Bucureștii văzuți prin ochii unui evreu în
anii 1923-1947 sunt din punct de vedere istoric și literar nu numai interesanți
dar mai ales incitanți. Petre Solomon face o incursiune în tainele memoriei și
aduce în atenție acest București mai viu ca niciodată. Apartenența autorului la
confesiunea mozaică îi oferă și ne oferă o perspectivă rar arătată publicului larg.
Autorul, absolvent al colegiului Onescu, licențiat până la urmă al Facultății de Litere a Universității București, a fost un cunoscut traducător și poet. Deși a trăit între anii 1923-1991 ne lasă prin memoriile sale, tipărite postum sub îngrijirea soției supraviețuitoare, informații interesante despre o lume, personajele ei și mai ales reușește să contureze o atmosferă. Premiat cu premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traducere în 1981, Petre Solomon a fost un discret al vieții literare. Nu a dorit a fi în prim plan dându-și seama că datorită originii sale și a momentului de imigrant in Palestina din care s-a repatriat, are puține șanse de afirmare. Astfel a căutat refugiul în marile opere literare din care a tradus competent și într-un ritm susținut. Avantajul de a cunoaște mai multe limbi străine și cultura sa l-au arătat publicului ca un bun profesionist al traducerilor. Volumele sale de poezie nu au cunoscut celebritatea fiind doar borne rare de evadare din rutina zilnică.
Volumul de față, deși format din fragmente,
ne pare unitar stilistic și din punct de vedere al limbajului. Din informațiile
lăsate de autor se pare că acesta dorea să își sistematizeze cumva ideile
pentru a scrie o operă bibliografică dar datorită poate și apăsării regimului
opresiv ceaușist nu a mai dus-o la bun sfârșit. Totuși, fragmente din ea
cuprinse în acest volum sunt vii și trădează o poftă de viață care parcă a vrut
a fi ascunsă publicului.
Prima parte se intitulează Amintiri dintr-un fel de copilărie
reușește să redea bine imaginea comunității evreiești, a preocupărilor
membrilor ei. Partea a doua intitulată Moartea
fratelui meu este poate cea mai tristă din tot volumul. Aici se împletesc
notele scrise de fratele pierdut prea devreme cu ideile autorului cuprinse
adolescentin într-un caiet de suflete.
Povestea fratelui, trăirile lui interioare, iubirea și tragicul sfârșit
completează perfect atmosfera. Și fratele avea talent literar, înclinații spre
filosofie și meditație și mai ales, pentru că era mai mare, o altă abordare
asupra vieții, o încercare de detașare de problemele presante ale războiului.
Cele două caiete, al fratelui și al autorului, se îmbină armonios și crează o
imagine puternică prin trăirile destăinuite.
Capitolul amăgirilor și efemeridelor poate
fi socotit cel intitulat În căutarea
adolescenței.
Mie personal cel mai interesant mi s-a
părut cel imediat următor Sub zodia
cutremurelor unde avem o imagine a
profesorilor și colegilor tânărului Petre Solomon. De exemplu notația despre
Maxy este foarte interesantă.
Dintre profesori, cel mai
marxist mi se părea a fi M.H.Maxy – marxist în
ghilimelele disprețului cu care îi ascultam cursul de Istoria Artei. Pictorul cubist de pe vremuri devenise,
sub înrâurirea evenimentelor,un fanatic al artei cu tendință. Într-o lecție despre arta Egiptului antic,
de pildă, Maxy explica aspectul de fixitate al statuarei egiptene prin invariabilitatea
condițiilor sociale, climatice și morale.
Arta egipteană, spune el, este o
artă a potentaților, a faraonilor, deși
paralel cu aceasta s-a dezvoltat și o artă a poporului, cu caracteristici
diferite.(pg.181).
Și observațiile despre Mihai Sebastian sunt
inedite.
Un curs urmărit cu un
interes dintre cele mai vii a fost cel de istoria literaturii române, predat de
Mihail Sebastian....Discret și distins, își purta cu fruntea sus crucea de
intelectual evreu, așteptând cu încredere închiderea unei paranteze ce se
deschisese pentru el încă mai demult. Spirit organizat, își folosea timpul-
devenit brusc liber prin inteterzicerea oricărei activități publice – pentru a
reflecta cu metodă asupra literaturii, a celei românești, ca și a celei
străine.(pg.183).
Notele
autorului sunt finalizate brusc, fără a fi terminate. Din cele scrise de soție
ar mai fi avut fișate o serie de întâmplări pentru a fi incluse în memorii dar
ele din diverse motive nu au fost incluse și nici sistematizate de autor.
Cartea
se încheie cu o secțiune intitulată Palestina
1944-1946 care cuprinde scrisori către cunoscuți și autorități în vederea
repatrierii în România.
Un
personaj care îmi poartă numele este
un volum care merită citit măcar pentru atmosfera timpului dacă nu pentru
informațiile cuprinse în el. Scrie uneori chiar cu detașare, notele lui Petre
Solomon vibrează de tinerețe, de idealism, de vremuri și sunt o lectură
plăcută.
Petre Solomon, Un personaj care îmi poartă numele: colaj memorialistic 1923-1947, București, editura Humanitas, 2016, 300 pagini.
recenzie publicată în Spații Culturale nr 71, iulie-august 2020, p 63