Simfonia destinului de Vasile Mandric. recenzie publicată în revista Litera 13

Simfonia este pentru Vasile Mandric doar un pretext, o formă de care se folosește. Dacă te uiți mai atent la această metodă vei observa că în fapt nu face altceva decât să ascundă unui ochi neinstruit și unei minți nepătrunzătoare adevărurile dure ale vieții. El reușește să zugrăvească problematica de viață albastră a perioadei finalului de socialism în România.

De ce albastră? Pornind de la Heine care face o corelație între floarea albastră și destinul osândiților, viața albastră este viața celor prinși într-un sistem totalitar unde de ură strigăm Uraaa/ până ni-se-negrește/ cerul gurii (p.56).

Simfonia albastră este o construcție pe o metrică muzicală. Pentru cei care sunt familiarizați, simfonia clasică este structurată în patru părți. Prima și ultima sunt mai rapide, a doua este lentă iar a treia, cea mai scurtă de altfel, este doar o mică pulsație. Vasile Mandric ne spune prin versurile sale că în România acelor ani comunismul intrase în ultima sa parte, într-un tempo vivace care ducea spre sfârșitul sigur. Acum știm că a avut dreptate și mult curaj de a o spune atunci. A făcut-o direct vorbind de preoți blestemați /deghizați în Atei /cu studii de teologie marxistă (p.20) dar și indirect când spunea văd adevărul albastru / roșul rămâne aici (p.37).

Construcțiile sale sunt îmbibate de comparații, de personificări și de metafore. Se vede între teribilii copii ai Nimicului și este conștient că liniștea doarme cu somnifere (p.15). Trage concluzii demne de un viitor de ocnaș ideile-s inapte/ de zbor, de dor, de zbucium/ și visare (p.33) și se referă la aparatnicii comuniști ca fiind strecurători de apă chioară și scribii de lozinci parfumate (p.37).

În acestă luptă inegală își ia aliați. Unii sunt simpli muritori precum Enescu, vezi Simfonia Tăcută și Simfonia Mută sau Mircea Dinescu, vezi Simfonia 13 iar alții sunt dincolo de vremuri precum Timpul. De multe ori scrie pentru că secolul acesta războinic a ajuns în etate (p.24) și o schimbare trebuia să se facă.

Așa cum George Gershwin a reușit să îmbine în a sa Rhapsody în blue jazzul simfonic cu muzica ușoară tot astfel Vasile Mandric îmbină revolta intelectualului cu poezia.

Simfonia albastră este o revoltă a unui om instruit față de prostia, micimea și incultura unui regim care chipurile punea înainte de toate omul și nevoile lui.

Dacă acest volum ar fi apărut printr-o minune atunci multe destine s-ar fi schimbat! Simfonia albastră este simfonia unui destin poetic.

recenzie publicată in revista Litera 13 nr 22/2020