Umblător călător cum sunt am reuşit performanţa de a vizita Varşovia de mai multe ori în ultimii trei ani. De fiecare dată am putut să descoper lucruri noi şi fascinante. De la o mică terasă sau poate o stradă pe care înainte nu am băgat-o în seamă până la construcţii noi palpabile cum ar fi noile autrostrăzi.
Ei bine de această dată trebuie să vă marturisesc că şi pentru mine a fost o surpriză. Hoinăream prin zona oraşului vechi şi admiram alături de colegii de drum, un chinez din Canton şi un australian de deşert, noutăţile, vitrinele şi toate alea. Ca omul care trebuie să îşi umple ochii de viaţa altora. Obosit poate şi de berile acumulate pe drum am căutat disperat la un moment dat un loc unde să mă odihnesc. Nu a trebuit să privesc mult şi am descoperit o nouă banca, din inox, de toată frumuseţea. M-am aruncat pe ea dar imediat am şi ţâşnit în sus. Banca, frumoasă de îţi lua ochii făcea zgomot. M-am uitat mai cu atenţie şi plin de neîncredere am pus pe ea doar buca stângă cu gândul negru că dacă se va întâmpla ceva de partea aceea poate nu m-aş fi plâns dacă ar fi fost oarecum afectată.
Ei bine, la greutatea redusă depusă de mine banca a început să cânte un vals. Nu mai reţin cine era compozitorul dar redarea stereo era minunată. Plin de energie m-am aşezat apoi cu toată greutatea iar muzica s-a schimbat devenind gravă. Ştiam şi eu că am ceva kilograme în plus dar la cum sunau noile acorduri ziceai că am trecut direct la dric. Totuşi muzica era una plăcută. Te învăluia cu sunetele ei uşoare şi diafane, de o intensitate numai bună pentru tine dar care nu deranja trecătorii din apropriere.
Nu mai trebuie să spun de combinaţiile pe care le-am făcut apoi noi trei, folosind de fiecare dată chinezul drept element suplimentar. Din păcate la el,când stătea singur, muzica era un fel de mieunat sinistru de unde am tras concluzia firească că şi muzica bună are preferinţe care ţin mai mult de kilogramele ascultătorului decît de urechea sa muzicală.
Într-un final, plictisiţi de această nouă jucărie, am dat să plecăm şi atunci am observat o mică plăcuţă unde erau scrise in polonă şi engleză melodiile şi autorii dar nu am observat să fie vreo referire la kilogramele din dreptul fiecăreia. Oricum interesant mod de a atrage atenţia şi mai ales de a creea o atmosferă diferită unei străduţe care nu ieşea în evidenţă cu nimic de altele pe care tocmai trecusem.
Astfel am putut să fiu în situaţia inedită de a-mi cânta o bancă. Ştiu că pare ireal dar dacă daţi o vizită prin Varşovia prin centrul vechi căutaţi străduţa cu bănci are cântă. Nu vă speriaţi vor fi acolo. Erau modele antivandalizare. Practic totul era o bucată solidă de inox, bine prinsă în caldarâm. Staţi pe ele şi veţi putea vedea totul în jur nu numai comod dar şi învăluiţi de muzică. Acum depinde numai de kilogramele dumneavoastră ce tip de muzică veţi asculta.
revista Axis Libri, nr 41, decembrie 2018, pag. 80, Galați
Ei bine de această dată trebuie să vă marturisesc că şi pentru mine a fost o surpriză. Hoinăream prin zona oraşului vechi şi admiram alături de colegii de drum, un chinez din Canton şi un australian de deşert, noutăţile, vitrinele şi toate alea. Ca omul care trebuie să îşi umple ochii de viaţa altora. Obosit poate şi de berile acumulate pe drum am căutat disperat la un moment dat un loc unde să mă odihnesc. Nu a trebuit să privesc mult şi am descoperit o nouă banca, din inox, de toată frumuseţea. M-am aruncat pe ea dar imediat am şi ţâşnit în sus. Banca, frumoasă de îţi lua ochii făcea zgomot. M-am uitat mai cu atenţie şi plin de neîncredere am pus pe ea doar buca stângă cu gândul negru că dacă se va întâmpla ceva de partea aceea poate nu m-aş fi plâns dacă ar fi fost oarecum afectată.
Ei bine, la greutatea redusă depusă de mine banca a început să cânte un vals. Nu mai reţin cine era compozitorul dar redarea stereo era minunată. Plin de energie m-am aşezat apoi cu toată greutatea iar muzica s-a schimbat devenind gravă. Ştiam şi eu că am ceva kilograme în plus dar la cum sunau noile acorduri ziceai că am trecut direct la dric. Totuşi muzica era una plăcută. Te învăluia cu sunetele ei uşoare şi diafane, de o intensitate numai bună pentru tine dar care nu deranja trecătorii din apropriere.
Nu mai trebuie să spun de combinaţiile pe care le-am făcut apoi noi trei, folosind de fiecare dată chinezul drept element suplimentar. Din păcate la el,când stătea singur, muzica era un fel de mieunat sinistru de unde am tras concluzia firească că şi muzica bună are preferinţe care ţin mai mult de kilogramele ascultătorului decît de urechea sa muzicală.
Într-un final, plictisiţi de această nouă jucărie, am dat să plecăm şi atunci am observat o mică plăcuţă unde erau scrise in polonă şi engleză melodiile şi autorii dar nu am observat să fie vreo referire la kilogramele din dreptul fiecăreia. Oricum interesant mod de a atrage atenţia şi mai ales de a creea o atmosferă diferită unei străduţe care nu ieşea în evidenţă cu nimic de altele pe care tocmai trecusem.
Astfel am putut să fiu în situaţia inedită de a-mi cânta o bancă. Ştiu că pare ireal dar dacă daţi o vizită prin Varşovia prin centrul vechi căutaţi străduţa cu bănci are cântă. Nu vă speriaţi vor fi acolo. Erau modele antivandalizare. Practic totul era o bucată solidă de inox, bine prinsă în caldarâm. Staţi pe ele şi veţi putea vedea totul în jur nu numai comod dar şi învăluiţi de muzică. Acum depinde numai de kilogramele dumneavoastră ce tip de muzică veţi asculta.
revista Axis Libri, nr 41, decembrie 2018, pag. 80, Galați