Presedintele Traian Basescu a invitat la Neptun pentru o sueta cu iz politic o serie de intelectuali care ii canta in strune.
Acolo s-a dezbatut o posibilitate de a schimba constitutia actuala cu o alta mai prezidentiala si cu care omul momentului sa poata jongla cum ii cer interesele.
Pentru deplasarea finutelor fete intelectuale s-a ales varianta transportului cu avionul pentru o distanta clasica de masina. Compania Romavia a incasat aproximativ 37000 de ron pentru acest transport platit din banii institutiei prezidentiale adica de noi toti prin impozite.
In afara de discutiile fructuoase de la Neptun , purtate nu e asa, in vilele de protocol „ale lui Ceausescu”, s-a conturat necesitatea privind continuarea sprijinului acordat politicii prezidentiale. Pai si eu daca as fi fost directorul Institutului Cultural Roman si mi s-ar fi editat cartile pe bani publici si pentru sefie as fi incasat o gramada de bani as fi luat aceeasi decizie fata de cel care m-a numit! Macar eu nu m-as fi batut cu pumnul in piept ca vezi doame sunt intependent si impartial, un adevarat mesager al societatii civile, cand primesc acasa „fluturasi de salariu prezidentiali”.
Dupa parerea mea s-a conturat in societatea romaneasca o „oligarhie a mintii”.
Din ea fac oameni care joaca cum canta puterea si care din jocul lor incaseaza stipendii bugetare demne de un oligarh.
Numele lor sunt prezente mereu pe televiziuni unde mesteca aceleasi cuvinte si idei deosebindu-se unul de altul doar prin „nivelul” sinonimelor. Mimetismul prezidential tine loc de argument.
Se considera atotstiutori si atotcuprinzatori, crema cremelor si varful inteligentei romanesti.
Societatea civila nu mai respira din cauza pozitiilor lor zgomotoase.
Sunt de o intoleranta demna de un „stahanovist de tip nou”.
Oligarhul mintii are un profil tipic de parvenit. S-a imfruptat doar din banii de la stat sau de la companii care au avut „afaceri” cu statul. Este bine platit in eventualele functii publice pe care le ocupa. A fost un elev silitor la „scoala” Grupului de Dialog Social unde a „invatat” notiunea de european si ce insemna „real polotikul”. Ideile pe care le debiteaza sunt mereu, dar mereu, imbracate intr-un europenism de fatada. Parerea altuia nu conteaza , pentru ca „majoritatea decide”. Cand insa se gaseste pe o pozitie de minoritar trebuie nu e asa, sa ascultam si sa acordam si minoritatii o „discriminare pozitiva”. Altfel spus indiferent de pozitia in care se gasesc vocea lor trebuie sa se auda pentru ca este vocea ”europeana”. Sunt invatati ca slugarnicia la stapanul care plateste este rasplatita si mereu isi cer partea. Daca cineva contesta doamne fereste „calitatile” si „opera” vre-unuia dintre ei atunci acela va fi acoperit de o galeata de laturi si de cele mai crunte epitete care au rol de axioma : nationalist, stangist, om de lume veche, comunist, kriptocominist etc.
Societatea romanesca nu e a oligarhilor mintii. Efemerida conducerii societatii de catre elite a murit odata cu Platon si niciodata nu a fost o optiune istorica.
Sa lasam deci societatea sa spuna dorintele ei prin vot si sa incercam sa evitam cat putem zumzetul „oligarhilor mintii”.
Si acesta oligarhie se va prabusi atunci cand „maestrul papusar” va inceta sa se numeasca presedinte.
Acolo s-a dezbatut o posibilitate de a schimba constitutia actuala cu o alta mai prezidentiala si cu care omul momentului sa poata jongla cum ii cer interesele.
Pentru deplasarea finutelor fete intelectuale s-a ales varianta transportului cu avionul pentru o distanta clasica de masina. Compania Romavia a incasat aproximativ 37000 de ron pentru acest transport platit din banii institutiei prezidentiale adica de noi toti prin impozite.
In afara de discutiile fructuoase de la Neptun , purtate nu e asa, in vilele de protocol „ale lui Ceausescu”, s-a conturat necesitatea privind continuarea sprijinului acordat politicii prezidentiale. Pai si eu daca as fi fost directorul Institutului Cultural Roman si mi s-ar fi editat cartile pe bani publici si pentru sefie as fi incasat o gramada de bani as fi luat aceeasi decizie fata de cel care m-a numit! Macar eu nu m-as fi batut cu pumnul in piept ca vezi doame sunt intependent si impartial, un adevarat mesager al societatii civile, cand primesc acasa „fluturasi de salariu prezidentiali”.
Dupa parerea mea s-a conturat in societatea romaneasca o „oligarhie a mintii”.
Din ea fac oameni care joaca cum canta puterea si care din jocul lor incaseaza stipendii bugetare demne de un oligarh.
Numele lor sunt prezente mereu pe televiziuni unde mesteca aceleasi cuvinte si idei deosebindu-se unul de altul doar prin „nivelul” sinonimelor. Mimetismul prezidential tine loc de argument.
Se considera atotstiutori si atotcuprinzatori, crema cremelor si varful inteligentei romanesti.
Societatea civila nu mai respira din cauza pozitiilor lor zgomotoase.
Sunt de o intoleranta demna de un „stahanovist de tip nou”.
Oligarhul mintii are un profil tipic de parvenit. S-a imfruptat doar din banii de la stat sau de la companii care au avut „afaceri” cu statul. Este bine platit in eventualele functii publice pe care le ocupa. A fost un elev silitor la „scoala” Grupului de Dialog Social unde a „invatat” notiunea de european si ce insemna „real polotikul”. Ideile pe care le debiteaza sunt mereu, dar mereu, imbracate intr-un europenism de fatada. Parerea altuia nu conteaza , pentru ca „majoritatea decide”. Cand insa se gaseste pe o pozitie de minoritar trebuie nu e asa, sa ascultam si sa acordam si minoritatii o „discriminare pozitiva”. Altfel spus indiferent de pozitia in care se gasesc vocea lor trebuie sa se auda pentru ca este vocea ”europeana”. Sunt invatati ca slugarnicia la stapanul care plateste este rasplatita si mereu isi cer partea. Daca cineva contesta doamne fereste „calitatile” si „opera” vre-unuia dintre ei atunci acela va fi acoperit de o galeata de laturi si de cele mai crunte epitete care au rol de axioma : nationalist, stangist, om de lume veche, comunist, kriptocominist etc.
Societatea romanesca nu e a oligarhilor mintii. Efemerida conducerii societatii de catre elite a murit odata cu Platon si niciodata nu a fost o optiune istorica.
Sa lasam deci societatea sa spuna dorintele ei prin vot si sa incercam sa evitam cat putem zumzetul „oligarhilor mintii”.
Si acesta oligarhie se va prabusi atunci cand „maestrul papusar” va inceta sa se numeasca presedinte.