Nu am mai văzut o astfel de idee folosită pentru o prezentare de scriitor. Este o formă inedită, deșteapă și surprinzătoare. Volumașul fascinează prin dimensiunile mici, asemenea unei cărți de muncă din trecut. Prima și ultima pagină sunt chiar prima și ultima pagină a documentului în cauză prezentate în fotocopie. Avem aici o viață de muncă cuprinsă legal și regulamentar cum s-ar zice dar nu este numai asta. Autorul nu s-a putut abține să nu facă inserări, comentarii și să arate cu degetul oameni, fapte și atitudini asemenea unui justițiar. Cred că a vrut ca acestea să fie consemnate chiar și în Cartea de muncă pentru că ele îl definesc ca profesionist și ca om.
Nu se sfiește să recunoască că meseria învățată mai mult din principiile de viață ale tatălui decât din conștientizarea importanței i-a asigurat o pâine pe masă. A avut funcții, a crescut și decăzut în ele cum se întâmplă în toate viețile normale. Nimic nu a fost obținut ușor, totul a fost o luptă.
Comentariile acide, uneori făcute forțând limbajul, sunt inserate asemnea unor mici capitole dar din precauție totuși autorul a avut grijă ca numerotarea lor să fie scrisă cu litere romane în timp ce capitolele normale, cele ale activităților legale, sunt notate la început cu litere arabe. Doar acest mic detaliu tehnic face o diferențiere. Altfel nu avem o abordare diferită poate pentru că în ciuda activității literare uneori paralele ea nu este altceva decât o completare, o echilibrare a vieții muncitorești. Omul este însă același, cu aceleași atitudini, cu același dispreț pentru coloana vertebrală îndoită, pentru mișelie sau pentru minciună.
Fariseismul nu încape în această Carte de muncă. Din acest motiv nici autorul nu este un optimist ci doar un cronicar îngândurat și, mi s-a părut uneori, scârbit de morișca vieții care a tot mestecat aceleași personaje într-o formă sadică de enervare cotidiană.
Scris limpede și curat volumul se citește ușor. Se vede din fiecare pagină obișnuința scrisului. Cuvintele nu se ascund în propoziții și limba română este limbă română indiferent de ghionturile pe care autorul le mai dă unor oameni, destinului sau întâmplărilor.
Am jurat cu degetul la tâmplă să nu apăs pe cuvânt decât în caz de poem spune Marin Ifrim pe coperta patru. Ei bine a mai apăsat și pe Cartea de muncă discutată aici.
Marin Ifrim, Cartea de muncă, Buzău, editura Teocora, 2016, 86p.