Am visat să vizitez muntele Ararat dar visul mi s-a naruit tocmai când am reuşit să ajung în Armenia. Nu se poate urca pe munte din motive militare şi politice. Cum muntele este împărţit între turci şi armeni acolo sunt şi forţe militare deci turismul e interzis. Astfel primul meu vis despre Armenia a fost spulberat de realitatea mult mai crudă de la faţa locului.
De ajuns se ajunge greu în Armenia. Se poate veni din Georgia cu un fel de maxi taxi-uri, vechi, prafuite si periculoase. Nu sunt însă scumpe. O altă cale ar fi pe calea aerului pe care am ales-o fiind mai convenabilă pentru mine. Din păcate şi aici sunt probleme. Politice. Cel mai scurt drum este Bucureşti - Instanbul şi de acolo la Yerevan. Ei bine nu se poate circula pe acestă rută pentru că zborurile între Turcia si Armenia sunt suspendate din motive politice. Atunci nu mi-a ramas decat opţiunea de a ocoli jumătate de Europă. Am eliminat cursele Air Ukraine si Aeroflot din motive evidente, ambele zburau deasupra regiunii separatiste din estul Ucrainian si nu doream sa risc, si am ales neinspirat AlItalia. Oricum indiferent ce alegeam tot pe la 3 dimineaţa ajungeam în Yerevan. Şi din Praga sau Varşovia nu era mare diferenţă. Aşa că asta e soluţia şi mergem înainte.
Yerevanul m-a întâmpinat cu o căldură ciudată pentru mine care veneam de la 25 de grade. Erau la 3 dimineaţa aproape 28 de grade pentru ca în timpul zilei să urce spre 30. Asta la o altitudine de peste 1000 de metri peste nivelul mării dar normală pentru armeni, cum aveam să aflu ulterior.
Yerevanul este un oraş al contrastelor. Vezi peste tot urmele zilelor bune sovietice de care toţi armenii se plâng că au trecut. Şoselele sunt largi, lungi şi parţial circulate, după standardul de la Bucureşti; aş putea spune că nu este traficul de la noi, bară la bară dar nici pustiul din Bulgaria. E ceva între. Trebuie întâi să te acomodezi cu modul agresiv de condus al localnicilor care nu prea folosesc semnalizarea la schimbarea sensului de mers sau la depăşiri. Plus că la intersecţii trebuie să ai ochii în patru la semafoare care sunt instalate după tipicul rusesc, un pic derutant pentru un european neobişnuit cu fostele republici sovietice.
Taur in YerevanBlocurile pe de altă parte sunt urâte. Mici, greoaie, făcute dintr-o piatră locala, arată de parcă acum s-ar fi terminat războiul şi ele ar fi fost construite în grabă să aibă lumea unde să stea. Că au fost construite în grabă e adevărat dar prin anii 60 când centrul a vrut să ridice nivelul de trai al omului sovietic armean şi s-a grăbit să-i contruiescă celebrele cutii de chibrituri. bine că nu au terminat. Aşa au mai scăpat zone din vechile şi tradiţionalele case armene, cu bar la parter şi locuinţa patronului la eraj.
Peste toate modernul şi opulenţa te lovesc din loc în loc precum apa în deşert. Armenii bogaţi, emigranţii, sunt peste tot. În afaceri, în politică dar mai ales sunt prezenţi prin casele lor. Şi ce case! opulenţă lângă sărăcie. Am văzut modeste căsuţe de 7 (ŞAPTE) etaje , prevăzute la primul etaj cu piscină iar la ultimul cu terasă, trase în marmură roşie de jur împrejur, unde inoxul şi aurul sclipeau în soare lângă modeste colibe de un cat, mici şi înghesuite cât să intre un om.
Casele imense, adevărate palate, sunt de fapt fala Yerevanului. De la frumosul palat al primului ministru până la casa unde îşi trăieşte ultimii ani ai vieţii cunoscutul cântăreţ Charles Aznavour. Opulenţa din case se vede şi în haine, în branduri. Armenia pare a fi o colecţie de branduri care trebuiesc etalate cu orice preţ. E o dorinţă de a arăta ca în Occident dar o discrepanţă între dorinţă şi realitate care de cele mai multe ori doare.
Armenia e o ţară de oameni împărţiţi. Avem pe de o parte familiile care nu au rude în strainatate, care trăiesc din muncă şi care cu greu fac faţă vieţii de zi cu zi iar pe de altă parte avem familiile cu rude în străinătate. Acestea sunt bogate, doritoare de progres, sunt cele care practic împing ţare înainte. E firesc să fie la curent cu tot ce este nou la Moscova şi la New York. Doar acolo trăiesc mai mulţi armeni decât în Armenia. De acolo vin moda, rudele, vizitele, turiştii, cadourile şi mai ales banii.Da. Despre ei este important să vorbim când discutăm de Armenia. Bogaţii din emigraţie sunt cel mai important bun pe care Armenia ca ţară putea să îl aibe. Ei investesc, sprijină politica armeană chiar dacă uneori o mai dă în bara precum războiul din Nagorno Karabach, chiar dacă victorios pe teren, a implicat costuri umane şi materiale imense.
