Recuperarea de care au avut parte o serie de intelectuali
interbelici nu putea să îl ocolească pe Anton Dumitriu mai ales și pentru
simplu fapt că acesta a apucat să fie în viață până în 1992. Maria Cogălniceanu își face datoria de prietenă și de cercetător
când aduce în atenția publicului documente inedite despre Anton Dumitriu prin
volumul Anton Dumitriu –un proscris triumfător, apărut în colecția Paraliteraria a editurii clujene Limes.
Structurat riguros în șapte părți construcția literară a
profesoarei brăilene deși ca realizare este dispersată ca idee este unitară.
Avem în primul capitol intitulat interesant fragmente biografice câteva
crâmpeie din viața filosofului. Accentul se pune mai mult pe operă și pe
dimensiunea universală a acesteia și mai puțin pe vicisitudinile umane ale
existenței deși sunt amintite momentele întunecate precum cel al lagărului și a
închisorii executate pe criterii politice.
Dialogul confesiune din capitolul doi aduce în atenție o
serie de meditații filosofice și este după opinia mea cel mai complex capitol
din structura volumului.
Lumea e în descompunere,
totul e o aiureală. Nu mai este acea ordine de odinioară; acum mănânci când
poți, te scoli noaptea, numai e viață regulată. Românii aveau un stăpân juridic
în familie, erau stabilite obligațiile fiecăruia, inclusiv ale stăpânilor și
ale slugilor. Pentru ca în ciuda celor afirmate mai sus să
concluzioneze filosofic Pentru nimic în lume
nu aș părăsi definitiv România.
O parte din corespondența lui Anton Dumitriu este
prezentă în capitolul trei. Avem desigur un accent pus pe cea dintre autoare și
filosof din motive practice dar mai găsim și alte scrisori care pot dezlega
unele puncte ale existenție sale tumultoase.
Demn de remarcat mi se pare capitolul cinci dedicat
inamicilor și prietenilor. Desigur că autoarea nu a făcut liste cu aceștia ci a
lăsat ca ei să iasă singuri la suprafața istoriei prin fragmentele de
corespondență care fac referire la astfel de momente.
După schimbările din 1989 filosofia și-a găsit drumul
firesc în literatura română. Numele puse la index sau marginalizate au putut să
recucerească publicul cititor. Astfel s-a petrecut o redescoperire a
literaturii române interbelice dar și contemporane. Anton Dumitriu a intrat și
el, ca nume, în acest proces de redescoperire și de revalorizare cu toate că nu
fusese total ignorat în perioada comunistă. Cărțile sale au apărut, cu
probleme, cu întârzieri, dar totuși au apărut. Pentru a putea duce mai departe spiritul
lui Anton Dumitriu s-a constituit fundația care îi poată numele și care a avut
câteva succese din care cel mai mare a fost acela al recuperării bibliotecii
filosofului. Sunt amintite câteva aspecte din preocupările acestei fundații și
persoanele din anturajul Partidului Național Liberal de la Brăila care s-au
implicat în aceste proiecte.
Ultimul capitol este unul de facsimiluri. Intitulat addenda conține copii după corespondența
folosofului. Din păcate unele reproduceri fie datorită originalelor fie
datorită vitezei de copiere nu sunt de cea mai bună calitate. Totuși trebuie
remarcată ideea și încercarea de transpunere în practică.
Titlul Anton Dumitriu –un proscris triumfător cred că poate fi interpretat ca fiind triumful
celui care s-a exilat în filosofie, a proscrisului social și material dar
triumfător în idee și substanță intelectuală.
Maria Cogălniceanu, Anton Dumitriu –un proscris
triumfător, Cluj Napoca, editura Limes, 2017, 158 pagini.
publicat în revista Boema, nr 191, ianuarie 2019, Galați