După părerea mea carte începe la pagina 173 cu capitolul Nichita. De aici avem un Agopian plin de viață, de vervă care urmărește cu o mână de scriitor adevărat întâmplări literare și nu numai. Fiind un intim al lui Nichita Stănescu, Agopian face o radiografie a măreției și decăderii acestui scriitor cu accentul pus pe evenimentele ciudate care în viața lui Nichita par a se înșira destul de firesc. Mâna sigură si scriitura fermă recomandă această parte a volumului drept cea mai bună. Eu unul aș fi renunțat la primele pagini și aș fi publicat doar această parte cu Nichita. Pâna la pagina 302 suntem răsfățați. Literatură de cea mai bună calitate, protagoniști celebri, povești de viață extraordinare și mai presus de toate un ochi care analizează distant totul ca într-un film pe care ca un regizor celebru doar îl filmează lăsând viața a fi cea care aranjează de fapt totul.
După Nichita îți revii greu. Agopian face o încercare cu Radu Tudoran, Dumitru Radu Popescu și cu George Ivașcu. Interesant, cu informații noi dar nu la nivelul paginilor despre Nichita. Volumul se încheie apoi cu patru povestiri care au și nu au legătură cu restul. Ele sunt doar unele fațete literare ale unor întâmplări. Puteau să lipsească și nu am fi observat.
Ștefan Agopian, Scriitor în comunism (niște amintiri), editura Polirom, Iași, 2013.