Bogdan Boeru reușeste să contureze o epocă în romanul său
Șapte sute șaptezeci apărut la
editura Ex Ponto din Constanța.
Pornind de la informațiile istrorice existente acum face o incursiune în viața
poetului Publius Ovidius Naso dar marele său talent relevat de acest roman este
de a folosi acest pretext pentru a ne introduce într-o lume romană dezvăluită pe
mai multe planuri.
Cartea începe cu o posibilă moarte a poetului săvârșită
de un ucigaș plătit, desigur o speculație a autorului dar, o speculație plină
de farmec. Ucigașul ar fi Arrius Terentius Corvus. Pornind pe această cărare a
speculației istorice Boeru face o alta interesantă prin acest nume foarte
asemănător cu al mentorului cercului literar unde s-a remarcat poetul Ovidiu - Messalla Corvinus. Nimic nu este întâmplător
la acest autor. Preia din mitologia romană secțiunea corbului lui Apollo și o
amestecă cu viziunea lui Edgar Allan Poe rezultând de aici un corb magic,
misterios care direcționează și coordonează viața bietului Arrius Terentius
Corvus.
Lumea imperiului roman este deschisă cititorului. Pe două
planuri urmărim viața posibilului ucigaș dar și viața de exil a poetului. Sunt
introduse pas cu pas informații istorice sau speculații făcute cu un bun simț
remarcabil precum cea privind luptele bătăliei de la Teutoburger unde
realitatea istorică este completată admirabil de mărturiile lui Arrius ca
posibil supraviețuitor. Avem o descriere aproape cinematografică a bătăliei
punctată asemenea unor mari maeștri cu mici detalii, unele adevărate precum
sinuciderea ofițerilor sau inventate cum este fuga lui Corvus.
Viața celor două personaje principale este urmărită pas
cu pas, împletind capitolele despre Corvus cu cele despre Ovidiu. Și
speculațiile istorice nu se opresc. Bogdan Boeru introduce personaje secundare
care fac legătura cu ținuturile nordice ale Dobrogei, cu oamenii deltei, cu
mixtul de populație a cetății Histria. Urmărim alături de Damanais, un posibil
elev al marelui autor, viața de zi cu zi a poetului, frământările sale. Cu
acest prilej autorul face și o incursiune în opera sa dar și în corespondență. În același timp peripețiile prin imperiu ale
lui Corvus pentru eliberarea surorii sale constituie alt punct de interes dar
totodată și de speculații istorice.
Pot spune fără a greși că întreg romanul este o posibilă
istorie. De altfel chiar autorul deși începe romanul cu posibila moarte a lui
Ovidiu revine asupra acestui aspect prezentând și o altă posibilă moare
învăluind de fapt adevărul într-o ceață care nu face decât a confirma neștiința
istorică în această problemă.
Ce îmi place la acest roman este stilul. Bogdan Boeru
introduce cuvinte specific romane sau barbare a căror explicație o dă uneori în
notele de subsol dar pe care se vede că le cunoaște în profunzime. Descrierile
sale sunt bine realizare, cu prim planuri de impact dar și cu imagini de cadru
larg care conturează în mintea cititorului o imagine demnă de marile case de
producție Hollywoodiene. Merge atent pe calea istoriei dar se abate în stânga
și dreapta, cu atenție, asemenea unui călător în timp, doar pentru a da culoare
și a contura povestea.
Romanul Șapte sute
șaptezeci este un roman muncit. Nu mă refer aici doar la partea istorică,
la culegerea de date și conectarea lor ci și la formă, la stil. Se vede că
autorul a căutat să fie cât mai exact, cât mai corect atât cu epoca cât și cu
personajele.
Cred că dacă va merge pe acest drum Bogdan Boeru ar putea
deveni un adevărat reper al literaturii românești care se bazează pe istoria
contrafactuală.
Bogdan Boeru, Șapte sute șaptezeci, Constanța,
editura Ex Ponto, 2017, 226 pagini.
Publicată în revista Spații Culturale nr 57/2018. Poate fi citită integral pe https://www.slideshare.net/silviasofineti80/spatii-culturale-nr-572018