8 mar. 2018

Tratament împotriva revoltei (recenzie)


Pentru Claudiu Soare România comunistă este puternică și întunecată. Romanul său Tratament împotriva revoltei ne-o prezintă așa cum era ea în plină afirmare a omului nou din anul 1985.

Structurat în două parți complementare intitulate prima Pietrele râului cu ape murdare și a doua Viitorul depinde de o singură clipă romanul se vrea o frescă a vieții în societatea multilateral dezvoltată. Avem mai întâi momentul de formare al tânărului UTC-ist făcut cu forța Vasile Moare. Sunt conturare cele două zone ale vieții sale cea publică, de la școală, de pe stradă și cea casnică. Imaginile sunt profunde, puternic ancorate în acele vremuri. Personajele vorbesc limba de lemn a comunismului, ideile sunt puține și imbecile, alese parcă cu grijă să nu deranjeze, să nu provoace autoritățile în nici un fel. Volumul curge plin de banalități care nu îți rămân în memorie și uneori aveam chiar senzația că citesc un roman al epocii aceleia, scris atunci, liniștit și plat ca o gură de canalizare prin ale cărei găuri din când în când mai dau afară mirosurile pe care le acoperă.


Partea a doua, mult mai dinamică și mai reușită în opinia mea, aduce acel declick de care avea nevoie volumul. Vasile Moare intră fără să vrea în jocurile politice de la nivelului județului Buzău. Inițial aderă la un cenaclu literar de pe lângă ziarul Viața Buzăului. Acolo întâlnește un activist uns cu toate alifiile – Rogoz care are ca scop urmărirea și întărirea activităților culturale. Citește în cenaclu o proză scurtă după care leșină.  Proza face o impresie puternică celor prezenți prin realismul prezentării, prin limbaj și prin construcție. În fapt ea nu era decât o formă de recuperare a unei prietenii cu o fată, Ioana și ea membră a celaclului. A doua prietenie, de fațadă de această dată, cu elevul Cristian Siboiu îl va pune pe Vasile Moare în situații limită. Numele său ajunge pe două direcții în atenția mai marelui județului tovarășul Parolică care era pus sub o mare presiune de vizita ce urma a fi făcută de un membru al C.C. al P.C.R tovarășul Birică. Parolică decide să abată atenția tovarășului Birică de la neralizările sale personale prin aducerea în atenție a viitorului mare scriitor Vasile Moare. Desigur că în toată această poveste sunt amestecate mai multe personaje care au fost prezentate într-o altă lumină în prima parte a romanului iar acum își arată umbrele. Astfel maistrul de la liceu este de fapt un zelos angajat și coordonator al securității, prietenul de conjunctură Cristian Siboiu un executant fidel al aceluiaș organ represiv infiltrat în rândul elevilor și tot așa. Singurul personaj luminos, pe care autorul îl lasă este chiar eroul principal care începe să își pună întrebări existențiale ajungând într-un final să încerce o sinucidere.

Tot acest amalgam de fapte mai mult sau mai puțin importante se clarifică într-un final când Vasile Moare  printr-o crimă reușește să salveze viața lui Cristian Siboiu, rămânând apoi pănă la terminarea comunismului sub protecția noului om forte al Buzăului, profesorul Vasile Carara, în fapt păpușarul din umbră al tuturor destinelor implicate în roman.

Construit pe frustările personajelor, pe minciună, pe concesii și complicități romanul arată o față urâtă a unei societăți abrutizate, aflată în plină descompunere.  Scris bine și ținând corect frâiele evenimentelor volumul nu este o carte mare. Îi lipsesc elementele care să îi dea acest statut. Nu avem personaje memorabile și nici evenimente ieșite din comun. Nu avem imagini de forță. Cred că autorul nici nu a căutat acest lucru.  Ce avem este însă bine creionat. Găsim aici atmosfera de sfârșit de socialism, o societate mincinoasă cu personaje  de un dualism inerent. Este un roman perfect al gri-ului optzecismului românesc.


Claudiu Soare, Tratament împotriva revoltei, București, editura Humanitas, 2014, 154 pagini.

publicată în revista Literadura nr 7 . 

Niciun comentariu: