Viorel Coman este un om cu un stil literar aparte. După ce de ani de zile a fost profesor de limba și literatura română, inspector general iar mai apoi implicat în diverse forme în funcții politice, revine la punctul care îl reprezintă cel mai bine și anume scrisul. Având un doctorat în opera lui Fănuș Neagu, nu se poate desprinde de limbajul care l-a făcut cunoscut publicului. Scrie elevat, cu o siguranță uneori dezarmantă, cu unele accese fănușiene care îi creionează acest stil propriu. Scrisul său respiră aerul din bibliotecile pe care le-a citit.
În anul pandemic 2019 apare la editura brăileană Istros a Muzeului Brăilei un volum, mai altfel, intitulat Pe trepte. De ce îl consider mai altfel față de restul cărților sale? În primul rând pentru că nu are o țintă vizibilă, directă, precum cărțile de până la el. În al doilea rând pentru că nu este unitar ca structură și în al treilea rând pentru că din punct de vedere temporal avem de-a face cu o reacție, în volum, la mult timp după ce faptele s-au consumat istoric.
M-am întrebat adesea ce resort interior mână un scriitor în a da un titlu cărții sale. Am descoperit că uneori titlul este bine ales, alteori greșit pus și nu îmbracă cartea cum se zice. Avem și titluri ticluite de un angajat al editurii specializat în această muncă și care urmărește doar maximizarea vânzărilor și deci profitul editorial. În acest caz nu cred că ne întâlnim cu niciuna din aceste situații. Cred că este de fapt, un titlu, mult mai profund decât pare la prima vedere. Acest Pe trepte se referă la treptele cunoașterii pe care fiecare din noi urcăm pentru a ne desăvârși ca oameni iar în acest caz ca scriitor. Viorel Coman scrie această carte de pe treptele scării sale de valori, din vârful acesteia unde, a ajuns, după multă trudă. Deși pare plat, titlul este, privit din această perspectivă, unul mult mai bun.
Compusă din trei părți, inegale ca valoare și ca întindere, cartea lui Viorel Coman cuprinde eseuri care au văzut lumina tiparului în diverse publicații într-un interval de timp nespecificat dar detectabil atunci când le citim. Ar fi fost cred, mult mai util pentru cititor, informația cu privire la data aparițiilor și a publicațiilor. Nu de alta dar, cititorul, și-ar fi făcut o părere completă asupra argumentațiilor și le-ar fi putut pune în contextul în care s-au făcut. Lipsa acestor informații este o scădere a volumului dar cred că a fost intenționată pentru a da o imponderabilitate temporală ținând cont că unele eseuri sunt vechi și acum au fost doar recuperate.
La Școala Europistă este o colecție de opinii care respiră de pe pozițiile unui profesor cu rezultate. Terminarea acestei părți cu un interviu este total deplasată iar cele cinci pagini ar fi putut lipsi.
Avatarurile Eminescianismului este partea de forță a acestui volum. Avem o argumentație bine susținută, uneori poznașă dar plină de bun simț. Este motivul pentru care ar trebui să citiți cartea. Din punct de vedere al întinderii este cel mai consistent iar din punct de vedere al pozițiilor foarte articulat și coerent.
Europa Mon Amour, partea de final, este o colecție de opinii despre Europa, globalizare și locul românilor în toată acestă lume de azi. Se vede aici o construcție logică bazată doar pe pozițiile unui umanist, fără influențe din lumea științelor exacte. Or aceste influențe ar fi poziționat autorul nostru mult diferit.
Am scris că stilul lui Viorel Coman are accese fănușiene. Să dăm exemple. Vorbind despre criza valorilor scrie: E învălmășeală și smog. S-ar zice că e o traumă națională a gustului. Este abuzat cultural de fel de fel de ziariști pripășiți prin cotloanele unor reviste înverșunate, hrănindu-se din negare, porniți voinicește la cosit de statui, mândri cu chiot de miriștea de socluri ce rămâne în urma lor.
Scriind despre globalizare și schimbările sale: Ca un zaț în memorie s-au depus lent, dar sigur cuvinte noi ce își fac culcuș semantic: tranziție, corupție, exil, clonare, diasporă, sărăcie, reformă, hot-dog, separatism, integrare, drog, SIDA, emigrare, demagogie, gripă... Un adevărat dicționar cu geometrie variabilă. Dacă vom privi cu atenție fiecare dintre ultimii luștrii, vom remarca teribila dinamică a fondului principal de cuvinte politice.
Punctând apoi o concluzie cum numai un scriitor o putea pune: Principalul e că, în fuga condeiului, am stat puțin de vorbă cu greierul din vatra gândului, cum ar spune poetul...
Inventatul interviu cu Eminescu și concluzia lui, arată puterea de creație și mai ales de vis a lui Viorel Coman. Sunt pagini memorabile. Dacă nu ar fi fost critic literar cred că ar fi ajuns un mare romancier: Mi-a întins mâna mare, cu degete albastre și am ieșit. În urmă ușa s-a închis încet, ca o carte. Scârțăitul ușor al scărilor dezvolta acum alt semn. M-am lăsat cuprins de orașul furnicar. În jur, Lipscaniul cu larma lui veselă...
Pe lângă lucrurile remarcate mai sus am găsit și eseuri care puteau lipsi precum cel despre Muzeul Educației sau interviul propriu de care am făcut vorbire.
Uneori, neactualizarea informației, poate stârni ilaritate așa cum avem la pagina 49 când autorul ne vorbește de costul unui kilogram de ardei ca fiind de 8000 de lei. Pentru un cititor din 2019 sau de după data de apariție a cărții este de neînțeles. Nici pentru noi nu este de înțeles având în vedere faptul că reforma monetară prin care s-a trecut la leul greu a avut loc în anul 2005! O altă scăpare este la pagina 153 unde se vorbește de propunerea făcută de Nicolae Manolescu ca anul 2017 să fie recunoscut ca fiind Anul Maiorescu. La apariția volumului informația aceasta era veche deja de doi ani și o notă în josul paginii ar fi rezolvat problema. Fără precizările de rigoare, scăpările de genul acesta sunt supărătoare și dau volumului o notă de neîngrijit.
Dacă ar fi fost după mine, cu mica mea experiență de editor, aș fi publicat doar mijlocul acestei cărți. Cred însă că cele 124 de pagini minunat construite, argumentate și pe alocuri pătimașe nu au fost suficiente pentru editură care aducând alte două părți drept completări, a denaturat puțin mesajul coerent de la mijloc.
Volumul beneficiază de o copertare didacticistă care strunește focul interior, mai ales cel care iese din paginile despre Eminescu și lupta pentru păstrarea poziției și a locului său în literatura și conștiința românească.
Avem o carte unde argumentația curge frumos, unde cuvintele își găsesc locul potrivit și unde putem simți printre rânduri cum vin dinspre autor valuri și valuri de titluri, citate sau aluzii, pentru a alimenta o limbă română bine strunită și pusă folositor la muncă.
Viorel Coman, Pe trepte, Brăila, editura Istros a Muzeului Brăilei Carol I, 2019, 220 pagini.