6 aug. 2018

Femeia dimineților senine. Recenzie Angela Burtea - Ochiul Sufletului.


Angela Burtea se află cu Ochiul Sufletului la cea de-a opta sa carte și ne aduce azi în atenție nostalgia care îi îmbracă scrierea. Apărută la editura Mircea cel Bătrân din Băile Olănești cartea suferă de inconstanță.

Avem treizeci de materiale care nu sunt unitare dar care pot fi grupate în două mari categorii. Prima ar fi partea romantică cu puternice introspecții interioare iar a doua parte ar fi cea literară propriu zisă. Cele două părți nu au dimensiuni egale prima fiind dominantă. Pot spune că aproape tot volumul este cuprins în aceasta cu excepția povestirilor Femeia dimineților senine și Supărarea bărbatului.

În Femeia dimineților senine Angela Burtea reușeste să construiască o extraordinară secvență. Nineta, Nik și Ana sunt cele trei personaje care plonjează într-o clipă tristă de viață. Ana, soția lui Nik este bolnavă de inimă și așteaptă un transplant. Îngândurat, pierdut în această problemă existențială Nik ajunge să o cunoască pe Nineta, femeia care îi va face diminețile senine doar prin simpla sa apariție. Și ce apariție.

Cu mersul legănat, într-o eleganță naturală, nimic artificial, Nineta își mișca șoldurile frământat, lent și cu pauze scurte,călcând prudent, de parcă și-ar fi măsurat fiecare pas, mic, ferm, numărând totodată clipele nevăzute ale vieții noi.


Între Nik și Nineta se construiește o relație platonică unde cei doi pun sentimente dar pe care nu le arată decât Nik. Nineta este un altfel de suflet, bun, constructiv, răbdător și empatic. Felul acesta al ei de a fi i-a adus o dragoste toxică și o luptă aprigă de eliberare sufletească. De altfel, într-un fel premonitoriu Nineta dă un semnal al finalului povestirii.

Nik, las-o așa! Inimile bat adesea în contratimp. Cântecul inimii mele este aproape impercetibil, tu însă ai putea să-i descifrezi într-o zi melodia. Îmi pare rău pentru soția ta, dar nu dispera! Orice lucru e realizabil, dacă vei crede în el.
Un tragic accident de mașină va răpi viața Ninetei dar va oferi Anei o nouă inimă.Astfel în același corp vor exista trecuta iubire și prezenta iubire iar Nik va trebui să trăiască cu această ambivalență a sentimentelor. La mormântul Ninetei buchețelele de violete n-au dispărut niciodată.

Supărarea bărbatului este construită din antiteza bărbat femeie într-o formă ușor umoristică prin confesiunea unui bărbat în fața doctorului unde femeia perfectă devine subiect de plângere. Aflăm diferențele de abordare referitoare la o viață familială din perspectiva celor două sexe. Confesiunea se termină prin trezirea bărbatului din somn și prin părăsirea lui de către soție.

Restul celor douăzeci și opt de materiale suferă de un romantism exagerat. Confesiunile despre casa natală, despre anotimpuri sau despre viață deși scrise inteligent, cu un limbaj curat și mustind pe alocuri de metafore interesante, nu reușesc să capteze cititorul. Ideile sunt uneori repetate iar senzația de telenovelă nu dispare. Nostalgia este apăsătoare de parcă am avea un final de lume, de parcă nimic nu ar mai conta decât trecutul. Viitorul nu există iar atmosfera de gri ajunge să obosească.

Am mai observat la acest volum o mulțime de greșeli de tipar legate mai ales de paginarea cuvintelor compuse care conțin cratimă. O mai mare atenție la această problemă ar fi păstrat aerul de eleganță al cărții. Așa nu face decât de a deveni supărătoare.

Privind Ochii Sufletului în totalitatea sa nu știu unde să-l încadrez. Avem cele două povestiri din care una bună iar alta relativ bună și volumul mare de confesiuni. Cele două părți nu se ajută una pe alta. Este poate un volum grăbit care ar mai fi trebuit lucrat.

Angela Burtea nu dă măsura talentului pe care îl are și se împotmolește într-un romantism întârziat, în nostalgie și face prin asta un deserviciu cititorilor. Ei se încarcă de negativism, de probleme și de eșecuri ajungând obosiți de rău la finalul cărții. Aș fi vrut ca tot volumul să fie precum Femeia dimineților senine.


Angela Burtea, Ochiul Sufletului, Băile Olănești, editura Mircea cel Bătrân, 2018, 146 pagini.


recenzie publicată în Spații Culturale nr 59/2018 din Rm.Sărat.

Niciun comentariu: