Statele Unite ale Americii traverseazã cea mai mare crizã economicã din ultimii 70 de ani. Este comparabilã cu marea depresiune din anii 30 iar mulţi analişti economici o considerã chiar mai mare.
Criza a pornit de la speculatori. S-au speculat înscrisuri de valoare pe valori care de fapt nu existau. S-a creat un mare balon care s-a spart când piaţa imobiliarã a cãzut. Ca într-un lanţ au început sã aibã probleme legate de lichiditãţi şi încredere bãnci, firme de asigurãri, firme de construcţii, corporaţii de creditare. Totul s-a transmis pe piaţa bursierã unde preţul acţiunilor s-a prabuşit. De aici a început implicarea statului american prin intermediul Rezervei Federale care a întocmit un plan de asanare economicã aprobat pânã la urma de parlament la a doua încercare.
Aceasta este povestea pe scurt a evenimentului. El continuã sã îşi desfãsoare efectele nu numai in SUA dar şi în alte ţãri. Cu toate cã nu avem încã un sfârşit deja unele concluzii se pot trage.
Prima şi cea mai importantã este cã SUA nu mai este singura superputere economica a lumii. Avem de-a face şi în finanţe cu o lume multipolarã unde supremaţia americanã este deja istorie.
Dolarul american nu mai este prima monedã de depozit a lumii. Dupã ce tranzacţiile mondiale de petrol au început sã fie efectuate în euro şi dupã ce statele europene si-au impus tot mai mult moneda colectivã pe piaţa schimburilor de bunuri şi servicii , criza actualã îngroapã definitiv ultimul atu al dolarului. Va rãmâne o monedã puternicã dar nu va mai domina lumea. Odatã cu el se reduce şi inluenta SUA în diferitele organisme mondiale financiare. Prevãd o restructurare a loc în viitorul apropriat.
Criza a mai demontat teorile economice ale reglãrii pieţelor , ale capitalismului sãlbatic şi în special pe cele ale neoliberalismului despre statului minimal. Criza a arãtat cã trebuie sa existe o plasã de protecţie care sã prindã economia de la prãbuşire. Cred cã de aici încolo vom avea mult mai multe tipuri de capitalism iar modelul european de economie socialã de piaţã va fi o alternativa tot mai copiatã.
Tot criza a arãtat cã un stat cu cheltuieli militare exarcerbate cum este SUA nu face faţã într-o lume paşnicã, fãrã rãzboiaie care sã nu mai aducã noi taxe, noi arme şi care în acelaşi timp sã n umai foloseascã stocurile de armament. SUA vor intra şi ele pe panta reducerilor bugetare pentru armatã şi înzestrarea ei.
Partea bunã a crizei este faptul cã a scos adevãrul la luminã. Economia mondialã nu a suferit dupã americani ca altã datã în special datoritã noului motor decreştere care este ASIA.
Cu acest prilej constat cã economia SUA a intrat în faza în care deficitele sale trebuiesc plãtite. Este pentru prima oarã când se întâmplã acest lucru dupã al doilea rãzboi mondial. Abia acum consecinţele rãzboiului putem spune cã au dispãrut.
Criza a adus în luminã şi rapacitatea unor companii care guvernau finanţele lumii şi care acum s-au prabuşit într-o mare de datorii.
Faptul cã bancile europene sunt mai strict supravegheate de fiecare bancã naţionalã în parte sub conducerea Bãncii Centrale Europene aratã cã cu toate cã politica uniunii nu este încã unitarã ea este mai prudentã şi mai înţeleaptã.
Nu ne rãmâne decât sã sperãm într-o însãnãtoşire cât mai grabnicã a finanţelor americane şi la revenirea încrederii , pentru bunul mers al economiei mondiale şi de ce nu al Uniunii Europene din care facem parte.
articol aparut in Natiunea
Criza a pornit de la speculatori. S-au speculat înscrisuri de valoare pe valori care de fapt nu existau. S-a creat un mare balon care s-a spart când piaţa imobiliarã a cãzut. Ca într-un lanţ au început sã aibã probleme legate de lichiditãţi şi încredere bãnci, firme de asigurãri, firme de construcţii, corporaţii de creditare. Totul s-a transmis pe piaţa bursierã unde preţul acţiunilor s-a prabuşit. De aici a început implicarea statului american prin intermediul Rezervei Federale care a întocmit un plan de asanare economicã aprobat pânã la urma de parlament la a doua încercare.
Aceasta este povestea pe scurt a evenimentului. El continuã sã îşi desfãsoare efectele nu numai in SUA dar şi în alte ţãri. Cu toate cã nu avem încã un sfârşit deja unele concluzii se pot trage.
Prima şi cea mai importantã este cã SUA nu mai este singura superputere economica a lumii. Avem de-a face şi în finanţe cu o lume multipolarã unde supremaţia americanã este deja istorie.
Dolarul american nu mai este prima monedã de depozit a lumii. Dupã ce tranzacţiile mondiale de petrol au început sã fie efectuate în euro şi dupã ce statele europene si-au impus tot mai mult moneda colectivã pe piaţa schimburilor de bunuri şi servicii , criza actualã îngroapã definitiv ultimul atu al dolarului. Va rãmâne o monedã puternicã dar nu va mai domina lumea. Odatã cu el se reduce şi inluenta SUA în diferitele organisme mondiale financiare. Prevãd o restructurare a loc în viitorul apropriat.
Criza a mai demontat teorile economice ale reglãrii pieţelor , ale capitalismului sãlbatic şi în special pe cele ale neoliberalismului despre statului minimal. Criza a arãtat cã trebuie sa existe o plasã de protecţie care sã prindã economia de la prãbuşire. Cred cã de aici încolo vom avea mult mai multe tipuri de capitalism iar modelul european de economie socialã de piaţã va fi o alternativa tot mai copiatã.
Tot criza a arãtat cã un stat cu cheltuieli militare exarcerbate cum este SUA nu face faţã într-o lume paşnicã, fãrã rãzboiaie care sã nu mai aducã noi taxe, noi arme şi care în acelaşi timp sã n umai foloseascã stocurile de armament. SUA vor intra şi ele pe panta reducerilor bugetare pentru armatã şi înzestrarea ei.
Partea bunã a crizei este faptul cã a scos adevãrul la luminã. Economia mondialã nu a suferit dupã americani ca altã datã în special datoritã noului motor decreştere care este ASIA.
Cu acest prilej constat cã economia SUA a intrat în faza în care deficitele sale trebuiesc plãtite. Este pentru prima oarã când se întâmplã acest lucru dupã al doilea rãzboi mondial. Abia acum consecinţele rãzboiului putem spune cã au dispãrut.
Criza a adus în luminã şi rapacitatea unor companii care guvernau finanţele lumii şi care acum s-au prabuşit într-o mare de datorii.
Faptul cã bancile europene sunt mai strict supravegheate de fiecare bancã naţionalã în parte sub conducerea Bãncii Centrale Europene aratã cã cu toate cã politica uniunii nu este încã unitarã ea este mai prudentã şi mai înţeleaptã.
Nu ne rãmâne decât sã sperãm într-o însãnãtoşire cât mai grabnicã a finanţelor americane şi la revenirea încrederii , pentru bunul mers al economiei mondiale şi de ce nu al Uniunii Europene din care facem parte.
articol aparut in Natiunea