Mircea Eliade nu ar fi Mircea Eliade fără influența lui Nae Ionescu, brăileanul cel mai cunoscut în epocă. Personajele care interacționează cu Eliade și la care face referire autorul sunt, pe lângă profesorul amintit mai sus, un adevărat model pentru Eliade, Mihail Sebastian, prietenul atipic, Vasile Băncilă, alt mare brăilean născut în zodia filosofiei românești, Perpessicius, din rolul cronicarului literar, Mihail Polihroniade, din postura militantului de dreapta, Anton Dumitriu, în rolul contestatarului de stânga și cuplul Mihai Vâlsan și Eugen Schileru mai mult în posturi tangențiale dar pline de farmec și savoare.
Pornind de la această schiță Valentin Popa trece la treabă. Conturează mai întâi personalitatea și opera lui Nae Ionescu. Descoperim cum s-a făcut aproprierea dintre profesor și Eliade și prin informații istorice și filosofice înțelegem de ce a avut loc această apropiere. Ea este mai presus decât cea dintre profesor și discipol și trece la un alt nivel și anume la aceea dintre creator și geniu. Sunt amintite informații dintre cele mai diverse, uneori suculente precum intrarea lui Eliade în corpul profesoral al Universității București prin renunțarea profesorului la unele ore și la plata lor pentru a le încredința tânărului protejat. Astfel, având un venit orecum stabil Mircea Eliade se va putea arunca în jurnalism, în scrierea de cărți, poate primi un stipendiu de la statul român pentru o călătorie în India care va fi finanțată parțial și de plățile făcute de ziarul Cuvântul aflat sub conducerea lui Nae Ionescu. Practic profesorul crează discipolului condițiile de a învăța, de a scrie și mai mult decât atât îi oferă o tribună unde să scrie. Pornind de la aceste legături Mircea Eliade devine o prezență curentă în literatura timpului, în polemicile și dezbaterile literare. Odată cu această asumare vine însă și partea mai puțin frumoasă. Avem o apropiere prin intermediul profesolului de ideile extremei drepte românești, avem o prigoană făcută sub regele Carol al II-a pornid de la domiciliu obligatoriu ajungând la internarea într-un lagăr. Toate însă sunt efemere și nu fac decât a adăuga experiențe care îi vor da posibilitatea tânărului Eliade de a se maturiza, de a descoperi drumul de urmat.
Cu Mihail Sebastian prietenia apare prin intermediul implicării în gruparea Criterion și prin colaborarea la ziarul Cuvântul. Sebastian intrase încă din timpul liceului în atenția profesorului Nae Ionescu care împresionat de personalitatea și cunoștințele tânărului brăilean îi acordă posibilitatea de a scrie. Cronicile literare semnate de Mihai Sebastian au devenit un fapt curent în presa literară a timpului. Prietenia cu Eliade s-a legat pornind de la punctele comune : profesorul Nae Ionescu și literatura. Este adevărat că a fost implicată și o femeie în această poveste dar Sebastian a fost cel care a făcut pasul în spate și care a acoperit apoi cu discreție legătura sa cu viitoarea doamnă Eliade. Literatura însă, a fost liantul cel puternic. Cărțile semnate de Eliade au fost prompt semnalate de Mihail Sebastian, pozițiile sale politice de la început sprijinite dar treptat alunecarea spre dreapta a lui Eliade a dus la o retragere a lui Sebastian dar sentimentele de prietenie în ciuda vicisitudinilor au rămas. Interesant sunt la acest capitol incursiunile pe care Valentin Popa le face, în paralel, pe evenimente între Jurnalul portughez a lui Mircea Eliade și Jurnalul lui Mihai Sebastian. Abordarea dă farmec și consolidează în același timp informațiile dar și conturarea momentelor. Separarea dintre Sebastian și Eliade are loc prin decesul primului când unul va intra în istorie iar altul abia va incepe să își scrie istoria.
Vasile Băncilă interacționează cu Mircea Eliade doar prin prisma profesorului Nae Ionescu și uneori prin polemici de presă mai ales datorită pozițiilor sale din revista Gândirea. Moartea profesorului Nae Ionescu duce și la îndepărtarea celor doi mai ales că exista și o diferență de vârstă în favoarea lui Băncilă dar și datorită preocupărilor literare diferite. Vasile Băncilă se va aventura pe direcția Lucian Blaga iar Eliade înspre istoria religiilor.