Emigraţia se vede în mulţimea de cafenele, baruri şi case de schimb valutar. De parcă fiecare emigrant armean vrea să aibe câte o parte din ţară, câte o părticică din trecutul familiei sale.
Yerevan , Armenia Viaţa nu e uşoară în Armenia de azi. Economia, cu toate creşterile sale, este una dependentă de importuri, materiile prime deşi abundente costă mult să le valorifici la adevărata valoare. Singura veste bună care descreţea frunţile când am vizitat eu Yerevanul a fost anunţul lui Vladimir Putin de menţinere a preţului gazului neschimbat timp de cinci ani. O gură de aer pentru populaţie şi un puternic sprijin pentru politicienii locali.
În rest viaţa se scurge ca peste tot. Parcuri cu fântâni arteziene, bănci plasate strategic sub arbori maiestoşi si peste toate un cer senin şi albastru.
Mâncarea e de o bogăţie specifică locurilor unde culturile se împletesc. Am gustat bucate georgiene, armene tradiţionale, iraniene (persane cum le place gazdelor să le numească) dar şi ruseşti. Totul într-un amestec de obiceiuri şi tradiţii pe care, de multe ori, esti surprins să le descoperi. Din păcate tradiţionala friptură de oaie am ratat-o din lipsă de timp. Am înţeles că ar fi specială. O las în lista pentru viitoarea vizită, dacă ea va mai fi.
Armenia nu ar fi Armenia fără religie. Ortodoxia este peste tot. Biserică lângă biserică, una mai cunoscută decât alta, mai veche sau mai sfântă. Armenia este leagănul ortodoxiei ruse şi de aici o mulţime de relaţii şi vizite făcute de ruşi. Am văzut pe lângă rămăşiţele arcii lui Noe şi a toiagului său şi alte basilici şi monumente care configurează locul ca unul din cele mai importante pentru creştinism. Pe lângă mitul potopului şi al muntelui Ararat avem şi continuitatea de credinţă în faţa arabilor. Această credinţă izbucneşte în cultură, port şi meşteşuguri. Am văzut minunate odoare de aur, lucrate manual după vechi tradiţii locale, am văzut minunate veşminte aurite dar şi realizări extraordinare în piatră şi lemn. Pot spune fără tăgadă ca aici şi-au găsit loc de creaţie unii dintre cei mai pricepuţi meşteri artizani.
Impresiile despre Armenia nu ar fi complete fără o vizită la bazarul deschis, vernisajul cum e cunoscut prin partea locului şi care prin nume m-a făcut să mă gândesc la cu totul altceva. Până la urmă, după ce m-am minunat de bijuterii - armenii sunt mari maiestri ai aurului şi ai pietrelor preţioase, ai armelor , da se vând şi se cumpără arme artizanale replici din secolele trecute - am găsit meşteşugul lemnului în renumitele piese de şah. Sportul minţii fiind o adevărată religie în Yerevan. L-am găsit jucat pe stradă, în cafenele, în maşini, pe computere, pe smartphoneuri, în berării ba chiar şi la o coadă dintr-o piaţă. Am văzut şi Academia de şah un loc unde se produc campionii Armeniei şi uneori ai lumii.
Vernisajul nu putea fi complet fără hainele şi traistele tradiţionale. Ce m-a bucurat a fost faptul că tradiţia e bine păstrată şi reuşeste să lupte cu chiciul chinezezc.
Yerevan nu ar fi oraşul inimă al Armeniei fără coniacul său. Fabrici precum Ararat folosesc abundenţa de fructe şi produc una din cele mai renumite valori de export a Armeniei - coniacul. E o mândrie locală dar şi o bună sursă de venit, mai ales de export în Rusia.
Pelegrinările mele nu ar fi fost aşa de fructuoase fără numeroasele Dacii Logan taxi la care am apelat şi care sunt populare. Nici mobila românească nu duce lipsă de admiraţie şi din spusele unor prieteni cele mai bogate familii armene au casele pline de mobilier românesc. E un fel de standard al recunoaşterii bogăţiei iar pentru românii din Armenia un motiv de mândrie.
Nu ştiu dacă am reuşit să redau o parte din ce am văzut, simţit, gustat şi trăit la poalele muntelui Ararat dar stiu că Armenia şi Yerevanul sunt o altă lume, exotică şi misterioasă unde odată pătruns începi să înţelegi complexitatea Caucazului.
