Infrastructura care ne sugrumă

Economia românească, după opt ani de creştere economică, se va confrunta anul viitor cu o scădere inevitabilă dictată mai ales de conjunctura externă europeană. În aceste condiţii, programul anticriză anunţat de guvern este o măsură de a face economia să planeze uşor pentru ca aterizarea să nu fie dureroasă. Indiferent dacă actuala criză economică ar fi venit sau nu, o intervenţie a statului se simţea necesară. Infrastructura naţională dă deja semne de oboseală şi de suprasolicitare. Reţeaua de autostrăzi se construieşte cu viteza melcului şi chiar şi când va fi gata nu va acoperi în mod satisfăcător nevoile de trafic intern, reţeaua de căi ferate nu este sigură în exploatare, este îmbătrânită şi puţin folosită faţă de potenţialul său. Dezvoltarea economică actuală resimte acut nevoia de magistrale, de drumuri rapide, de legături complete şi permanente. Fără o astfel de infrastructură, economia se va bloca, aprovizionarea se va face cu întârziere şi în timpi mari, iar din cauza acestor probleme investiţiile vor stagna sau vor migra spre alte ţări din regiune care au rezolvat aceste probleme. De exemplu, un drum între Brăila şi Bucureşti nu se poate face în mai puţin de două ore jumătate, oricât de rapid ai fi, pentru că trebuie să nu „prinzi” o barieră sau două, să mergi cu viteza melcului prin mai multe localităţi unde sunt locuri tradiţionale de ”pândă” ale poliţiei, să eviţi zecile de căruţe şi bicicliştii rurali sau vreo vacă scăpată de vreun stăpân puţin „obosit”. Aceste obstacole mai mult decât tradiţional rutiere fac viaţa grea tuturor firmelor care au această rută. Mai mult, nu există decât două variante şi fiecare ocolitoare: prin Buzău sau prin Slobozia. Ambele au propriile probleme. Prin Buzău drumul este mai lung, dar mai bun. Intrarea în Bucureşti este însă cea care pune capac la toate. Drumul se înfundă în cea mai aglomerată zonă a capitalei unde lipsa ambuteiajelor şi o viteză mai mare de 15 km ţin deja de miracol. Ruta prin Slobozia chiar dacă este mai scurtă beneficiază de două atuuri: autostrada Soarelui şi intrarea în Bucureşti mai liberă, dar chiar şi aceasta nu este o rută optimă. Drumul beneficiază de calvarul unei porţiuni demne de concursurile de anduranţă: o şosea ondulată, plină de semne de reducere a vitezei, de atenţionări de alunecare şi de porţiuni pline de curbe. Pentru un investitor care trebuie să aleagă amplasarea unei fabrici la Brăila sau altundeva mai aproape de Bucureşti decizia va fi simplă: va alege locul mai aproape de capitală, chiar dacă Brăila are avantajele impozitelor şi costului forţei de muncă de partea ei. Investitorul va gândi astfel: piaţa mea cea mai importantă este capitala. Nu pot investi acolo pentru că nu îmi permit, dar trebuie să o fac undeva de unde marfa mea să ajungă repede şi fără probleme la principala mea piaţă. Din Brăila va dura prea mult, iar iarna poate fi întreruptă aprovizionarea dacă drumul e blocat cum adesea se mai întâmplă. Plus că drumurile sunt pline de pericole. Deci cel mai logic ar fi aproape de Bucureşti. Dacă Brăila ar fi beneficiat de un drum expres sau de o autostradă care să o lege rapid şi direct de capitală investitorul nu ar fi ezitat în alegerea sa: Brăila are o piaţă a sa, Galaţiul este aproape, iar drumul până la Bucureşti s-ar fi făcut rapid, deci investiţia la Brăila ar fi fost cea mai logică şi mai profitabilă opţiune. Acum au aflat şi politicienii locali de ce infrastructura ne sugrumă.

Articol aparut in Ziarul de Braila