CV-ul ce deschide usi

A devenit practic o cutuma pe piata muncii solicitarea de CV-uri atunci cand sunt anuntate noile posturi de munca. De cele mai multe ori sunt enuntate si informatii care sa ajute candidatii sa isi faca o parere despre postul oferit.
Bantuie astazi o moda de CV-uri ciudate, cica europene , de nu intelegi nimic din ele. Nu cred ca este interesant pentru mine ca angajator ce doresc sa angajez un inginer de sistem de exemplu, daca potentialulului candidat ii plac muzica si sporturile cu motor dar sigur sunt interesat de ce abilitati are in domeniul sau.
Stufosenia unor CV-uri ma face sa cred ca stilul balzacian nu a murit ci a cunoscut o noua metamorfoza. Credeti-ma pe cuvant ca nu intereseaza pe nimeni ca aveti 1.78 metri si ochii albastri si nici ca sunteti un fidel cititor de Romania Mare !!!
Pentru cei interesati o sa creionez cateva sfaturi pentru un CV de succes - care sa deschida usi. Desigur ca dupa aceeea ramane doar la latitudinea candidatului daca va putea sa maximizeze acesta oportunitate sau nu.

Prima regula : toate informatiile oferite sa fie corecte. Puteti prezenta intr-o anumita lumina un post dar nu mintiti pentru ca miciuna are picioare scurte si este usor de depistat.
A doua regula : scrieti corect romaneste , fara litere mancate si fara articifii grafice. Folositi fontul arial de marime 12 sau 14 pentru ca cei care citesc CV-ul sa nu fie nevoiti sa il arunce la cos. Arial este un font care se gaseste pe toate programele indiferent de producator in timp de unele variante de times new roman nu.
A treia regula : aranajati informatiile in pagina cat mai bine , fara multe zorzoane. O structurare logica este de preferat. Scoateti numele si telefoanele in evidenta prin boldare.
A patra regula : incercati sa nu depasiti o pagina. CV-urile de 5 pagini nu le citeste nimeni !!! Organizati astfel informatia pentru a va incadra intr-o pagina. Un CV cu multe pagini fie nu ajunge integral la cel care ia decizia ( se poate pierde o pagina de exemplu ) fie nu sunt citite. Timpul costa bani !

Informatiile incluse intr-un CV
- numele si prenumele
- data nasterii
- adresa
- telefoanele ( si eventual email daca aveti )
- stagiul militar ( daca este cazul )
- starea civila
- studiile ( treceti ultimul nivel absolvit : facultate, liceu, scoala de maistri etc )
- experienta ( in ordine descrescatoare pornind de la ultimul loc de munca sau cel actual. Treceti anii perioadei in care ati fost angajati si in dreptul lor firma
- si functia. Puteti dupa functie sa completati cu cateva informatii despre activitate ca in exemplul urmator :
2000- 2003 economist SC Asfaltul SA Bucuresti - coordonator marketing)
- cursuri si atestate
- limbi straine ( daca stiti doar sa salutati in limba respectiva nu scrieti ca o cunoasteti !!! )
- cunostinte PC ( enumerati programele : World, Excel , Corel etc )
- alte informatii pe care le credeti importante ( carnet de sofer, autorizatii specifice cum ar fi ISCIR etc )

Pentru cei care abia au terminat o forma de invatamant si la rubrica de angajari nu prea au ce sa scrie le recomand sa specifice toate angajamentele pe care le-au avut in timpul studiilor pentru care au fost platiti. Nu conteaza daca au lucrat la mica intelegere cu patronul respectiv sau legal ci conteaza ca exista ceva experienta. Nu se astepta nimeni de la un prospat absolvent sa aibe experienta in domeniul in care a absolvit dar daca mai apar in CV si mici perioade in care candidatul respectiv a facut ceva intr-un cadru institutionalizat credeti-ma ca acest lucru conteaza !

Ceea ce am scris mai sus este bazat pe experienta proprie. Am citit cateva mii de CV-uri si am luat decizii de angajare de-a lungul timpului. Deasemenea am scris cateva sute de CV-uri pentru mine, prieteni, cunoscuti si mai putin cunoscuti care au functionat in sensul ca persoanele resprective au fost chemate la interviuri si au obtinut posturile dorite.

Nu uitati ca CV-urile pot fi trimise la companii in doua moduri : ca urmare a solicitarii companiei respective prin publicarea unui anunt si fara solicitare. In al doilea caz dumneavoastra alegeti companiile unde credeti ca doriti sa fiti angajat si trimiteti persoanelor care se ocupa cu angajarile sau departamentelor de resurse umane CV-ul dumneavoastra. Metoda functioneaza si este eficace doar daca numarul de CV-uri trimise este destul de mare.

Mult succes si sa deschideti usi!
Mai nouă Mai veche