Anton Dumitriu proscrisul triumfător


Recuperarea de care au avut parte o serie de intelectuali interbelici nu putea să îl ocolească pe Anton Dumitriu mai ales și pentru simplu fapt că acesta a apucat să fie în viață până în 1992. Maria Cogălniceanu  își face datoria de prietenă și de cercetător când aduce în atenția publicului documente inedite despre Anton Dumitriu prin volumul Anton Dumitriu –un proscris triumfător, apărut în colecția Paraliteraria a editurii clujene Limes. 
Structurat riguros în șapte părți construcția literară a profesoarei brăilene deși ca realizare este dispersată ca idee este unitară. Avem în primul capitol intitulat interesant fragmente biografice câteva crâmpeie din viața filosofului. Accentul se pune mai mult pe operă și pe dimensiunea universală a acesteia și mai puțin pe vicisitudinile umane ale existenței deși sunt amintite momentele întunecate precum cel al lagărului și a închisorii executate pe criterii politice.

Dialogul confesiune din capitolul doi aduce în atenție o serie de meditații filosofice și este după opinia mea cel mai complex capitol din structura volumului.


Lumea e în descompunere, totul e o aiureală. Nu mai este acea ordine de odinioară; acum mănânci când poți, te scoli noaptea, numai e viață regulată. Românii aveau un stăpân juridic în familie, erau stabilite obligațiile fiecăruia, inclusiv ale stăpânilor și ale slugilor. Pentru ca în ciuda celor afirmate mai sus să concluzioneze filosofic Pentru nimic în lume nu aș părăsi definitiv România.

O parte din corespondența lui Anton Dumitriu este prezentă în capitolul trei. Avem desigur un accent pus pe cea dintre autoare și filosof din motive practice dar mai găsim și alte scrisori care pot dezlega unele puncte ale existenție sale tumultoase.

Demn de remarcat mi se pare capitolul cinci dedicat inamicilor și prietenilor. Desigur că autoarea nu a făcut liste cu aceștia ci a lăsat ca ei să iasă singuri la suprafața istoriei prin fragmentele de corespondență care fac referire la astfel de momente.
După schimbările din 1989 filosofia și-a găsit drumul firesc în literatura română. Numele puse la index sau marginalizate au putut să recucerească publicul cititor. Astfel s-a petrecut o redescoperire a literaturii române interbelice dar și contemporane. Anton Dumitriu a intrat și el, ca nume, în acest proces de redescoperire și de revalorizare cu toate că nu fusese total ignorat în perioada comunistă. Cărțile sale au apărut, cu probleme, cu întârzieri, dar totuși au apărut. Pentru a putea duce mai departe spiritul lui Anton Dumitriu s-a constituit fundația care îi poată numele și care a avut câteva succese din care cel mai mare a fost acela al recuperării bibliotecii filosofului. Sunt amintite câteva aspecte din preocupările acestei fundații și persoanele din anturajul Partidului Național Liberal de la Brăila care s-au implicat în aceste proiecte.

Ultimul capitol este unul de facsimiluri. Intitulat addenda conține copii după corespondența folosofului. Din păcate unele reproduceri fie datorită originalelor fie datorită vitezei de copiere nu sunt de cea mai bună calitate. Totuși trebuie remarcată ideea și încercarea de transpunere în practică.

Titlul Anton Dumitriu –un proscris triumfător cred că poate fi interpretat ca fiind triumful celui care s-a exilat în filosofie, a proscrisului social și material dar triumfător în idee și substanță intelectuală.

Maria Cogălniceanu, Anton Dumitriu –un proscris triumfător, Cluj Napoca, editura Limes, 2017, 158 pagini.

publicat în revista Boema, nr 191, ianuarie 2019, Galați 


Mai nouă Mai veche