Năpârlirea de meteahnă
pentru Virgil Andronescu
Te dor genunchii de atâtea îndoieli
De Dumnezeu ce nu vrea să-ți răspundă,
De Diavol că stă prea aproape,
De Viață că te chinuie.
Scârție oasele-n tine
Că nu mai ai puterea
De-a spera.
Îți plângi răstignirea pe zile,
Dar alegi doar cărările împleticite!
Lasă buruienile altora!
Lasă tristețea să plece,
Nu o mai reține din drumul ei.
Năpârlirea de meteahnă
E cea mai grea...
E ca atunci când ți-ai construi raiul
Cu propriile mâni!