Dragoste de viață și povești. Recenzie la Gherghina de Jenică Chiriac.


Gherghina este noul roman pe care Jenică Chiriac îl aduce în fața cititorilor. Acest nume vă este cunoscut dintr-un altul intitulat Tușa Gherghina apărut în 2014 la aceeași editură brăileană în care, pe bună dreptate, s-a consolidat faima scriitorului de bun povestitor. Cartea inițială parcă nu era completă iar faptele veneau peste autor. Astfel a apărut Gherghina care se plasează din punct de vedere al acțiunii înaintea celui din 2014. Avem astfel imaginea aproape completă a evenimentelor. Eu cred că Jenică Chiriac  nu se va opri aici pentru că universul pe care l-a conturat îl va îndemna la o încă încercare literară pentru a construi un triptic cu povestea începutului – Gherghina, povestea vieții, maturității și înțelepciunii – Tușa Gherghina și povestea viitorului. Nu poate exista în accepțiunea mea un final mai bun decât împlinirea prin viitorime. Aici aștept de la autor să mă surprindă pentru că are mijloacele să o facă, mi-a demonstrat-o prin romanele amintite mai sus dar și să ducă istoria prin încercări care să miște inima cititorului.

Structurat în treisprezece capitole și un epilog, Gherghina se vrea a fi un roman construit după tiparul clasic. Capitolele nu sunt diferite ca abordare, structură și întindere ceea ce îmi conturează impresia unei scheme de creație bine urmărite și bine strunite. De altfel acest lucru se observă în volum chiar atunci când autorul din poziția unui povestitor intervine în text pentru a ne aduce clarificări. În ciuda acestor intervenții, forțate în opinia mea, firul logic al evenimentelor nu este încâlcit și nici pierdut.

Ce îmi place la domnul Jenică Chiriac este cum spune povestea. Cuvintele curg molcom, liniștitoare și învăluie cititorul într-o stare de bună dispoziție care fac lectura plăcută. Această particularitate îl aduce alături de Sadoveanu. Cărțile semnate de Jenică Chiriac se pot citi la gura sobii, la dogoarea șemineului și vă asigur că nu vor fi o lectură dezagreabilă.

Personajele care acaparează atenția sunt bine conturate, uneori tușate de parcă autorul vrea să se răzbune numai să ne încredințeze că am înțeles răutatea pe care unele din ele o ascund. Mă refer aici la Haralambie Cotor dar și la Zvânturel Cotineață sau cum zice chiar în volum acest ipochimen avea și un nume pe măsura calităților sale. Personaje luminoase sunt Ion Rogojină, Gherghina Cotor dar și inedita mama Maria. Poate crezând că nu a spus destul Jenică Chiriac supralicitează și Haralambie primește porecla de Căpcăunul iar sluga sa Zvânturel pe cea de Coteț! Aceste ștampile înnegresc și mai mult imaginea din mintea cititorilor.

Acțiunea se desfășoară într-o Românie rurală, proaspăt intrată în granițele sale firești. E o lume plină de superstiții, de credințe vechi, de realități care în noul context istoric se vor ruina lăsând loc noului și modernismului dar într-un mod ciudat uneori, coexistând pe alocuri, într-un amestec de autentic și bizar.

Fiecare capitol spune puțin din poveste și simpla lor enumerare creează o imagine completă:  Pogănești, Istorie, Căpcăunul, Rusanda, Nunta, Gherghina, Ion, Copilărie, Mama, Adolescența, Gelozie, Avataruri,Fuga și Epilog- ul.

Las plăcerea cititorilor de a descoperi toate meandrele evenimentelor și comportamentul personajelor. Ceea ce pot afirma cu siguranță este că acest roman este unul care se citește cu plăcere, fără a vă poticni. Gherghina lui Jenică Chiriac ajunge astfel după două  romane un personaj interesant al literaturii de la Dunărea de Jos.


Jenică Chiriac, Gherghina, Brăila, editura Lucas, 2017, 136 pagini.

Mai nouă Mai veche