Gherghina este noul roman pe care
Jenică Chiriac îl aduce în fața cititorilor. Acest nume vă este cunoscut
dintr-un altul intitulat Tușa Gherghina
apărut în 2014 la aceeași editură brăileană în care, pe bună dreptate, s-a
consolidat faima scriitorului de bun povestitor. Cartea inițială parcă nu era
completă iar faptele veneau peste autor. Astfel a apărut Gherghina care se plasează din punct de vedere al acțiunii înaintea
celui din 2014. Avem astfel imaginea aproape completă a evenimentelor. Eu cred
că Jenică Chiriac nu se va opri aici
pentru că universul pe care l-a conturat îl va îndemna la o încă încercare
literară pentru a construi un triptic cu povestea începutului – Gherghina, povestea vieții, maturității
și înțelepciunii – Tușa Gherghina și
povestea viitorului. Nu poate exista în accepțiunea mea un final mai bun decât
împlinirea prin viitorime. Aici aștept de la autor să mă surprindă pentru că
are mijloacele să o facă, mi-a demonstrat-o prin romanele amintite mai sus dar
și să ducă istoria prin încercări care să miște inima cititorului.
Structurat în treisprezece capitole și un epilog, Gherghina se vrea a fi un roman construit
după tiparul clasic. Capitolele nu sunt diferite ca abordare, structură și întindere
ceea ce îmi conturează impresia unei scheme de creație bine urmărite și bine
strunite. De altfel acest lucru se observă în volum chiar atunci când autorul
din poziția unui povestitor intervine în text pentru a ne aduce clarificări. În
ciuda acestor intervenții, forțate în opinia mea, firul logic al evenimentelor
nu este încâlcit și nici pierdut.
Ce îmi place la domnul Jenică Chiriac este cum spune
povestea. Cuvintele curg molcom, liniștitoare și învăluie cititorul într-o
stare de bună dispoziție care fac lectura plăcută. Această particularitate îl
aduce alături de Sadoveanu. Cărțile semnate de Jenică Chiriac se pot citi la
gura sobii, la dogoarea șemineului și vă asigur că nu vor fi o lectură
dezagreabilă.
Personajele care acaparează atenția sunt bine conturate,
uneori tușate de parcă autorul vrea să se răzbune numai să ne încredințeze că am
înțeles răutatea pe care unele din ele o ascund. Mă refer aici la Haralambie
Cotor dar și la Zvânturel Cotineață sau cum zice chiar în volum acest ipochimen avea și un nume pe măsura
calităților sale. Personaje luminoase sunt Ion Rogojină, Gherghina Cotor
dar și inedita mama Maria. Poate
crezând că nu a spus destul Jenică Chiriac supralicitează și Haralambie
primește porecla de Căpcăunul iar
sluga sa Zvânturel pe cea de Coteț!
Aceste ștampile înnegresc și mai mult imaginea din mintea cititorilor.
Acțiunea se desfășoară într-o Românie rurală, proaspăt
intrată în granițele sale firești. E o lume plină de superstiții, de credințe vechi,
de realități care în noul context istoric se vor ruina lăsând loc noului și
modernismului dar într-un mod ciudat uneori, coexistând pe alocuri, într-un
amestec de autentic și bizar.
Fiecare capitol spune puțin din poveste și simpla lor
enumerare creează o imagine completă:
Pogănești, Istorie, Căpcăunul, Rusanda, Nunta, Gherghina, Ion,
Copilărie, Mama, Adolescența, Gelozie, Avataruri,Fuga și Epilog- ul.
Las plăcerea cititorilor de a descoperi toate meandrele
evenimentelor și comportamentul personajelor. Ceea ce pot afirma cu siguranță
este că acest roman este unul care se citește cu plăcere, fără a vă poticni. Gherghina lui Jenică Chiriac ajunge astfel
după două romane un personaj interesant
al literaturii de la Dunărea de Jos.
Jenică Chiriac, Gherghina, Brăila,
editura Lucas, 2017, 136 pagini.