Perpessicius face cronici de întâmpinare favorabile cărților publicate de Eliade dar nu se avântă să evidențieze aspectele neconvingătoare din acestea. El rămâne doar la poziția criticului literar binevoitor, impresionat de cultura autorului recenzat dar care nu intră în profunzimile operelor literare poate pentru că se aștepta la apariții viitoare mult mai consistente.
Mihail Polihroniade are o relație strânsă cu Eliade atât din poziția sa de asistent universitar dar mai ales din cele de redactor șef de gazete. Pozițiile politice se întâlnesc, erudiția nu lipsește iar subiectele sunt multiple. Și în acest caz profesorul Nae Ionescu este primul liant dar apoi prietenia continuă pe bazele descrise mai sus. Publicistica, în special, este cea care îi aduce pe baricade comune, să susțină bătălii contra acelorași ținte. Nu putem ști spre ce ar fi mers această prietenie deoarece Mihail Polihroniade moare în închisoare odată cu lotul legionarilor împușcați din ordinul lui Carol al II-lea.
Anton Dumitriu este criticul cel mai hotărât a lui Eliade. Atât pozițiile sale literare, cât și cele politice îi sunt luate în colimator. Colaborator al unor gazete de stânga, Anton Dumitriu este primul care feliază cărțile lui Mircea Eliade pentru a arăta șubrezimea unor demonstrații și informații, pentru a lovi în imaginea de erudit pe care Eliade și-o construise în epocă. Uneori, atacurile sunt la limita limbajului alteori, sunt erudite și bine documentate. Din păcate, între cei doi autori nu a avut loc o polemică propriu-zisă. Anton Dumitriu publica iar Eliade nu îl băga în seamă. Ajunsese la soluții extreme Dumitriu doar, doar, de va primi un răspuns. Îi trimitea articolele prin poștă, îl suna la telefon, ajunsese chiar să angajeze o persoană feminină să-l sune și să dezbată pozițiile sale cu Eliade! Cu toate aceaste încercări Mircea Eliade nu a răspuns, nu s-a angajat în nici o polemică.
Mihai Vâlsan și Eugen Schileru sunt două personaje care au avut doar tangențial legături cu Mircea Eliade. Nu se poate spune că relațiile lor au fost mai mult decât unele de simple cunoștințe întâmplătoare. Totuși unele aspecte semnalate de autor prezintă interes mai ales pentru ineditul lor.
Privit în ansamblu acest volum de geografie culturală este pe bună dreptate intitulat studiu. Informațiile sunt pertinente, citatele abundente, bibliografia înfiorător de lungă și completă, informațiile literare și istorice bine detaliate și corecte, uneori enervant de bine documentate. Erudiția autorului se vede în modul cum contruiește la fiecare capitol punctele de legătură, cum urmărește firul ideilor și cum reușește să se strecoare printre opinii diverse. Valentin Popa își folosește cultura proprie pentru a ne desluși nouă subtile relații, diverse chestiuni literare sau filosofice. Pentru cititor este o plăcere și un deliciu literar parcurgerea paginilor acestei cărții.
Ar trebui remarcată opțiunea integrării citatelor prin evitarea notelor de subsol fapt care dinamizează citirea și accesul la informație. Tot remarcabilă este și modalitatea de redare a informațiilor. Avem o poveste care curge parcă cinematografic și care ne aduce în față întâmplări, conținutul cărților, jurnale, scrisori, articole, evenimente și conturează persoane și personalități. Autorul este un maestru care reușește să scrie impecabil toate acestea. Este de departe cea mai bună carte semnată de Valentin Popa și mă aștept chiar să primească premii literare. Așa cum semnalează Cristian Bădiliță brăilenii alcătuiesc un adevărat cerc magic în jurul celui mai harismatic savant român din secolul XX. Eliade și brăilenii este povestea acestui cerc magic.
Valentin Popa, Eliade și brăilenii (studiu de geografie culturală), Brăila, editura Istros, 2018, 320 pagini.
apărut în revista Spații Culturale nr 61/2018 din Rm.Sărat.
https://www.slideshare.net/silviasofineti80/spatii-culturale-nr-61-2018