- See more at: http://www.infoest.ro/stiri/turism/Armenia-intre-cautare-si-regasire.htm#sthash.mMkSEPEs.dpuf
De ajuns se ajunge greu în Armenia. Se poate veni din Georgia cu un fel de maxi taxi-uri, vechi, prafuite si periculoase. Nu sunt însă scumpe. O altă cale ar fi pe calea aerului pe care am ales-o fiind mai convenabilă pentru mine. Din păcate şi aici sunt probleme. Politice. Cel mai scurt drum este Bucureşti - Instanbul şi de acolo la Yerevan. Ei bine nu se poate circula pe acestă rută pentru că zborurile între Turcia si Armenia sunt suspendate din motive politice. Atunci nu mi-a ramas decat opţiunea de a ocoli jumătate de Europă. Am eliminat cursele Air Ukraine si Aeroflot din motive evidente, ambele zburau deasupra regiunii separatiste din estul Ucrainian si nu doream sa risc, si am ales neinspirat AlItalia. Oricum indiferent ce alegeam tot pe la 3 dimineaţa ajungeam în Yerevan. Şi din Praga sau Varşovia nu era mare diferenţă. Aşa că asta e soluţia şi mergem înainte.
Yerevanul m-a întâmpinat cu o căldură ciudată pentru mine care veneam de la 25 de grade. Erau la 3 dimineaţa aproape 28 de grade pentru ca în timpul zilei să urce spre 30. Asta la o altitudine de peste 1000 de metri peste nivelul mării dar normală pentru armeni, cum aveam să aflu ulterior.
Yerevanul este un oraş al contrastelor. Vezi peste tot urmele zilelor bune sovietice de care toţi armenii se plâng că au trecut. Şoselele sunt largi, lungi şi parţial circulate, după standardul de la Bucureşti; aş putea spune că nu este traficul de la noi, bară la bară dar nici pustiul din Bulgaria. E ceva între. Trebuie întâi să te acomodezi cu modul agresiv de condus al localnicilor care nu prea folosesc semnalizarea la schimbarea sensului de mers sau la depăşiri. Plus că la intersecţii trebuie să ai ochii în patru la semafoare care sunt instalate după tipicul rusesc, un pic derutant pentru un european neobişnuit cu fostele republici sovietice.
Taur in YerevanBlocurile pe de altă parte sunt urâte. Mici, greoaie, făcute dintr-o piatră locala, arată de parcă acum s-ar fi terminat războiul şi ele ar fi fost construite în grabă să aibă lumea unde să stea. Că au fost construite în grabă e adevărat dar prin anii 60 când centrul a vrut să ridice nivelul de trai al omului sovietic armean şi s-a grăbit să-i contruiescă celebrele cutii de chibrituri. bine că nu au terminat. Aşa au mai scăpat zone din vechile şi tradiţionalele case armene, cu bar la parter şi locuinţa patronului la eraj.
Peste toate modernul şi opulenţa te lovesc din loc în loc precum apa în deşert. Armenii bogaţi, emigranţii, sunt peste tot. În afaceri, în politică dar mai ales sunt prezenţi prin casele lor. Şi ce case! opulenţă lângă sărăcie. Am văzut modeste căsuţe de 7 (ŞAPTE) etaje , prevăzute la primul etaj cu piscină iar la ultimul cu terasă, trase în marmură roşie de jur împrejur, unde inoxul şi aurul sclipeau în soare lângă modeste colibe de un cat, mici şi înghesuite cât să intre un om.
Casele imense, adevărate palate, sunt de fapt fala Yerevanului. De la frumosul palat al primului ministru până la casa unde îşi trăieşte ultimii ani ai vieţii cunoscutul cântăreţ Charles Aznavour. Opulenţa din case se vede şi în haine, în branduri. Armenia pare a fi o colecţie de branduri care trebuiesc etalate cu orice preţ. E o dorinţă de a arăta ca în Occident dar o discrepanţă între dorinţă şi realitate care de cele mai multe ori doare.
Armenia e o ţară de oameni împărţiţi. Avem pe de o parte familiile care nu au rude în strainatate, care trăiesc din muncă şi care cu greu fac faţă vieţii de zi cu zi iar pe de altă parte avem familiile cu rude în străinătate. Acestea sunt bogate, doritoare de progres, sunt cele care practic împing ţare înainte. E firesc să fie la curent cu tot ce este nou la Moscova şi la New York. Doar acolo trăiesc mai mulţi armeni decât în Armenia. De acolo vin moda, rudele, vizitele, turiştii, cadourile şi mai ales banii.Da. Despre ei este important să vorbim când discutăm de Armenia. Bogaţii din emigraţie sunt cel mai important bun pe care Armenia ca ţară putea să îl aibe. Ei investesc, sprijină politica armeană chiar dacă uneori o mai dă în bara precum războiul din Nagorno Karabach, chiar dacă victorios pe teren, a implicat costuri umane şi materiale imense.
