Ultimului cioban

S-au topit cuvintele de tristeți
Și s-au scurs peste morminte
Unde scheleți albiți
Se ascundeau de timp.
Trosnea istoria în oasele lor
Și faptele lăsaseră urme.
Tăceau de prea multe povești.
În jur se odihnea o pulbere
Prea altfel, prea cuminte.
De sus din când în când
O lacrimă le mai spăla amarul
Și rezemat într-un toiag
Ofta el, ultimul, ciobanul.