Pentru Claudiu Soare România comunistă este puternică și
întunecată. Romanul său Tratament
împotriva revoltei ne-o prezintă așa cum era ea în plină afirmare a omului
nou din anul 1985.
Structurat în două parți complementare intitulate prima Pietrele râului cu ape murdare și a doua
Viitorul depinde de o singură clipă romanul
se vrea o frescă a vieții în societatea multilateral dezvoltată. Avem mai întâi
momentul de formare al tânărului UTC-ist făcut cu forța Vasile Moare. Sunt
conturare cele două zone ale vieții sale cea publică, de la școală, de pe
stradă și cea casnică. Imaginile sunt profunde, puternic ancorate în acele
vremuri. Personajele vorbesc limba de lemn a comunismului, ideile sunt puține
și imbecile, alese parcă cu grijă să nu deranjeze, să nu provoace autoritățile
în nici un fel. Volumul curge plin de banalități care nu îți rămân în memorie
și uneori aveam chiar senzația că citesc un roman al epocii aceleia, scris
atunci, liniștit și plat ca o gură de canalizare prin ale cărei găuri din când
în când mai dau afară mirosurile pe care le acoperă.
Partea a doua, mult mai dinamică și mai reușită în opinia
mea, aduce acel declick de care avea nevoie volumul. Vasile Moare intră fără să
vrea în jocurile politice de la nivelului județului Buzău. Inițial aderă la un
cenaclu literar de pe lângă ziarul Viața
Buzăului. Acolo întâlnește un activist uns cu toate alifiile – Rogoz care
are ca scop urmărirea și întărirea activităților culturale. Citește în cenaclu
o proză scurtă după care leșină. Proza
face o impresie puternică celor prezenți prin realismul prezentării, prin limbaj
și prin construcție. În fapt ea nu era decât o formă de recuperare a unei
prietenii cu o fată, Ioana și ea membră a celaclului. A doua prietenie, de
fațadă de această dată, cu elevul Cristian Siboiu îl va pune pe Vasile Moare în
situații limită. Numele său ajunge pe două direcții în atenția mai marelui
județului tovarășul Parolică care era pus sub o mare presiune de vizita ce urma
a fi făcută de un membru al C.C. al P.C.R tovarășul Birică. Parolică decide să
abată atenția tovarășului Birică de la neralizările sale personale prin
aducerea în atenție a viitorului mare scriitor Vasile Moare. Desigur că în
toată această poveste sunt amestecate mai multe personaje care au fost prezentate
într-o altă lumină în prima parte a romanului iar acum își arată umbrele.
Astfel maistrul de la liceu este de fapt un zelos angajat și coordonator al securității,
prietenul de conjunctură Cristian Siboiu un executant fidel al aceluiaș organ
represiv infiltrat în rândul elevilor și tot așa. Singurul personaj luminos, pe
care autorul îl lasă este chiar eroul principal care începe să își pună
întrebări existențiale ajungând într-un final să încerce o sinucidere.
Tot acest amalgam de fapte mai mult sau mai puțin importante
se clarifică într-un final când Vasile Moare
printr-o crimă reușește să salveze viața lui Cristian Siboiu, rămânând
apoi pănă la terminarea comunismului sub protecția noului om forte al Buzăului,
profesorul Vasile Carara, în fapt păpușarul din umbră al tuturor destinelor
implicate în roman.
Construit pe frustările personajelor, pe minciună, pe
concesii și complicități romanul arată o față urâtă a unei societăți
abrutizate, aflată în plină descompunere.
Scris bine și ținând corect frâiele evenimentelor volumul nu este o
carte mare. Îi lipsesc elementele care să îi dea acest statut. Nu avem
personaje memorabile și nici evenimente ieșite din comun. Nu avem imagini de
forță. Cred că autorul nici nu a căutat acest lucru. Ce avem este însă bine creionat. Găsim aici
atmosfera de sfârșit de socialism, o societate mincinoasă cu personaje de un dualism inerent. Este un roman perfect
al gri-ului optzecismului românesc.
Claudiu Soare, Tratament împotriva revoltei, București,
editura Humanitas, 2014, 154 pagini.
publicată în revista Literadura nr 7 .