Emigraţia se vede în mulţimea de cafenele, baruri şi case de schimb valutar. De parcă fiecare emigrant armean vrea să aibe câte o parte din ţară, câte o părticică din trecutul familiei sale.
Yerevan , Armenia Viaţa nu e uşoară în Armenia de azi. Economia, cu toate creşterile sale, este una dependentă de importuri, materiile prime deşi abundente costă mult să le valorifici la adevărata valoare. Singura veste bună care descreţea frunţile când am vizitat eu Yerevanul a fost anunţul lui Vladimir Putin de menţinere a preţului gazului neschimbat timp de cinci ani. O gură de aer pentru populaţie şi un puternic sprijin pentru politicienii locali.
În rest viaţa se scurge ca peste tot. Parcuri cu fântâni arteziene, bănci plasate strategic sub arbori maiestoşi si peste toate un cer senin şi albastru.
Mâncarea e de o bogăţie specifică locurilor unde culturile se împletesc. Am gustat bucate georgiene, armene tradiţionale, iraniene (persane cum le place gazdelor să le numească) dar şi ruseşti. Totul într-un amestec de obiceiuri şi tradiţii pe care, de multe ori, esti surprins să le descoperi. Din păcate tradiţionala friptură de oaie am ratat-o din lipsă de timp. Am înţeles că ar fi specială. O las în lista pentru viitoarea vizită, dacă ea va mai fi.
Armenia nu ar fi Armenia fără religie. Ortodoxia este peste tot. Biserică lângă biserică, una mai cunoscută decât alta, mai veche sau mai sfântă. Armenia este leagănul ortodoxiei ruse şi de aici o mulţime de relaţii şi vizite făcute de ruşi. Am văzut pe lângă rămăşiţele arcii lui Noe şi a toiagului său şi alte basilici şi monumente care configurează locul ca unul din cele mai importante pentru creştinism. Pe lângă mitul potopului şi al muntelui Ararat avem şi continuitatea de credinţă în faţa arabilor. Această credinţă izbucneşte în cultură, port şi meşteşuguri. Am văzut minunate odoare de aur, lucrate manual după vechi tradiţii locale, am văzut minunate veşminte aurite dar şi realizări extraordinare în piatră şi lemn. Pot spune fără tăgadă ca aici şi-au găsit loc de creaţie unii dintre cei mai pricepuţi meşteri artizani.
Impresiile despre Armenia nu ar fi complete fără o vizită la bazarul deschis, vernisajul cum e cunoscut prin partea locului şi care prin nume m-a făcut să mă gândesc la cu totul altceva. Până la urmă, după ce m-am minunat de bijuterii - armenii sunt mari maiestri ai aurului şi ai pietrelor preţioase, ai armelor , da se vând şi se cumpără arme artizanale replici din secolele trecute - am găsit meşteşugul lemnului în renumitele piese de şah. Sportul minţii fiind o adevărată religie în Yerevan. L-am găsit jucat pe stradă, în cafenele, în maşini, pe computere, pe smartphoneuri, în berării ba chiar şi la o coadă dintr-o piaţă. Am văzut şi Academia de şah un loc unde se produc campionii Armeniei şi uneori ai lumii.
Vernisajul nu putea fi complet fără hainele şi traistele tradiţionale. Ce m-a bucurat a fost faptul că tradiţia e bine păstrată şi reuşeste să lupte cu chiciul chinezezc.
Yerevan nu ar fi oraşul inimă al Armeniei fără coniacul său. Fabrici precum Ararat folosesc abundenţa de fructe şi produc una din cele mai renumite valori de export a Armeniei - coniacul. E o mândrie locală dar şi o bună sursă de venit, mai ales de export în Rusia.
Pelegrinările mele nu ar fi fost aşa de fructuoase fără numeroasele Dacii Logan taxi la care am apelat şi care sunt populare. Nici mobila românească nu duce lipsă de admiraţie şi din spusele unor prieteni cele mai bogate familii armene au casele pline de mobilier românesc. E un fel de standard al recunoaşterii bogăţiei iar pentru românii din Armenia un motiv de mândrie.
Nu ştiu dacă am reuşit să redau o parte din ce am văzut, simţit, gustat şi trăit la poalele muntelui Ararat dar stiu că Armenia şi Yerevanul sunt o altă lume, exotică şi misterioasă unde odată pătruns începi să înţelegi complexitatea Caucazului.
- See more at: http://www.infoest.ro/stiri/turism/Armenia-intre-cautare-si-regasire.htm#sthash.mMkSEPEs.dpuf