Gândirea pozitivă este o forță. Acest lucru l-am învățat
de la Norman Vincent Peale și de la Dale Carnegie. Am folosit această forță
pozitivă toată viața mea până acum și o voi continua să o folosesc. Am fost
curios pornind de la exemplul personal să văd cum și-a pus amprenta această idee
și asupra lui Constantin Gumann. Acesta a fost primul impuls care m-a condus în
citirea acestui volum dar apoi am descoperit subtilitatea autorului în
prezentarea gândirii pozitive.
Venind cu o experiență de viață mixtă, românească și
occidentală, având o poveste sinuoasă de trăitor prin mai multe țări, cu o
experiență profesională multiplă, Constantin Gumann a dorit să ofere ceva din
toate cele care le-a trăit prin sfaturile din prezentul volum.
Introducerea este simplă și explică ce este aceea forță a
gândirii pozitive. Și domnul Gumann își trage seva tot din cei doi clasici ai
acestui tip de literatură dar completează acest redutabil duet și cu o viziune proprie
de credință creștină. Astfel își construiește propria treime care îi dă forță
și inspirație.
Interesant mi s-a părut că autorul nu dorește o convertire
la credința în forța pozitivă a gândirii dar face tot ce îi stă în putință de a
ne convinge de inutilitatea argumentelor contrarii și face din puterea
exemplului personal arma cu care nimerește mereu ținta. Completează teoria cu
ideea de strokes.
Detalierea discuțiilor interioare mi s-a părut excelent
făcută mai ales când este punctată și de fondul creștin precum în pagina 55
unde folosește exemplul din biblie unde Iisus vindecă un bolnav cu celebra expresie I-ați patul și umblă. Întărind prin Credința te-a vindecat . Mi-a plăcut mult și folosirea expresiei la
modă SELFIE într-un context de
autocontrol și autoanaliză cum este cazul la pagina 81.
Punctarea gândirii pozitive în profesie și politică este
făcută în puțini termeni și aș putea spune chiar zgârcit. Nu înțeleg de ce
titlul a fost completat cu acești termeni dacă ei au fost doar o simplă
picătură în marea de informații. Un alt derapaj de la problema discutată este
abordarea subiectului islamic pe câteva zeci de pagini care nu pare a se fixa
cu restul lucrării. Încercarea de captare prin unele suduri verbale sau prin unele fraze alambicate care nu construiesc
punți ci stârnesc o mai mare confuzie nu e salutară. Ar fi trebuit să lipsească
această abordare. Eu suspectez autorul că a folosit o idee insuficient
dezvoltată din punct de vedere literar aici. Practic a introdus aceste pagini
cu islamul unde nu își aveau locul. De sine stătătoare ar fi avut alt impact și
nici nu ar fi divagat subiectul acestui volum.
Finalul este însă bun. Constantin Gumann revine și
discută de educație ca motor economic, de egoismul sănătos ( nu mă pot opri să
nu mă gândesc la Gena egoistă a lui
Richard Dawkins) și desigur la gândirea creativă. Într-un sfârșit de volum se
propune cititorului o analiza SWOT personală numită interesant drept decalogul greșelilor , vădită fiind
partea creștină din autor. Cum la Norman Vincent Peale întreaga construcție
pozitivistă este bazată pe credința protestantă dată fiind profesia sa de
pastor iar la Dale Carnegie totul este cartezian date fiind abilitățile sale,
la Constantin Gumann totul este un mixt. E mereu cartezian, creștin și alteori
parcă preot. Înțelege bine problemele
vieții și prin acest volum nu dorește decât să fie un sfătuitor pentru
cititor. Eu zic că îi reușește.
Constantin Gumann, Gândirea pozitivă. În profesie
și în politică, Iași, editura Pim, 2018, 138 pagini.
publicata in revista Spatii Culturale nr 68/2020, Rm. Sarat.