie.
Citind volumul de 248 de pagini suntem la fata locului. Sangele e pompat rapid pe masura ce paginile sunt asimilate iar viata pare privita dintr-un alt unghi, mai dur si mai realist ca niciodata. Uneori te intrebi daca Adelin Petrisor a pus un pariu cu moartea si l-a castigat iar alteori te intrebi pana unde poate merge norocul. Inteleg ca viata de corespondent de razboi este de a cum istorie pentru Adelin. La cate a trait si eu as fi renuntat la o astfel de viata punand in balanta mult mai greu familia decat vre-un subiect.
Sper ca scriitorul Adelin Petrisor sa nu renunte si la a mai scrie carti pentru ca aceasta este superba. O carte de citit cu „rasuflarea taiata” cum zice Andrei Plesu pe final.