Aurel Anghel, profesor de limbă rusă și de limbă română timp de peste 40 de ani la unul din cele mai bune licee buzoiene se apleacă cu înțelegere spre operele autorilor recenzați. O face cu dăruirea cărturarului care crede că în orice operă sunt filoane bune, sunt idei care merită subliniate. Și exact asta face. Vede aurul peste tot. E de o bunătate care uneori duce la jenă. Pe dumnealui cartea îl doare până la lacrimi. Nu citește asemenea nouă ci reușeste să treacă dincolo. Chiar și modul de a scrie nu este unul tipic. Are ceva din stilul lui Mihai Sebastian dar nimic din răutatea brăileanului.
Cărțile sunt dezvăluite după ce autorul este trecut prin viață, prin întâmplări banale uneori dar pe care Aurel Anghel le folosește pentru a sparge gheța cum se zice. Astfel apropie autorul de operă pentru ca apoi să se concentreze doar pe aceasta din urmă. Uneori revine în final la autor pentru a mai contura o idee, a mai accentua o tușă acunci când crede că se merită.
De cele mai multe ori Aurel Anghel nu povestește cartea citită ci doar dă elemente din savoarea ei, pe ideea lui Perpessicius de a incita cititorul spre lectură. Alteori, în rare cazuri, folosește spre exemplificare citate ample, mai ales la poezie pentru a ne transpune în miezul problemei dar mereu o face într-un mod dozat, ca un mare maestru chimist pentru că citind apoi cărțile îți dai seama că voit nu a spus tot. Pentru că despre o carte este mereu ceva de spus.
Zăbava cititului pornește de la cuvintele lui Miron Costin că nu e alta mai frumoasă și mai de folos în viața omului zăbavă decât cetitul cărților. Ei bine Aurel Anghel folosește comentariile domniei sale drept o invitație la citit.
Aurel Anghel, Zăbava cititului, editura Editgraph, Buzău 2015, 300 pagini.