Un scriitor prea bun citea...
Și se juca cu vorba cum se joacă
calul cu paiul din măsea,
cum se turtesc în praf scaieții
și cum se aliniază-n arme toți trupeții!
Și vocea-i zgomotoasă tot tuna, tuna, tuna...
Iar geamurile casei lui se-ascundeau
Ca să nu crape de uimire
ca toți pereții.
Și tot zicea și iar tuna
Și imita și mărunțea de...
Însuși timpul se oprise
Uimit și-l asculta.
El... zicător urban
De adevăruri grave
Și demn urmaș de oase
Albite de hrisoave.
Dar omul nu conta
Când ea îl supunea
Căci toată lumea era-n EA
În vocea ce citea.