Mihai VINTILĂ
Aduceți-mi soacra înapoi
Din liniștea pământului
De reavăn verde, de lucruri moi
Se scoală soacră-mea
Și umblă printre noi.
Privirea îi lipsește
Și-o falcă-i putrezită
Iar gândul cel mai rău
Cu moartea umblă
Căci, iată, e trezită!
Spre mine pare a vrea
Să vină din pustii...
Noroc, noroc de o mașină
Ce nu știa că-i iară printre vii!
Acuma ling o bere
Și plâng ca prostul
Că soacra a plecat tot înapoi
La gât cu lănțișorul
De aur alb...
Cel dăruit de noi!