Poetul vieții-i furier
Cu ochii albăstriți de poezie
Scrie în versuri respirând în efemer
Și crede încă-n idoli de hârtie.
Trăiește mult mai intens prezentul
Și se semnează peste tot, cu zel,
Când bombele mai scriu pământul
Picând, uneori, chiar lângă el.
Crede în verb ca într-o altă țară
Plină de oameni de rastel
Și vrea să nu mai piară
Niciun soldat și niciun menestrel.